Laureata premiului Nobel pentru literatură din acest an, Herta Müller, a fost distinsă săptămâna trecută cu premiul pentru drepturile omului „Franz Werfel“, iar William Totok constată cu această ocazie în jurnalul său de corespondent că disidenţa în România poate să rămână un glas în pustiu şi după 20 de ani de la căderea comunismului.
Herta Müller a fost distinsă cu premiul pentru drepturile omului „Franz Werfel“. Aflu din relatările care au fost date publicităţii în cîteva ziare din Germania că laureata premiului Nobel pentru literatură a ţinut cu acest prilej o cuvîntare incitantă în care a amintit despre un incident în care fusese implicată Biserica Evanghelică din România.
Despre presiunile exercitate asupra organizatorilor unui congres evanghelic în vara anului 1989 în Berlinul Occidental, am relatat le vremea respectivă şi într-o corespondenţă transmisă de postul de radio „Europa liberă“. Reprezentanţii bisericii din Sibiu au şantajat atunci organizatorii congresului cu îngheţarea relaţiilor dintre biserica evanghelică din Germania occidentală şi cea din România, dacă permit Hertei Müller să ia cuvîntul în cadrul unei întîlniri publice. Organizatorii primiseră atunci şi din partea ambasadei române din Bonn o scrisoare, în care s-a insistat asupra contramandării invitaţiei adresate Hertei Müller. În ultimă instanţă, cei care au organizat amintitul congres în urmă cu 20 de ani, au dat curs insistenţelor, inspirate, probabil, de demersurile din umbră ale organelor de securitate. Poliţia secretă încerca în acest fel să contracareze o acţiune care ar fi blamat regimul ceauşist de le Bucureşti.
De atunci au trecut 20 de ani. În toţi aceşti ani s-a mai amintit din cînd de acest incident, însă fără ca opinia publică să se scandalizeze sau ca cineva să ceară bisericii evanghelice din România vreo explicaţie.
În anul 1994 am publicat un studiu despre rolul bisericilor în comunism în care am vorbit din nou despre acest incident. În acel text am citat şi cîteva fragmente din articolele şi telegramele de felicitare adresate lui Ceauşescu, texte publicate la Sibiu, în oficiosul bisericii, „Kirchliche Bätter“. Nici faţă de acest text nu a reacţionat nimeni. În mod neoficial mi s-a transmis atunci că ar fi bine să nu se mai discute despre trecut, că biserica evanghelică a reuşit să supravieţuiască numai datorită faptului că a acceptat să facă plocoane etc. etc.
Acum cînd Herta Müller a primit Premiul Nobel pentru Literatură episcopul actual al Bisericii evanghelice, Christoph Klein a felicitat-o pe scriitoare. O reacţie faţă de ceea ce a dezvăluit Herta Müller în cuvîntarea ţinută cu prilejul ceremoniei decernării premiului „Franz Werfel“ însă nu există. Deocamdată biserica tace. Aşa cum a tăcut şi în ultimii 20 de ani.
Herta Müller a fost distinsă cu premiul pentru drepturile omului „Franz Werfel“. Aflu din relatările care au fost date publicităţii în cîteva ziare din Germania că laureata premiului Nobel pentru literatură a ţinut cu acest prilej o cuvîntare incitantă în care a amintit despre un incident în care fusese implicată Biserica Evanghelică din România.
Despre presiunile exercitate asupra organizatorilor unui congres evanghelic în vara anului 1989 în Berlinul Occidental, am relatat le vremea respectivă şi într-o corespondenţă transmisă de postul de radio „Europa liberă“. Reprezentanţii bisericii din Sibiu au şantajat atunci organizatorii congresului cu îngheţarea relaţiilor dintre biserica evanghelică din Germania occidentală şi cea din România, dacă permit Hertei Müller să ia cuvîntul în cadrul unei întîlniri publice. Organizatorii primiseră atunci şi din partea ambasadei române din Bonn o scrisoare, în care s-a insistat asupra contramandării invitaţiei adresate Hertei Müller. În ultimă instanţă, cei care au organizat amintitul congres în urmă cu 20 de ani, au dat curs insistenţelor, inspirate, probabil, de demersurile din umbră ale organelor de securitate. Poliţia secretă încerca în acest fel să contracareze o acţiune care ar fi blamat regimul ceauşist de le Bucureşti.
De atunci au trecut 20 de ani. În toţi aceşti ani s-a mai amintit din cînd de acest incident, însă fără ca opinia publică să se scandalizeze sau ca cineva să ceară bisericii evanghelice din România vreo explicaţie.
În anul 1994 am publicat un studiu despre rolul bisericilor în comunism în care am vorbit din nou despre acest incident. În acel text am citat şi cîteva fragmente din articolele şi telegramele de felicitare adresate lui Ceauşescu, texte publicate la Sibiu, în oficiosul bisericii, „Kirchliche Bätter“. Nici faţă de acest text nu a reacţionat nimeni. În mod neoficial mi s-a transmis atunci că ar fi bine să nu se mai discute despre trecut, că biserica evanghelică a reuşit să supravieţuiască numai datorită faptului că a acceptat să facă plocoane etc. etc.
Acum cînd Herta Müller a primit Premiul Nobel pentru Literatură episcopul actual al Bisericii evanghelice, Christoph Klein a felicitat-o pe scriitoare. O reacţie faţă de ceea ce a dezvăluit Herta Müller în cuvîntarea ţinută cu prilejul ceremoniei decernării premiului „Franz Werfel“ însă nu există. Deocamdată biserica tace. Aşa cum a tăcut şi în ultimii 20 de ani.
