Linkuri accesibilitate

O comparaţie între Rusia şi Ucraina (The Economist)


Iranul - o contradicţie vie (The New York TImes)

Chiar şi după aproape o săptămână de la alegerile din Ucraina, publicaţiile internaţionale continuă să analizeze perspectivele ţării, după progresul democratic de până acum. Problema care se pune sunt aliaţii acesteia şi nevoia de un sprijin ce poate veni din partea de est, de la ruşi, sau din partea de vest, de la Uniunea Europeană şi Statele Unite.

Comentariul din The Economist spune că o comparaţie între Rusia şi Ucraina ar fi tentantă, dar nu şi corectă. Tentantă, când asemănarea se face la nivel economic, cu investiţiile străine ce susţin Ucraina astăzi şi amintesc de Rusia anilor ’90, sau cu legile oligarhilor ce conduc clasa politică în ambele ţări. Însă comparaţia ar fi incorectă, dacă se omite că Iuşcenco nu este Putin, pentru că a renunţat la putere în mod democratic, fără să îşi pună un aliat la putere, în timp ce electoratul se bucură de o libertate mai mare de expresie. UE nu trebuie să îi întoarcă spatele Ucrainei, scrie The Economist. Făcând apel la noul reprezentant UE pe politică externă Catherine Ashton, săptămânalul notează că aceasta trebuie să-şi îndrepte atenţia asupra Ucrainei, asupra cetăţenilor, iar politic, asupra Crimeei pentru ca prezenţa rusă în regiune să nu mai domine. Deşi publicaţia recunoaşte că în ceea ce priveşte sectorul energetic sau capacităţile militare, Rusia este deasupra UE, totuşi Europa este mai atractivă decât Kremlinul, iar „câştigurile unui nou angajament UE faţă de Ucraina, pot fi uriaşe”, mai scrie The Economist.

Către frontul de est, şi mai precis către Ucraina, este şi îndemnul ediţiei europene din Wall Street Journal, de data aceasta adresându-se preşedintelui Barack Obama. În timp ce administraţiile anterioare, ca cea a lui George W. Bush şi Bill Clinton, au lăudat Ucraina pentru eforturile sale constante de independenţă şi libertate, administraţia Obama, „poate şi în semn de negare a fostei conduceri”, scrie Wall Street Journal, nu s-a arătat la fel de interesata, astfel că şi statele membre NATO, vecini ai Rusiei, precum Polonia şi ţările baltice, au început să se întrebe dacă acesta nu este un semn de dezinteres şi faţă de ele. Publicaţia aminteşte că noul preşedinte ucrainian Yanukovici şi-ar fi învăţat lecţia după Revoluţia Portocalie, respectând apoi regulile jocului, şi declarându-se a nu fi un pion al Rusiei, sau un nedemocrat. „Europa şi SUA îl pot ajuta să se ţină de afirmaţiile acestea încurajându-l să se mişte în direcţia corectă”, scrie Wall Street Journal considerând că acesta ar putea fi momentul oportun pentru Obama şi UE pentru a realiza, ceea ce publicatia numeste " antidotul Putin.".

Canalizarea atenţiei şi a eforturilor SUA către Europa de est este şi sugestia ce vine din partea Financial Times. Concentrându-se asupra problemei de securitate, publicaţia aduce în discuţie retorica ministrului de externe rus Sergei Lavrov care denunţă NATO drept o organizaţie ostilă Rusiei. Financial Times scrie ca problemele interne din Rusia, precum intensificarea tensiunilor separatiste şi a extremismul islamist, alături de economia scăzută în ciuda rezervelor de hidrocarburi, sunt probleme de care NATO nu este responsabilă. Şi totuşi, reacţia inteligentă din partea SUA la aceste blamări injuste ar fi, scrie Financial Times, recunoaşterea problemelor Rusiei, şi folosirea tactului în respingerea ideii de împărţire a Europei în două sfere de influenţă separate, aşa cum Lavrov lasă de înţeles în discursurile sale anti-americane. Astfel, propunerea ca Ucraina să se alăture NATO, trebuie să rămână deschisă, scrie publicaţia sus amintită, deoarece conceptul de strategie NATO trebuie să nu ignore apelul mai noilor membri central şi est europeni ca alianţa să îşi reînnoiască garanţia de apărare teritorială. În acelaşi timp trebuie lăsat loc de cooperare cu Rusia în reducerea armamentului nuclear, înţelegând că protecţia NATO este o garantie pentru toţi membrii săi. „Oare de ce la două decenii după terminarea războiului rece, dezbaterea despre securitate este condusă tot de Rusia şi Statele Unite?”, se întreabă în comentariul său Financial Times, continuând, „acestea ar găsi răspunsul, poate, dacă s-ar uita în oglindă”.

Politica externă a Statelor Unite are însă de acţionat şi dincolo de Rusia, în Orientul Mijlociu şi mai precis în Iran. Comentariul din Washington Post se centrează asupra vice-preşedintelui SUA, Joe Biden care a recunoscut într-o emisiune televizată că Iranul este un motiv de îngrijorare în special în ceea ce priveşte capacitatea de a detine armament nuclear şi consecinţele acestui fapt în zonă. Întrebându-se ce este de făcut în situaţia aceasta, Washington Post aduce în discuţie sancţiunile ONU asupra Iranului, sancţiuni ce au nevoie de acceptul Rusiei şi al Chinei cu putere de veto în Consiliul de Securitate, dar care, chiar şi aplicate, nu vor putea opri regimul din Teheran sa produca uraniu, sau sa isi măriresca capacităţile nucleare. Publicaţia scrie că singura soluţie rămâne schimbarea conducerii, lucru pe care fosta administraţie americană l-a ignorat, dar care ar putea fi un succes pentru Obama de care s-ar putea mândri aşa cum vicepresedintele Biden o face, pe nedrept, atribuindu-şi meritele pentru schimbarea politică din Irak.

Regimul autoritar şi opresiv din Iran şi-a mai dovedit încă o dată puterea prin laşitate, titrează New York Times articolul despre comemorarea de joi a Revoluţiei Islamice. În timp ce preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad afirma că sărbătorirea a adus un număr copleşitor de suporteri ai regimului său, publicaţia americană notează modul represiv al acestuia de a-i ţine deoparte pe protestatarii care au ieşit în stradă chiar şi în localităţile provinciale ale ţării, asumându-şi riscul de a fi împuşcaţi sau atacaţi. New York Times îşi închide comentariul menţionând că Iranul „rămâne o contradicţie vie între idealurile revoluţionare – justiţie, independenţă – şi modul ruşinos de a le pune în practică”.
XS
SM
MD
LG