Linkuri accesibilitate

Guvernul rectifică bugetul pe 2009 şi adoptă un program de stabilizare şi redresare a economiei


Guvernul a adoptat un program de stabilizare si redresare a economiei, care ar putea „costa” aproximativ 10 miliarde de lei. Un plan care prevede mărirea unor taxe şi impozite, dar şi măsuri gândite să sprijine sectorul privat: se menţine încă un an impozitul 0 pe profitul reinvestit, numărul activităţilor licenţiate va fi redusă. Se mai propune ca restanţele la restituirea TVA să fie achitate cât mai curând.

Tot la şedinţa de astăzi a guvernului s-a aprobat rectificarea de buget pe 2009. Se prevede o reducere a veniturilor în anul curent cu circa 21 la suta. Cheltuielile se vor reduce cu numai 4,7 la suta. În aceste condiţii, este de asteptat un deficit bugetar de circa 4,6 miliarde lei. Produsul Intern Brut se va contracta cu aproximativ 9 la sută.

Veaceslav Negruta, ministrul Finantelor, a declarat că deficitul bugetar va fi acoperit parţial din surse interne, prin emiterea de valori mobiliare pe piata interna. Pe de altă parte, guvernul speră şi în creditele promise de Fondul Monetar International si Rusia.

Totodata, ministrul de Finante a precizat că la rectificarea legii bugetului "nu s-a umblat" la platile ce tin de salarii, pensii, plati sociale, programe de medicina. Au cazut "sub reduceri" procurări de bunuri si servicii, intretineri curente si investitii neprioritare.
XS
SM
MD
LG