Gura lumii povesteşte despre o poetă cu catrinţă şi tricolor în suflet care, în după-amiaza zilei de 15 ianuarie 1991, umbla prin toate bombele boemei bucureştene, afirmând sus şi tare că americanii au ales cu tot dinadinsul ziua de naştere a poetului nostru naţional ca să bombardeze Irakul. Spre seară, era atât de convinsă că-şi împlinise cu cinste nobila misiunea de deşteptare a neamului, încât doar desfăcea braţele, în faţa oricui era dispus s-o asculte, exclamând patetic: „Aţi văzut CE ne-au făcut?!”, fără a se mai osteni cu explicaţiile. S-a râs cu mare poftă pe seama poetei naţionaliste, iar ironia sorţii face ca, ajungând peste nişte ani organizatoare a unui festival internaţional de poezie de la Curtea de Argeş, să-mi trimită o invitaţie de participare – redactată în engleză! Nu am fost singurul gratulat pre limba lui… Georges Bush (tatăl) – alţi câţiva poeţi români au primit invitaţii similare, pe care nu s-au grăbit să le onoreze.
Nu ştiu ce-o fi zis poeta bărbată acum un an, când pe 15 ianuarie 2009, un pilot american reuşea să amerizeze Boeing-ul pe fluviul Hudson, în plin New York – salvând vieţile pasagerilor şi evitând să distrugă oraşul. Putea fi considerată fapta pilotului american drept un omagiu (sau poate un gest reparatoriu?!) adus autorului Luceafărului, la cea de a 159 aniversare?! Gura lumii nu suflă o vorbă.
Anul acesta 15 ianuarie cade într-o vineri. E, dacă vreţi, Vinerea Mare a culturii române, chit că majoritatea eminescologilor afirmă – cu probe la mână – că poetul s-a născut totuşi pe 20 decembrie 1849 (ce altă dovadă mai concludentă decât înscrisul părintelui,Gheorghe Eminovici, pe Biblia de familie: „Astăzi, 20 dekemvrie, s-au născut fiul nostru Mihai”?!). 15 ianuarie este mai mult o dată simbolică, iar tot ce se întâmplă în această zi ţine mai degrabă de un ritual. Or, dincolo de depuneri de coroane la monumentul poetului, pretutindeni unde se vorbeşte limba română, la Botoşani are loc ceremonia de încununare a laureatului Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”. Nume importante ale culturii naţionale au fost cinstite astfel, printre acestea numărându-se Gellu Naum, Ştefan Aug. Doinaş, Mihai Ursachi, Cezar Ivănescu (dintre marii dispăruţi), precum şi Ana Blandiana, Emil Brumaru, Ileana Mălănciuiu, Mircea Ivănescu, Constanţea Buzea, Mircea Dinescu, Gabriela Melinescu, Şerban Foarţă, Cristiasn Simionescu ş.a. Este, păstrând proporţiile, Nobel-ul românesc al poeţilor. În plus, laureatul devine cetăţean de onoare al municipiului Botoşani, iar în seara de 15 ianuarie are dreptul la un recital în biserica Uspenie unde se mai păstrează cristelniţa în care a fost botezat robul lui Dumnezeu Mihai.
Ei bine, şi în 2010 americanii… ne-au făcut-o, chiar de 15 ianuarie! „Cuuuum?”, mă veţi întrebă, spumegând de furie, iar eu mă voi grăbi să vă răspund că, din cei câţiva nominalizaţi la Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” (Ion Mircea, Dinu Flămând, Dorin Tudoran, Nicolae Prelipceanu ş.a.), juriul l-a desemnat pe… americanul (sic!) Dorin Tudoran. Nu-i mai puţin adevărat că autorul Mic-ului tratat de glorie şi-a scris opera poetică pre limba lui Eminescu şi doar în România (forţat să ia drumul exilului în Statele Unite, în 1985, cetăţeanul Tudoran lăsa în ţară nu doar o mamă bătrână, ci şi… poetul cu acelaşi nume). Şi că, dincolo de valoarea intrinsecă, omul este o conştiinţă – lucru ce se plăteşte scump. Sigur, n-a mâncat salam din soia în ultimii ani ai ceauşismului, dar a făcut cea mai lungă grevă a foamei din lagărul socialist – 40 de zile!
