Atitudini în dezbatere: românofobie și românofilie

Doamnelor şi Domnilor, bine v-am gasit. La microfon e Vasile Botnaru, autorul şi prezentatorul emisiunii duminicale „Punct si de la capat”.

Vizita de doua zile a preşedintelui român Traian Băsescu în Republica Moldova a produs un fel de „cîmp magnetic” ce a provocat bruiaje, debusolări şi chiar protuberanţe. Unii i-au atribuit lui Băsescu puterea de a domoli crivăţul, alţii au recunoscut, fără menajamente, că i-ar fi închis uşa în nas dacă ar fi avut puterea de altădată. Ştiţi la cine mă refer. Iată de ce, m-am gîndit să discutăm despre motivaţia acestor reacţii polare şi i-am invitat pe doi, foşti membri ai echipei lui Vladimir Voronin, care se situează pe poziţii diametral opuse în ceea ce priveşte magnetismul românesc, în al cărui cîmp se află Republica Moldova. Este vorba despre Sergiu Mocanu, fostul consilier prezidenţial şi Valeriu Reniţă, cel care a fost şef al serviciului de presă şi membru informal al staff-ului electoral al PCRM.

Vasile Botnaru: Cum se construieşte, pe ce se bazează anatomia unui tip anume de atitudine? Găsim această atitudine în reacţia lui Vladimir Voronin la vizita lui Traian Băsescu. Cum se formează acest tip de atitudine, cu semnul plus şi cu semnul minus, acreditat în politologia vulgară drept românofobie şi românofilie?

Sergiu Mocanu: Cred că trebuie să pornim de la profilul psihologic al lui Vladimir Voronin, care ca şi profil este nici măcar filorus, ci rus, de producţie sovietică, care a trăit foarte greu starea de preşedinte al Republicii Moldova; or pentru el Republica Moldova a fost un fel de cămaşă de forţă, el are mentalitate imperială, deşi ţara în care s-a pomenit preşedinte era mică şi atunci comportamentul lui a fost, foarte des, chiar ridicol.

Vasile Botnaru: Vorbim despre un tipaj sau despre persoana Voronin?

Sergiu Mocanu: Vorbim despre un tipaj care sunt un fel de fiinţe polietnice. Voronin a şi inventat pentru ei o ideologie a fiinţei polietnice, care sunt de sorginte sovietică, şi care au vizavi de România un fel de frustrare, şi atunci îşi manifestă un soi de identitate moldovenească, alta decît română. În virtutea unei percepţii istorice defectuoase, ei întotdeauna consideră România drept stat agresor şi se consideră superiori românilor care, chipurile, în al doilea război mondial au umblat ba cu unii, ba cu alţii.

Vasile Botnaru: Valeriu Reniţă, sunt întemeiate aceste luări de atitudine, gen Voronin, care a spus că mai bine ar sta acasă, sau Mark Tkaciuc care spune că Băsescu, ca un infractor, a venit la locul faptei.

Valeriu Reniţă: Opinia mea este că Voronin este totuşi un moldovean sadea. Voronin nu a făcut şcoli de politologie, nu a fost învăţat special cum să se comporte ca un politician, tot ce a învăţat el, a învăţat firesc, din viaţă, de aceea şi reacţiile lui sunt spontane. El nu reacţionează aşa cum ar trebui să reacţioneze poate un politician cu şcoli, el reacţionează spontan, într-un fel asta poate deranjează, dar nu-l depărtează foarte mult de electoratul lui, care este în majoritatea lui moldovenesc, care i-a înţeles reacţiile de acest fel.

Vasile Botnaru: În ce constă naturaleţea acestei reacţii, pe ce se bazează structura motivaţiei?

