Linkuri accesibilitate

Jucătorul, altul decât al lui Dostoievski


Nimic nu curăţă mai abitir creierul de rugină – pe dinăuntru! – decât jocurile intelectuale, lucru înţeles perfect de Hermann Hesse, autorul nemuritorului Joc cu mărgele de sticlă (dacă tot am deschis lista, amintesc în treacăt alte două titluri: Jucătoarea de go, a lui Shan Sa, şi Maestrul de go, al lui Yasunari Kawabata – pe post de… supliment literar-artistic la jocul propriu-zis). Nu despre „zăbava cetitului” voi vorbi însă în cele ce urmează, ci nemijlocit despre patima – de data asta fără note peiorative în glas – jucătorului. Sigur, altul decât al lui Dostoievski (scuzaţi vă rog, nu pot să nu-l citez pe Leonid Ţâpkin cu O vară la Baden-Baden, roman în care marele Dosto nu face decât să joace şi, de cele mai multe ori, să piardă – până şi inelul de cununie al tinerei sale soţii!!! – la cazinou).

Acum zece ani bătuţi pe muchie (şi o zi, ca să respectăm adevărul istoric: adică, pe 29 ianuarie 2000) nişte tineri de la noi s-au aşezat pentru prima oară – urmând exemplul magiştrilor de la Что? Где? Когда? – la masa de joc, şi uite aşa s-a născut Clubul Moldovenesc al Jocurilor Intelectuale. Întâmplarea face ca din juriul celei de a doua „sesiuni” a CUC-ului (Ce? Unde? Când?), care a avut loc într-un club de la Ciocana, undeva între Biblioteca „Transilvania” şi „Casa Cărţii” (cer iertare, astea chiar mi-s reperele, inclusiv geografice), să fac parte şi eu, alături de Sergiu Pavlicenco, Oleg Serebrian, Val & Valentina Butnaru ş.a. Cum se întâmplă de regulă în asemenea situaţii, ţin minte că ne lansasem şi noi într-un fel de competiţie neoficială cu echipa de la masa de joc, încercând să ghicim răspunsul înaintea de a fi anunţat. Probabil am dat şi nişte premii; si – sigur, ne-am dat şi noi cu părerea în ce priveşte desemnarea magistrului. Dacă nu mă înşeală memoria, chiar a lui Marcel Spătaru, actualul conducător de joc.

După care, ne-am căutat fiştecare de nevoile lui: eu – pardon! – de cărţi (cetite, traduse, scrise, comentate), CUC-ul de… numărat anii! Glorioşi, din câte se pare. Am fost peste măsură de impresionat când, la şedinţa din ultimele zile ale lui decembrie 2009, am întâlnit cel puţin trei generaţii de „CUC-i”, de la părinţii-fondatori, printre care un cvadruplu magistru, la liceeni. Cum nu mai eram în juriu, ci pe post de sponsor de la Cartier (editură, nu orfevrărie – să nu fie cu banat) ce urma să desemneze cel mai bun jucător, am urmărit „ostilităţile” de la masa de joc cu sufletul la gură, punându-mă involuntar în locul fiecăruia dintre cei şapte, schimbaţi prin rotaţie de îndată ce echipa pierdea (eu însumi am „scos” câteva partide, pentru mine, ghicind vreo patru răspunsuri, insuficiente pentru a accede în marea finală). Mai cu seamă ultimul joc, al echipei Larene, a fost deosebit de spectaculos – în final, câştigat cu brio! Noul magistru a fost nu atât ales, cât aclamat de mulţime, iar mie nu-mi rămânea decât să-i înmânez ditamai cărţoiul (aici am o scuză, cartea era cu desene, mai exact cu reproduceri ai marilor iconari ruşi în frunte cu Andrei Rubliov!), Nikodim Kondakov, Icoane. Până aici, toate bune si frumoase…

… dacă din sponsor care oferă unul dintre premii (acum chiar n-am nicio scuză – iarăşi cărţi!!!), nu ajungeam eu însumi, în fruntea unei echipe de VIP-uri (Angela Arama, Oleg Efrim, Nicu Ţarină, Sorin Bucătaru, Vasile Botnaru şi Constantin Cheianu), la masa de joc, sâmbătă 30 ianuarie, şi tocmai la şedinţa jubiliară. Ce să zic, havuzul din grădina publică „Ştefan cel Mare” nu are atâta apă câtă adrenalină a ţâşnit preţ de jumătate de oră, cât ne-a trebuit ca să… câştigăm cu 7 la 5 (de unde Angela Aramă se temea să nu pierdem cu 7 la 0). Şi aşa, tot scuzându-mă că vă bag pe gât cărţi şi iar cărţi, am ajuns la rându-mi magistru: nu că aş mai fi jucat la viaţa mea, ci fiindcă – vorba lui Mallarmé – j’ai lu tous les livres.

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG