Linkuri accesibilitate

Svetlana Rusu refuză să renunţe la mandatul de deputat după ce a părăsit fracţiunea comuniştilor


Deputata neafiliată Svetlana Rusu spune că nu va renunţa la mandatul de deputat după părăsirea fracţiunii comuniştilor. Solicitarea i-a fost adresată astăzi, în prima şedinţă a Parlamentului din acest an, de către fosta sa şefă de fracţiune, Maria Postoico. Svetlana Rusu, a cincea deputată comunistă care a părăsit fracţiunea şi s-a alăturat noii formaţiuni “Moldova Unită”, şi-a mai acuzat fostul partid că-şi sperie proprii membri prin mesaje agresive. “Partidul Comuniştilor, a spus ea, este singura formaţiune în care poţi fi numit noroi sau guzgan”. Comuniştii mai au astăzi doar 43 de deputaţi din cei 48 pe care-i aveau după alegerile din 29 iulie trecut. Liderul comuniştilor Vladimir Voronin a spus astăzi despre deputaţii plecaţi din fracţiune că ar fi “lipitori care din greşeală au nimerit în rândurile noastre şi au vrut pe spatele nostru să ajungă în funcţii de conducere".
XS
SM
MD
LG