Valeriu Reniţă: Nu cred că este o reacţie în general la poporul român, la existenţa lui, la activitatea lui. Este o reacţie la elita politică românească, în opinia mai multor reprezentanţi ai Partidului Comuniştilor, că au intenţia de a anexa Republica Moldova şi asta într-un fel sau altul, s-a lăsat să se întrevadă în anumite declaraţii, cam de când am fost recunoscuţi ca ţară, şi aţi văzut şi mesajul lui Băsescu atunci când a vorbit de frontieră, a lăsat să se întrevadă clar ceva ce nu i-a plăcut nici lui Voronin, nici altor oameni din PCRM.

Vasile Botnaru: În concluzie, dacă România nu ar avea un asemenea mesaj, moldovenii ar fi mai indulgenţi cu Bucureştiul, chiar ar fi de acord să se numească români, aşa cum îi îndeamnă Băsescu?

Valeriu Reniţă: Nu cred. Sigur că eu nu pot pretinde că am instrumentele de cercetare a unui institut de sociologie, dar în primul rând moldovenii nu reacţionează niciodată dureros, ori nu se opun noţiunii de român. Ei sunt moldoveni, ceilalţi sunt români, nu există la nivel comun asemenea diversităţi. Lucrurile încep a se complica atunci când este vorba de politică, atunci când începem a vorbi despre istorie, când se ciocnesc unele doctrine istorice, etc. Oamenii şcoliţi, care sunt pro-români, încearcă să vorbească despre cei care se simt moldoveni că sunt oameni neşcoliţi, care nu îşi cunosc istoria. Dar ce să-i faci? Acesta este dreptul lui. Orice încercare de a-l defini pe om altfel decât se autodefineşte, este o violenţă.

Vasile Botnaru: Dle Mocanu, este adevărat că Bucureştiul lasă o poartă deschisă, sau un pod de rezervă pentru eventuala anexiune, nerecunoscînd tratatul de bază, nevoind să-l semneze în pofida declaraţiilor de recunoaştere sau că ne vom reîntîlni în Europa, are gînduri ascunse faţă de Moldova?

Sergiu Mocanu: Eu nu înţeleg ce înseamnă termenul anexiune. Haideţi să pornim de la faptul că România nu a recunoscut niciodată independenţa Republicii Moldova faţă de România. Atunci cînd a fost declaraţia conducerii României de recunoaştere a independenţei Republicii Moldova, în acea declaraţie este scris clar că România recunoaşte independenţa Republicii Moldova faţă de Uniunea Sovietică şi consideră declararea independenţei Republicii Moldova, drept un prim pas spre lichidarea consecinţelor pactului Ribentropp-Molotov. Eu nu văd nicio motivaţie pentru conducerea României să semneze un tratat de bază sau un tratat de frontieră, atîta timp cât în anii '40 nu România a croit frontierele dintre fosta Uniune Sovietică şi România.

Vasile Botnaru: Prin urmare, administraţia de la Bucureşti vrea să recupereze un teritoriu pierdut urmare a pactului?

Sergiu Mocanu: Prin urmare, administraţia de la Bucureşti se comportă firesc. Administraţia de la Bucureşti nu consfinţeşte prin semnătura lor un pact semnat pe nedrept şi o frontieră croită nedrept, prin asta dînd şansă moldovenilor să aibă o poartă deschisă spre Europa. În condiţiile în care, după tratatul de la Lisabona, Europa ar putea să nu se mai lărgească niciodată, pentru moldoveni ar putea să fie singura portiţă deschisă spre Europa şi în sensul acesta România procedează după mine, extraordinar de corect.

Vasile Botnaru: Dle Mocanu, dar punctul acesta de vedere, pe care înţeleg că îl împărtăşiţi dvs, este minoritar în Republica Moldova, dovadă a fost aderenţa Frontului Popular, devenit mai târziu Partid Popular Creştin Democrat, care a avut lozinca asta, dovadă este şi cifra recensămîntului şi rezultatele unor alegeri parlamentare ordinare şi extraordinare.

