Linkuri accesibilitate

Freedom House atestează Moldovei progrese la capitolul libertate politică


Igor Munteanu
Igor Munteanu

Igor Munteanu (IDIS Viitorul): "Reformele din justiţie trebuie să-şi croiască cale în 2010 şi să probeze importanţa valorilor civice şi cetăţeneşti"

Lucia Diaconu: Dle Munteanu, este Moldova o ţară mai liberă?

Igor Munteanu: Dacă judecăm după poziţia pe care a deţinut-o R. Moldova mai mulţi ani, putem constata o anumită schimbare de altitudine la care zboară, zboară un pic mai înălţat, mai sus datorită schimbărilor politice din anul 2009 şi datorită unor elemente de modificare a atitudinii cetăţeanului faţă de stat, mobilizării politice de la mijlocul anului 2009, impulsionării unor reforme şi multiplicării mass-media. Să nu uităm că în anul 2009 au intrat importante investiţii în presa electronică şi de asemenea au existat elemente care confirmau apărarea de către instanţele de judecată a unor media împotriva abuzurilor din partea aparatului de stat. Cu siguranţă însă problemele din spaţiul mediatic din R. Moldova nu sînt rezolvate pînă la capăt. Există multă inhibiţie la nivelul presei publice, există multe constrîngeri de ordin administrativ la nivelul presei private, există în continuare un capitol neexplorat legat de autocenzura jurnaliştilor din Republica Moldova.

Lucia Diaconu: Ce ar trebui să facă R. Moldova să progreseze şi la capitolul libertăţi civice?


Igor Munteanu: Dacă e să vorbim despre un element lipsă în Republica Moldova este inexistenţa spaţiului public, un spaţiu public în care dezbaterile nu sînt privite cu suspiciune sau chiar cu aversiune din partea partidelor politice concurente, în care cetăţeanul este protejat de către instituţiile statului de drept. Cred că reformele din justiţie trebuie să-şi croiască cale în anul 2010 şi să probeze că valorile civice şi cetăţeneşti sînt cele mai importante pentru această dimensiune.

Lucia Diaconu: Moldova se apropie din punctul de vedere al Freedom House de ţările din Balcanii de vest. Ar putea însemna această situaţie un ajutor în efortul de apropiere de Uniunea Europeană?


Igor Munteanu: Orice schimbare din punctul mort al tranziţiei îngheţate, modelul de guvernare al partidului comuniştilor îngheţase practic majoritatea reformelor politice din ţara noastră şi respectiv orice mişcare din acest punct mort înseamnă progres, indiferent dacă ne mişcăm spre un model, cum spuneţi, vest-balcanic sau spre un model al Europei de Sud-Est.

Lucia Diaconu: În ce măsură contează rapoartele Freedom House? Influenţează ele cumva lumea politică?


Igor Munteanu: Rapoartele Freedom House-ului sînt destul de cunoscute şi au devenit un instrument de evaluare şi în acelaşi timp de mobilizare a societăţilor politice din ţările noastre. Cît de amplificat este acest semnal în urechile audienţelor politice din ţările noastre rămîne de văzut pentru că adeseori cultura politică elementară nu ne-a permis să înţelegem exact mesajele transmise de comunitatea internaţională.
XS
SM
MD
LG