Linkuri accesibilitate

Primul discurs despre Starea Naţiunii al preşedintelui Obama


Preşedintele Barack Obama
Preşedintele Barack Obama

Deşi cuvîntarea s-a concentrat asupra problemelor economiei, preşedintele a amintit de schimbarea strategiei americane în Afganistan şi Irak şi a anunţat drept iminent un tratat de dezarmare cu Rusia

În discursul despre Starea Naţiunii, alocuţiunea anuală a preşedintelui Statelor Unite în Congres, Barack Obama le-a spus americanilor că războaiele din Afganistan şi Irak se apropie de sfârşit şi că administraţia sa este în stare să relanseze economia.

„În Afganistan – a spus Obama – suplimentăm efectivele militare şi antrenăm forţele afgane ca să poată prelua conducerea în iulie 2011, când trupele noastre vor începe să revină acasă. Vom răsplăti buna conducere, reducerea corupţiei şi vom sprijini drepturile tuturor afganilor, bărbaţi şi femei!”

În privinţa războiului din Irak, cu care Obama n-a fost de acord încă de când era senator, preşedintele a spus astă-noapte că şi el se apropie de final. „Trupele noastre combatante din Irak vor fi retrase integral cel mai târziu la sfârşitul lunii august”, a spus Obama, în aplauzele membrilor Congresului.

Obama a insistat asupra unei alte realizări din politica externă, anume iminenta semnare a unui nou tratat cu Rusia asupra reducerii armamentelor, urmaşul tratatului START, care a expirat luna trecută.

Preşedintele american a mai spus că negocierile cu Moscova şi alte iniţiative de politică externă au sporit credibilitatea internaţională a Statelor Unite, asigurîndu-le mai mult spaţiu de manevră în relaţiile cu regimuri problematice, cum sunt cele din Coreea de Nord sau Iran.

Corespondentul EL la Washington Andrew Tully spune însă că cea mai mare parte a discursului preşedintelui s-a concentrat asupra problemelor economiei americane. Mulţi analişti spun că din punct de vedere tehnic recesiunea americană s-a încheiat. Dar şomajul se menţine la cote neobişnuit de ridicate, peste 10%, ceea ce semnalează că deşi afacerile merg mai bine, multe firme se tem să reînceapă angajările.

Sondajele de opinie arată că americanii sunt divizaţi în ce priveşte evaluarea performanţei lui Obama. Iar aceasta este o veste proastă pentru un preşedinte care avea în primele luni ale mandatului o rată de popularitate de peste 75%.

Robert Spitzer, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Statului New York, a declarat că proporţia mare a problematicii economice în discursul lui Obama nu a fost o supriză. „Economia este motivul numărul unu de îngrijorare”, spune Spitzer. El ne-a explicat că mulţi americani îi reproşează lui Obama că în loc să relanseze economia, a cheltuit prea multă energie în primul an al mandatului cu iniţiativa lui de a reforma sistemul de asistenţă medicală, şi cu războaiele din Irak şi Afganistan.

Profesorul Spitzer crede însă că Obama are motive de mândrie în planul politicii externe. Mai ales pentru că a reuşit să îmbunătăţească relaţiile cu Rusia, care ajunseseră într-un punct mort în vremea predecesorului său, republicanul George Bush. Spitzer aminteşte că Moscova a reacţionat pozitiv la schimbarea planului american privind scutul antirachetă, inclusiv la abandonarea proiectului de-a construi un radar în Cehia şi o bază de rachete în Polonia.

Un alt pas înainte, spune Spitzer, este iminenta semnare a noului tratat americano-rus privind reducerea armamentelor. „Rusia nu mai este, desigur, duşmanul de pe vremuri, dar există încă animozitate şi neîncredere şi prea multe arme nucleare în lume”, spune profesorul Spitzer, atrăgînd atenţia că deşi relaţiile politice dintre puterile nucleare majore s-au îmbunătăţit, există în continuare riscul ca materialul nuclear să ajungă în mâinile cui nu trebuie.

Spitzer crede însă că asemenea succese internaţionale vor trece neobservate de americani dacă Obama şi congresul divizat politic nu vor reuşi să relanseze economia ţării.
  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG