Mulţi tineri de la sate născuţi în primii ani de independenţă n-au ştiut în copilărie ce-i aceea grădiniţă. Multe grădiniţe săteşti au dispărut odată cu kolhozurile în grijă cărora s-au aflat în perioada sovietică şi n-au fost reconstruite niciodată. Aşa s-a întâmplat şi în satul Marinici, raionul Nisporeni.
După desfiinţarea grădiniţei din Marinici părinţii sînt nevoiţi să ia copii cu ei oriunde ar merge, la prăşit, la adunat recolta de toamnă sau la tăiat lemne. Cei mai norocoşi îi lasă în grija bunicilor, care au şi ei o mulţime de treburi casnice. Pe Ana Enache care îşi purta nepotul în braţe am întîlnit-o stând la poveşti cu sătenii: „Acasă-i tare greu. Iaca vine primăvara, de sapi, de pui în pământ, vine-o ploaie, te gândeşti: unde să mă duc eu? Ce face copilul acasă? Prin treuci se vâră, îl schimb câte trei-patru ori pe zi”
Ana Enache recunoaşte că nu are cum sa ţină locul educatoarelor de la grădiniţă: „Ce, eu am când să învăţ poezii? Că eu îl pun pe un pat şi îi spun şezi mâcăi. Îi dau o jucărică sau un spălător şi joacă-te cu dânsul. Pierde toată memoria, el se duce la şcoală bum-bum. Şi nu ştie nimic. Se chinuie bieţii învăţători până îl învaţă, îi iau mânuţa şi-l învaţă să facă un beţişor. Copilul vorbeşte băbeşte. Cum vorbesc eu aşa vorbeşte şi copilul. Şezi binişor, fii cuminte, altfel el nu poate vorbi”
Mai mulţi părinţi din Marinici au adresat plîngeri direcţiei Învăţământ din raion şi primarului din sat. Dar fără şanse de izbînda, îmi spune Nona Ciobanu, mamă a trei copii: „La toţi care ne-am adresat ne răspund că noi am avut grădiniţă, că am distrus-o. Eu, de exemplu, nu am distrus nimic. Da eu am nevoie de grădiniţă. Nu au fonduri, nu au cu ce să deschidă o nouă grădiniţă. Acum e complicat să construiască de la început ceva ”
Pentru a pregăti copiii de şcoală, în gimnaziul din sat a fost deschisă grupa zero. Directoarea Tatiana Velişco îmi spune că într-un timp record copii sînt forţaţi să înveţe să scrie şi să citească: „Astăzi programa este foarte grea. Părinţii practic nu se descurcă cu programa. Când copiii ajung la grupa mare, educatorul de la şcoală trebuie s-o înceapă de la început şi să ajungă la cunoştinţele necesare pentru şcoală. Dar nici copilul nu este în stare ca să poată să asimileze atâta materie”
O soluţie, crede Maria Ciobanu, şefa direcţiei Învăţământ din raion, ar fi renovarea clădirii, care servea pînă nu demult drept cămin pentru tinerii specialişti din sat:„Iată clădirea care stă în faţa noastră nu necesită atât de multe surse financiare, ea poate fi adapată ca să poată cel puţin două grupe aici să activeze. Copii nu aşteaptă. Azi mamele au nevoie să meargă la serviciu, azi mamele au nevoie ca copii lor să poată beneficia de o educaţie de calitate”.
Potrivit statisticilor cu care operează UNICEF, în Republica Moldova fiecare al patrulea copil nu merge la grădiniţă.
După desfiinţarea grădiniţei din Marinici părinţii sînt nevoiţi să ia copii cu ei oriunde ar merge, la prăşit, la adunat recolta de toamnă sau la tăiat lemne. Cei mai norocoşi îi lasă în grija bunicilor, care au şi ei o mulţime de treburi casnice. Pe Ana Enache care îşi purta nepotul în braţe am întîlnit-o stând la poveşti cu sătenii: „Acasă-i tare greu. Iaca vine primăvara, de sapi, de pui în pământ, vine-o ploaie, te gândeşti: unde să mă duc eu? Ce face copilul acasă? Prin treuci se vâră, îl schimb câte trei-patru ori pe zi”
Ana Enache recunoaşte că nu are cum sa ţină locul educatoarelor de la grădiniţă: „Ce, eu am când să învăţ poezii? Că eu îl pun pe un pat şi îi spun şezi mâcăi. Îi dau o jucărică sau un spălător şi joacă-te cu dânsul. Pierde toată memoria, el se duce la şcoală bum-bum. Şi nu ştie nimic. Se chinuie bieţii învăţători până îl învaţă, îi iau mânuţa şi-l învaţă să facă un beţişor. Copilul vorbeşte băbeşte. Cum vorbesc eu aşa vorbeşte şi copilul. Şezi binişor, fii cuminte, altfel el nu poate vorbi”
Mai mulţi părinţi din Marinici au adresat plîngeri direcţiei Învăţământ din raion şi primarului din sat. Dar fără şanse de izbînda, îmi spune Nona Ciobanu, mamă a trei copii: „La toţi care ne-am adresat ne răspund că noi am avut grădiniţă, că am distrus-o. Eu, de exemplu, nu am distrus nimic. Da eu am nevoie de grădiniţă. Nu au fonduri, nu au cu ce să deschidă o nouă grădiniţă. Acum e complicat să construiască de la început ceva ”
Pentru a pregăti copiii de şcoală, în gimnaziul din sat a fost deschisă grupa zero. Directoarea Tatiana Velişco îmi spune că într-un timp record copii sînt forţaţi să înveţe să scrie şi să citească: „Astăzi programa este foarte grea. Părinţii practic nu se descurcă cu programa. Când copiii ajung la grupa mare, educatorul de la şcoală trebuie s-o înceapă de la început şi să ajungă la cunoştinţele necesare pentru şcoală. Dar nici copilul nu este în stare ca să poată să asimileze atâta materie”
O soluţie, crede Maria Ciobanu, şefa direcţiei Învăţământ din raion, ar fi renovarea clădirii, care servea pînă nu demult drept cămin pentru tinerii specialişti din sat:„Iată clădirea care stă în faţa noastră nu necesită atât de multe surse financiare, ea poate fi adapată ca să poată cel puţin două grupe aici să activeze. Copii nu aşteaptă. Azi mamele au nevoie să meargă la serviciu, azi mamele au nevoie ca copii lor să poată beneficia de o educaţie de calitate”.
Potrivit statisticilor cu care operează UNICEF, în Republica Moldova fiecare al patrulea copil nu merge la grădiniţă.