Sergiu Mocanu: Principiile democraţiei în fosta republică sovietică moldovenească nici măcar minoritare nu au fost, au fost inexistente. În acelaşi timp, clasa politică de 20 de ani se străduie să democratizeze această societate. La ora actuală, eu ca politician, mă văd obligat să dau această şansă concetăţenilor mei şi nu numai de naţionalitate românească şi chiar dacă se identifică ca moldoveni, ruşi sau bulgari avînd conştiinţa faptului că România este singura portiţă deschisă spre Europa, sunt dator, prin tot ceea ce fac, să le dau această şansă. Elitele unei ţări, elitele unui stat, de aceea şi sunt elite, ca să meargă înaintea oamenilor care cîteodată nu înţeleg rostul politicii, şi să le deschidă nişte căi.

Vasile Botnaru: Dar cei mulţi se tem de unire, dle Mocanu. Dvs le vreţi binele, dar ei văd un rău în asta, că România ar putea să-i anexeze, că ar putea să-i oblige să devină români peste voinţa lor. Dvs ţineţi cont de asta?

Sergiu Mocanu: Eu ţin cont de lucrul acesta, dar eu cred că anume acum, după 20 de ani şi în această conjunctură internaţională, a venit vremea când trebuie să vorbim deschis, fără să ne ascundem după deget şi trebuie să le spunem oamenilor că poate interveni o conjunctură internaţională în care acest lucru se poate realiza.

Vasile Botnaru: Dle Reniţă, logica asta pe care noi o perpetuăm în reglementarea transnistreană, „veniţi în teritoriul de bază că aici o să vă fie mai bine”, nu este valabilă şi pentru reunificarea cu România? „Haideţi să ne unificăm, căci ne va fi mai bine, România este deja o ţară europeană”.

Valeriu Reniţă: Bine, noi vorbim ipotetic. Dacă ar fi mai bine, noi am vorbi astăzi altfel. Comparaţia cu Transnistria nu cred că ţine.

Vasile Botnaru: Eu ştiu că am exagerat, dar intenţionat, ca să developăm logica asta a pragmatismului.

Valeriu Reniţă: Nefiind specialist mare în problema transnsitreană şi nici măcar în cea a unirii, aici sigur că sunt depăşit dintr-o parte de întrebarea dvs şi din altă parte de discursul dlui Mocanu. Eu văd altceva, se vede clar scenariul pe care merge România pentru a-şi vedea visul împlinit, că-i spunem anexare, că-i spunem alipire sau o recuperare de catifea. Este clar cum se merge. România spune că ne întâlnim la Bruxelles, asta e o dimensiune, şi poate cum a spus ultima dată Băsescu să aducă mulţi bani pentru reforme pro-europene, aici, în Moldova, şi a doua parte sunt tinerii, cei mai buni tineri, care obţin uşor locuri de învăţătură în Bucureşti şi în alte oraşe din partea României şi care peste 4-5 ani devin români, sau cel puţin aşa spun. Am observat şi am simţit ce fac ei după ce revin în Republica Moldova, un exemplu ar fi şi evenimentele din 7 aprilie, am văzut şi autobuze care nu au putut intra pentru a sări în ajutor demonstranţilor.

Vasile Botnaru: Să lăsăm pe seama anchetei să stabilească cît de reprezentative au fost aceste autobuze şi cîţi tineri aveau simţirea şi misiunea. Vreau să mă întorc la tipajul Voronin. Dacă, de exemplu, Vladimir Voronin ar fi avut reacţii temperate şi ar fi ascultat vocea lui Sergiu Mocanu atunci când îl consilia el, şi ar fi fost mai indulgent cu românii, de exemplu să fi recunoscut aşa cum se spune în popor, dle, sunt copii de la acelaşi tată dar stau cu mame diferite, şi dacă ar fi fost mai multă indulgenţă cu cei care se consideră români şi nu ar fi fost accentuat un eventual-virtual pericol de unire, poate ar fi existat o înţelegere mai bună?

