Deunăzi ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, a declarat că guvernul vrea să reducă presiunea administrativă asupra agenţilor economici şi să îmbunătăţească climatul de afaceri, că guvernul, în acest scop, a anulat unele restricţii la export şi a eliminat unele proceduri absurde de certificare dublă a loturilor de producţie. Să recunoaştem, sună frumos. Însă ministrul a îndemnat şi agenţii economici să manifeste mai multă „responsabilitate socială”.
„Majorarea artificială de către unele companii a preţurilor în scopul obţinerii unor profituri de peste 200%, dosirea mărfurilor şi vînzarea lor atunci cînd preţurile cresc, lipsa de respect faţă de consumatori – asemenea atitudini sînt inexplicabile” a spus ministrul.
Eu aş spune că această stare de fapt ar trebui să fie inacceptabilă. Pentru că o explicaţie îi poţi găsi lesne, dacă tare vrei. Una ar fi, în opinia mea, lăcomia fără frontiere, iar alta – dorinţa de a compensa pierderile suportate din cauza “climatului nefavorabil” prin jecmănirea cumpărătorilor.
Sînt aici două faţete ale problemei: prima e atitudinea statului faţă de agentul economic, cea de-a doua e atitudinea agentului economic faţă de consumator. Dacă prima lasă de dorit, nici a doua nu are cum să fie mulţumitoare. Pentru că în spaţiul nostru ciudat-miraculos compania „obijduită” de taxele prea mari, de birocratizarea excesivă sau de controalele prea dese ale inspectorilor, „se răzbună” pe… consumatori.
La modul ideal, într-o economie de piaţă autentică, guvernul ar trebui sau să-i ajute pe toţi agenţii economici sau să nu ajute nici unul. La noi cum au stat oare lucrurile în ultimii 19 ani? Nu cumva „lipsa de respect a vînzătorului faţă de consumator”, pomenită de ministru, e şi o consecinţă a lipsei de respect a statului faţă de companii? E doar o întrebare naivă.
Referindu-mă la atitudinea faţă de consumator, o sa spun că ea a fost aici de-a lungul anilor execrabilă. Cei care vînd au impresia uneori că numai noi, cumpărătorii, avem de profitat de pe urma tranzacţiei. Aici, dacă nu eşti vigilent, rişti deseori să cumperi un produs alterat, dubios sau cu termenul expirat. Despre feţele acrite ale unor vînzători voi vorbi cu altă ocazie…
„Majorarea artificială de către unele companii a preţurilor în scopul obţinerii unor profituri de peste 200%, dosirea mărfurilor şi vînzarea lor atunci cînd preţurile cresc, lipsa de respect faţă de consumatori – asemenea atitudini sînt inexplicabile” a spus ministrul.
Eu aş spune că această stare de fapt ar trebui să fie inacceptabilă. Pentru că o explicaţie îi poţi găsi lesne, dacă tare vrei. Una ar fi, în opinia mea, lăcomia fără frontiere, iar alta – dorinţa de a compensa pierderile suportate din cauza “climatului nefavorabil” prin jecmănirea cumpărătorilor.
Sînt aici două faţete ale problemei: prima e atitudinea statului faţă de agentul economic, cea de-a doua e atitudinea agentului economic faţă de consumator. Dacă prima lasă de dorit, nici a doua nu are cum să fie mulţumitoare. Pentru că în spaţiul nostru ciudat-miraculos compania „obijduită” de taxele prea mari, de birocratizarea excesivă sau de controalele prea dese ale inspectorilor, „se răzbună” pe… consumatori.
La modul ideal, într-o economie de piaţă autentică, guvernul ar trebui sau să-i ajute pe toţi agenţii economici sau să nu ajute nici unul. La noi cum au stat oare lucrurile în ultimii 19 ani? Nu cumva „lipsa de respect a vînzătorului faţă de consumator”, pomenită de ministru, e şi o consecinţă a lipsei de respect a statului faţă de companii? E doar o întrebare naivă.
Referindu-mă la atitudinea faţă de consumator, o sa spun că ea a fost aici de-a lungul anilor execrabilă. Cei care vînd au impresia uneori că numai noi, cumpărătorii, avem de profitat de pe urma tranzacţiei. Aici, dacă nu eşti vigilent, rişti deseori să cumperi un produs alterat, dubios sau cu termenul expirat. Despre feţele acrite ale unor vînzători voi vorbi cu altă ocazie…
