Linkuri accesibilitate

Ziarul de Gardă: Mitropolia Basarabiei condamnă manifestările violente în contradicție cu legea morală și spiritul creștinismului


TIMPUL publică astăzi un articol de investigaţie despre Conducerea Centrului Republican pentru Copii şi Tineret, care, potrivit jurnaliştilor, cheltuieşte anual zeci de mii de lei din bugetul public în favoarea bugetului personal. Dacă e adevărat, acest lucru se întâmplă de doi ani chiar sub nasul Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei, aflat peste drum. Contactat de TIMPUL, ministrul Educaţiei, Leonid Bujor, a spus că a fost constituit un grup de lucru care examinează situaţia. Într-un alt articol, ziariştii de la TIMPUL scriu că de câteva săptămâni încoace, pe piaţa magazinelor duty free din R. Moldova s-a declanşat un adevărat război. Bătălia cea mare se dă în jurul spaţiilor utilizate, pentru comercializarea mărfurilor scutite de taxe, din Aeroportul Internaţional Chişinău. Reprezentanţii unei părţi acuză statul, dar şi concurenţii că le pun beţe în roate, cealaltă parte tace, dar… merge în justiţie pentru a-şi face dreptate. Mai multe detalii aflaţi în TIMPUL.

ZIARUL DE GARDA, la rubrica ştiri scrie că Mitropolia Basarabiei a condamnat printr-un comunicat de excesele preotilor de rit vechi. «Manifestarile violente vin in contradictie cu legea morala si cu spiritul creştinismului - scrie Mitropolia Basarabiei. Este semnificativ ca la demonstratia de duminică au venit si indivizi cu un drapel considerat fascist «negru, galben si alb». De unde vine provocarea? se întreabă ziariştii.
Tot în săptămânalul ZIARUL DE GARDA aflaţi că până la finele anului, pentru întreţinerea cailor Plutonului de Cavalerie SCUT, Primăria municipiului Chişinău poate acumula datorii de 42 mii de lei către Grădina Zoologică pentru întreţinerea cailor. Primarul Dorin Chirtoacă declara că se cheltuiesc prea mulţi bani pentru transportarea cailor de la ZOO spre celelalte sectoare ale oraşului şi propune înlocuirea animalelor cu motorete.

Agentia rusa de stirii NOVII REGHION notează că şeful misiunii europene de monitorizare a graniţei între Moldova şi Ucraina, generalul Ferenc Banfi şi-a încheiat mandatul. Banfi a condus misiunea EUBAM de la înfiinţarea ei în decembrie 2005. Mandatul misiunii a fost prelungit în fiecare an, ultima dată pină în 2011. Ferenc Banfi va conduce Colegiul Poliţiei Europene de la Londra.

Pe aceeași temă

XS
SM
MD
LG