Valeriu Reniţă: Sigur că e posibilă o convieţuire şi o colaborare a popoarelor. Pămîntul este al tuturor, noi suntem nişte fiinţe mai mult ori mai puţin universale. E vorba despre nişte lecţii care nu pot fi uitate, nu-i vorba aici de Voronin. Prima lecţie este de a te netezi pe chică şi de aţi spune cît esti de bun şi a doua de a te trimite în ungher, şi asta s-a întîmplat în anii 1918 – 1940. Aş putea adăuga aici entuziasmul liderilor Sfatului Ţării care au acceptat ceea ce ni se propune nouă azi, şi după asta a urmat ceea ce a urmat, scrisorile lui Stere şi ale deputaţilor din partea Basarabiei către regele României ca să fim scoşi din ungher, din categoria de paria. Asta a fost, lecţiile se ţin minte şi nu este vorba aici de Voronin, ci de ceea ce ţin minte bunicii noştri.

Vasile Botnaru: Dle Mocanu, ce aţi încerca dvs? Încotro aţi încercat să-l consiliaţi pe Vladimir Voronin. Înţeleg că aţi avut una din misiunile speciale să restabiliţi bunele relaţii cu România sau să construţi o relaţie specifică, care ar fi aranjat şi Bucureştiul şi Chişinăul. De ce nu a ieşit pînă la urmă? Şi dovadă este faptul că nu aţi mai fost acceptat în echipă.

Sergiu Mocanu: Consilierea lui Voronin e o chestie care este incompatibilă cu o consiliere clasică. Voronin este un animal politic perfect, el îşi are foarte bine puse la pîndă instinctele şi acţionează foarte des în virtutea acestor instincte.

Vasile Botnaru: Dar nu este un extraterestru. Dle Mocanu, noi îl luăm pe Voronin ca exponentul unei clase politice, care la un moment dat a emanat această figură pentru că era cea mai indicată să o reprezinte. În sensul acesta mă interesează. Aţi avut un preşedinte, încotro aţi vrut să-l mişcaţi şi de ce n-a ieşit?

Sergiu Mocanu: Mie mi s-a părut că noi de la asta am pornit, de la profilul lui psihologic şi tocmai din cauza asta am şi spus, şi revin la chestia asta, pentru că Voronin nu a fost un simplu politician, pentru că Voronin a fost un lider proeminent în acea perioadă şi asta eu o recunosc, şi foarte multe din deciziile pe care le-a adoptat PCRM la acea perioadă au fost acte de voinţă personală a lui Voronin şi acum vorbim nu de decizii colective sau de o mentalitate colectivă, vorbim despre un lider politic care a avut bine puse la pîndă instictele şi a acţionat în virtutea lor. Eu am fost consilier în perioada în care Voronin realizase o tranzacţie cu Solana, după respingerea planului Kozac, asta era perioada în care Occidentul spera că Voronin poate prin voinţa lui, să facă în aşa fel încât Republica Moldova să se rupă din mrejele Federaţiei Ruse, pe de altă parte să accepte principiile de la Copenhaga, cel puţin de a avea instituţii funcţionale. În preajma lui Voronin asta m-am străduit să-l consiliez şi de fiecare dată au fost respinse aşa propuneri cum ar fi ca Voronin să deschidă larg porţile pentru ca în Republica Moldova să vină arhitecţi europeni pentru a face această arhitectură a instituţiilor statului, or Voronin a vrut în continuare să ţină în mîini toate pîrghiile şi să dirijeze totul personal.

Vasile Botnaru: Ce rol avea România în această configuraţie?

Sergiu Mocanu: România era partenerul Bruxelles-ului şi a acţionat la rugămintea Bruxelles-ului atunci cînd a trebuit Voronin să fie sprijint în 2005, cînd foarte multă lume şi-a creat iluzia că revoluţia oranj se poate produce în capul lui Voronin.

Vasile Botnaru: De ce nu a acceptat Voronin interfaţa românească? Asta înţeleg că e problema.

