Linkuri accesibilitate

Obiectivul comuniştilor: revanşă pentru înlăturarea de la putere


Gheorghe Cojocaru
Gheorghe Cojocaru

Gheorghe Cojocaru: "Disconfortul perspectivei de a fi traşi la răspundere pentru nedreptăţile anilor de guvernare PCRM"

Gheorghe Cojocaru: Cererea de a dizolva Parlamentul, formulată de fracţiunea parlamentară comunistă, nu se sprijină pe vreo prevedere legală imperativă, ci pleacă exclusiv de la o abordare partizană a situaţiei actuale politice a liderilor partidului comuniştilor. Această cerere a apărut imediat după ce candidatul Alianţei pentru Integrare Europeană la preşedinţie, Marian Lupu, nu a fost ales în funcţia de şef al statului.

Vasile Botnaru: Vreţi să spuneţi că era o cerere pregatita acasa data drept soluţie de depăşire a situaţiei create în urma nealegerii Preşedintelui, situatie care ii dezavantajeaza de fapt pe comunisti?

Gheorghe Cojocaru: Nu ştiu dacă putem vorbi despre o soluţie în termeni reali, pentru că, potrivit legii, Parlamentul nu poate fi dizolvat de două ori pe parcursul unui singur an, deci, este evident că liderii comunişti se precipită, încearcă să forţeze mâna coaliţiei democratice de guvernare şi să-şi impună o agendă politică proprie. Mai curând, se poate vorbi despre o criză de soluţii şi de imaginaţie la nivelul conducerii PCRM, care riscă să piardă şi mai mult din sprijinul public dacă va inista cu încăpăţânare asupra ideii anticipatelor.

Vasile Botnaru: Dar, de ce comuniştii nu agreează o modificare a codului electoral sau a prevederilor constituţionale, care le-ar da si lor suficiente sanse sa isi aleaga in viitor un presedinte?

Gheorghe Cojocaru: Insistarea asupra unor alegeri anticipate în condiţiile legislaţiei electorale în vigoare, fără a se trage nişte concluzii clare din experienţa alegerilor parlamentre şi prezidenţiale din acest an, riscă să arunce procesul electoral şi societatea, în ansamblu, pe un cerc vicios şi să aprofundeze criza socială şi economică. Şi se pare că liderii comunişti asta îşi doresc – după ce au lăsat în urmă o moştenire dezastruoasă economică şi socială, acum scopul lor este să blocheze orice speranţă de stabilizare şi relansare economică, să provoace pe acest fond nemulţumiri sociale şi să culeagă roadele unei asemenea conduite politice.

Vasile Botnaru: Acest comportament nu este surprinzator, probabil, pentru guvernare si este putin probabil sa se dea curs acestei revendicari de a dizolva imediat Parlamentul. Si atunci ce rost are aceasta presiune sa zicem parlamentara dar si extraparlamentara?

Gheorghe Cojocaru: Probabil, se urmăresc nişte calcule care ţin de menţinerea verticalităţii ideologice a PCRM în ochii electoratului său tradiţional, liderii comunişti fac eforturi să preia iniţiativa politică şi să surclaseze actuala guvernare democratică. Ţinta lor este să doboare cu orice preţ coaliţia de la
guvernare şi să-şi ia revanşa pentru înlăturarea de la putere. Liderii comunişti se simt incomod pe băncile opoziţiei parlamentare, si acest lucru este vizibil. Cu atât mai incomod cu cât vor trebui să răspundă în faţa legii pentru toate nedreptăţile şi fărădelegile pe care le-au comis în anii lor de guvernare.

Pe aceeași temă

Previous Next

XS
SM
MD
LG