Închei aici, nu înainte de a cita unul dintre cele mai frumoase poeme ale proaspătului laureat, ce i se potriveşte întru totul, respectându-i verticalitatea:
Pierderea de lumină
trupule trupule trupule
sceptica mea vizuină
se-adună doamne se-adună
pierderea mea de lumină
uită-mă iarăşi mă uită
gândule înger de ceară
trupule trupule trupule
fiară năpraznică fiară
trupule trupule trupule
treflă de veştedă rigă
cine din cine mă strigă
trupule noapte virgină
trupule trupule trupule
pierderea mea de lumină
Nu ştiu ce-o fi zis poeta bărbată acum un an, când pe 15 ianuarie 2009, un pilot american reuşea să amerizeze Boeing-ul pe fluviul Hudson, în plin New York – salvând vieţile pasagerilor şi evitând să distrugă oraşul. Putea fi considerată fapta pilotului american drept un omagiu (sau poate un gest reparatoriu?!) adus autorului Luceafărului, la cea de a 159 aniversare?! Gura lumii nu suflă o vorbă.
Anul acesta 15 ianuarie cade într-o vineri. E, dacă vreţi, Vinerea Mare a culturii române, chit că majoritatea eminescologilor afirmă – cu probe la mână – că poetul s-a născut totuşi pe 20 decembrie 1849 (ce altă dovadă mai concludentă decât înscrisul părintelui,Gheorghe Eminovici, pe Biblia de familie: „Astăzi, 20 dekemvrie, s-au născut fiul nostru Mihai”?!). 15 ianuarie este mai mult o dată simbolică, iar tot ce se întâmplă în această zi ţine mai degrabă de un ritual. Or, dincolo de depuneri de coroane la monumentul poetului, pretutindeni unde se vorbeşte limba română, la Botoşani are loc ceremonia de încununare a laureatului Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”. Nume importante ale culturii naţionale au fost cinstite astfel, printre acestea numărându-se Gellu Naum, Ştefan Aug. Doinaş, Mihai Ursachi, Cezar Ivănescu (dintre marii dispăruţi), precum şi Ana Blandiana, Emil Brumaru, Ileana Mălănciuiu, Mircea Ivănescu, Constanţea Buzea, Mircea Dinescu, Gabriela Melinescu, Şerban Foarţă, Cristiasn Simionescu ş.a. Este, păstrând proporţiile, Nobel-ul românesc al poeţilor. În plus, laureatul devine cetăţean de onoare al municipiului Botoşani, iar în seara de 15 ianuarie are dreptul la un recital în biserica Uspenie unde se mai păstrează cristelniţa în care a fost botezat robul lui Dumnezeu Mihai.
Ei bine, şi în 2010 americanii… ne-au făcut-o, chiar de 15 ianuarie! „Cuuuum?”, mă veţi întrebă, spumegând de furie, iar eu mă voi grăbi să vă răspund că, din cei câţiva nominalizaţi la Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” (Ion Mircea, Dinu Flămând, Dorin Tudoran, Nicolae Prelipceanu ş.a.), juriul l-a desemnat pe… americanul (sic!) Dorin Tudoran. Nu-i mai puţin adevărat că autorul Mic-ului tratat de glorie şi-a scris opera poetică pre limba lui Eminescu şi doar în România (forţat să ia drumul exilului în Statele Unite, în 1985, cetăţeanul Tudoran lăsa în ţară nu doar o mamă bătrână, ci şi… poetul cu acelaşi nume). Şi că, dincolo de valoarea intrinsecă, omul este o conştiinţă – lucru ce se plăteşte scump. Sigur, n-a mâncat salam din soia în ultimii ani ai ceauşismului, dar a făcut cea mai lungă grevă a foamei din lagărul socialist – 40 de zile!
Închei aici, nu înainte de a cita unul dintre cele mai frumoase poeme ale proaspătului laureat, ce i se potriveşte întru totul, respectându-i verticalitatea:
Pierderea de lumină
trupule trupule trupule
sceptica mea vizuină
se-adună doamne se-adună
pierderea mea de lumină
uită-mă iarăşi mă uită
gândule înger de ceară
trupule trupule trupule
fiară năpraznică fiară
trupule trupule trupule
treflă de veştedă rigă
cine din cine mă strigă
trupule noapte virgină
trupule trupule trupule
pierderea mea de lumină