Sergiu Mocanu: Voronin are o problemă de ordin psihologic şi personal cu România. Voronin a trăit probabil toată viaţa lui cu imaginea celui de-al doilea război mondial şi dacă aţi observat această interfaţă a scos-o întotdeauna - memoriale, chestii, etc. El are o atitudine vizavi de acest război şi pentru el, România este pe altă parte a baricadei. Dincolo de asta, Voronin s-a manifestat cu multă ranchiună şi foarte mare gelozie la orice acţiune, s-a manifestat destul de agresiv vizavi de orice intervenţie românească.

Vasile Botnaru: Dle Mocanu, dvs recunoaşteţi că dl Voronin este un personaj tipic, că are în spate un electorat care gîndeşte la fel ca el, are cîteva generaţii cu mentalitatea asta?

Sergiu Mocanu: Eu consider că Voronin nu este un accident, Voronin nu este un personaj tipic al acestei mentalităţi, el a prins o anumită conjunctură, care, spre fericirea noastră, deja este înlăturată.

Vasile Botnaru: Dar de unde s-a luat jumătate de votanţi la alegerile parlementare?

Sergiu Mocanu: Aceşti votanţi s-au luat şi din motivul că democraţii, din varii motive, au eşuat în 1998 şi atunci lumea a dat mai mult tribut acestei nostalgii şi gândului că Voronin ar putea să le aducă o viaţă liniştită, cum a fost în anii 80. Dacă facem un simplu exerciţiu, noi, clasa politică, nu am pus foarte corect problemele în faţa populaţiei. Apropo de integrare europeană şi Transnistria, şi asta cred că explică şi că spuneţi în legătură cu cel de-al doilea război mondial, noi ştim că sondajele de opinie arată că 80 la sută din populaţia Republicii Moldova doreşte integrare europeană, în acelaşi timp ştim că cetăţeanul Republicii Moldova ar dori reîntregirea ţării, însă niciodată nu a făcut nimeni acest exerciţiu să-l întrebe pe cetăţeanul Moldovei dacă el este gata să-şi reîntregească ţara cu preţul neintrării în UE. Sunt sigur că cetăţeanul RM nu doreşte ca să plătească reîntregirea ţării cu preţul integrării în UE.

Tocmai aceste exerciţii ar fi de natură să clarifice situaţia în R. Moldova, tocmai din această cauză încerc să aduc un mesaj direct, adică să nu ne mai ascundem în spatele degetului atunci cînd vorbim despre neutralitatea Republicii Moldova, care este o farsă. Cred că multe lucruri care s-au întîmplat în Republica Moldova este că alţi politicieni decît Voronin nu le-au spus oamenilor lucrurile pe faţă. Apropo şi de această chestiune cu unirea cu România. Ce, ne vine greu să le spunem oamenilor, da oameni buni, România nu a recunoscut niciodată independenţa Republicii Moldova faţă de România, şi acesta este un fapt. Şi acesta este un fapt şi este corect. Trebuie să le spunem în faţă.

Vasile Botnaru: Adică să avem mai multă încredere în oameni?

Sergiu Mocanu: Să avem mai multă încredere în oameni, să nu-i considerăm de fraieri sau proşti. Prin asta, de altfel, a cîştigat Voronin.

Valeriu Reniţă: Oricît de firesc ar părea pentru unii cetăţeni ai noştri, pentru partidele care reprezintă procesul unirii cu România, pe atît de nefiresc pare pentru alţii. Pentru un cetăţean al unui stat, eu cred că dacă îl pui în faţa să aleagă între ţara lui, în care s-a deprins să trăiască şi să-i spună ţară, să aleagă între ţara lui şi alte ţări, cred că nu i-ar fi atît de uşor să răspundă. Dacă ni s-ar propune să ne unim cu Ucraina bunăoară, cu SUA, cu Rusia, ar fi aceeaşi problemă. În afară de tinerii şcoliţi în România, în afară de o parte a intelectualităţii creatoare, care de la o vreme trăiesc cu asemenea idealuri şi nu pot să-i judec pentru lucrul acesta, acesta e o acţiune, un ideal al unor oameni care au înţeles anumite lucruri citind cărţi, o opţiune conştientizată, uneori da, uneori nu.

Vasile Botnaru: Dar cît priveşte readucerea Transnistriei în Moldova cu preţul abandonării căii europene?

Valeriu Reniţă: Eu nu cred în astfel de abordare, eu nu cred cine s-ar încumeta azi să iasă cu un referendum, ne unim ori nu ne unim. Nu ştiu. Eu cred că nici actuala guvernare care este atît de orientată spre Bucureşti şi nici în problema a doua cu Transnistria. Ce clasă politică s-ar încumeta de exemplu, să renunţe la Transnistria? Constituţional e parte din ţara noastră. Asta ar însemna o autoanihilarea clasei politice.

Vasile Botnaru: Dar dacă ar însemna o accelerare a integrării europene, populaţia nu s-ar gîndi totuşi să abandoneze?

Valeriu Reniţă: Eu nu ştiu. Intrarea în Uniunea Europeană şi Europa astăzi apare pentru majoritatea populaţiei drept o singură alternativă de supravieţuire. A spus-o şi Băsescu că acolo nu curg rîuri de lapte şi maluri de miere. Înţelegem cu toţii de ce au nevoie moldovenii de paşapoarte româneşti şi de Europa astăzi, căutăm locuri de muncă, căutăm venituri. Europa, ca sistem de valori nu este încă o opţiune pentru cetăţeanul nostru comun. Noi ne aşteptăm ca cetăţenul nostru să vină din Europa în vacanţă sau peste doi sau trei ani de muncă, european, dar el vine cu o mentalitate de rob.

Vasile Botnaru: Întrebarea care rezultă din această constatare, nu cumva Bucureştiul se înşeală atunci când îi vede pe toţi basarabenii, cum îi numeşte mai nou, simţind românşte. În realitate, moldovenii vor paşapoarte ca să ajungă în Portugalia, să nu se oprească în România. Nu cumva Bucureştiul se automăguleşte crezînd că aici este o mare de români?

Sergiu Mocanu: Nu greşeşte Bucureştiul. Faptul că moldovenii vor paşaport românesc ca să meargă în străinătate, nu este chiar atît de puţin cum ni se pare nouă. Oamenii gîndesc foarte concret şi mult mai pragmatic decît politicienii care cofabulează asupra istoriei, relaţiilor, rîurilor de lapte, etc. Eu vreau să vă amintesc că o parte din concetăţenii noştri s-au integrat în acel spaţiu unde nu curg rîuri de lapte deja, abandonînd nu numai Transnistria, dar şi casa părintească. Foarte des ai impresia că moldovenii supravieţuiesc aici nu atît în virtutea faptului că această ţară este guvernată, cît în pofida acestui fapt.

Patriotismul exagerat al politicienilor, care este incompatibil cu patriotismul omului simplu care vrea un paşaport românesc, şi acesta-i tot patriotismul lui, şi european şi românesc, această incompatibilitate ne aduce la asemenea distorsiuni, cînd politicienii îşi apără ţara, dar ce îşi apără ei de fapt? Privilegiile care le au în această ţară? Vă zic, mare parte a acestei populaţii sunt gata să părăsească nu numai Transnistria dar şi casa părintescă ca să supravieţuiască.

Vasile Botnaru: Totuşi, Valeriu Reniţă, Bucureştiul ar putea să ţină cont de faptul că nu toţi moldovenii se declară români? Bucureştiul greşeşte atunci cînd vede doar o mare de români sau de ce nu vede de spectrul acesta de moldoveni care ezită?

Valeriu Reniţă: Bucureştiul nu greşeşte, aş fi un naiv dacă aş crede că toate instituţiile şi structurile româneşti de stat plasate în Republica Moldova de atîta timp, nu au fost în stare să furnizeze guvernului român o informaţie clară şi realistă despre cum sunt moldovenii. Bucureştiul îşi urmăreşte scopul său. Nu a mers într-un fel, o să meargă prin integrarea europeană, atunci frontierele cad de la sine. Tinerii, cred că ne apropiem de cifra de 50 la sută dintre tinerii care fac studii universitare în general, studiază peste Prut.

Vasile Botnaru: Dle Reniţă, dar în condiţiile în care sondajele arată că 80 la sută dintre moldoveni vor integrarea în UE, prin urmare asta este şi voinţa lor, să ajungă în UE, că acolo îi aşteaptă Băsescu, că îi aşteaptă ungurii, asta e altceva.

Valeriu Reniţă: Acesta este unul din calculele României atunci când urmăreşte scenariul.

Vasile Botnaru: Deci, în principiu, este în beneficiul Republicii Moldova şi a moldovenilor.

Valeriu Reniţă: Nu ştiu.

Vasile Botnaru: Dle Mocanu, este în beneficiul moldovenilor ceea ce vrea Bucureştiul astăzi sau nu, inclusiv bursele pe care le dă şi le promite?

Sergiu Mocanu: În mod sigur este, ba mai mult decît atît, vreau să vă spun, asta deja este o cale fără a ne mai da posibilitatea de a ne abate de la ea şi asta o înţelege multă lume politică aici, dar încearcă în disperare să menţină populaţia în continuare în această mlaştină.

Vasile Botnaru: De aici rezultă ultima mea întrebare pe care i-am adresat-o şi preşedintelui Băsescu în conferinţa de presă: cum ar trebui Bucureştiul să-i convingă pe cei care nu-l agrează pe Traian Băsescu, că ceea ce face Bucureştiul, 100 de milioane de euro, trafic la frontieră este în beneficiul tuturor, inclusiv al membrilor PCRM care stau acum în Ungheni şi pot să facă trafic de frontieră.

Sergiu Mocanu: Băsescu nu o poate face imediat. Băsescu trebuie să o facă prin fapte şi vizita lui Băsescu în acest sens stă sub două semne distincte, unul este al unui optimism realist pe care îl avem şi noi şi România că ne vom integra împreună în UE şi al doilea este semnul tristeţii că Băsescu sub o guvernare democratică a vizitat nu două mari companii româneşti care ar fi trebuit să fie de mult la Chişinău, cu capitaluri mari în Republica Moldova, ci două cimitire. Din păcate acest simbolism trebuie înlăturat şi eu sper că altădată să stea sub alt semn vizita lui Băsescu la Chişinău.

Vasile Botnaru: Dle Reniţă, trebuie să facă efortul Bucureştiul, Băsescu personal, să convingă pe adversarii lui că are acţiuni în beneficiul Moldovei sau nu?

Valeriu Reniţă: Îmi vine greu să răspund la întrebare asta. Eu văd că clasa politică românească o face mereu, cînd cu mai mult succes, cînd cu mai puţin succes. Eu cred că soarta acestui popor trebuie să o rezolve poporul nu politicienii. Acum ei se autodefinesc moldoveni, deci trebuie să respectăm această opţiune. Dacă peste un timp va fi altfel, tot poporul va hotărî cum se autodefineşte şi ce trebuie să facă în consecinţă.

Vasile Botnaru: Deci îndemnul dvs, la popor adresat fiind, să aibă grijă cine îi reprezintă pe aceşti moldoveni.

Valeriu Reniţă: Da, să aibă grijă cine îi reprezintă şi am încredere că oamenii simpli atunci cînd au dilemă în faţă cel puţin de la 1991 încoace, au ştiut întotdeauna cum să o rezolve.

Vasile Botnaru: Cred că şi dl Mocanu, la rîndu-i, tot are foarte mare încredere.

Sergiu Mocanu: Grijă trebuie să aibă clasa politică de ceea ce fac pentru că oamenii înţeleg cîteodată mult mai clar şi mult mai bine oportunităţile. Grijă trebuie să aibă politicienii, pentru ca într-o bună zi să nu se pomenească că rămîn doar ei şi cu liderii lor în ţara asta, iar toată lumea se integrează în Europa fără Transnistria, fără Chişinău şi casă părintească.