Linkuri accesibilitate

Capitolul Moldova în raportul despre libertatea religioasă în lume


Departamentul de stat notează persistenţa disputelor pe proprietăţi dintre Mitropolia Basarabiei şi Mitropolia Moldovei

Departamentul de Stat al Statelor Unite a dat publicităţii noul raport, pentru anul 2009, despre libertatea religioasa în lume. Aceste rapoarte anuale, transmise Congresului american, le completează pe cele despre respectarea drepturilor omului şi servesc ca unul din repere atunci când legislatorii Statelor Unite decid să acorde sau dimpotrivă să retragă sprijinul umanitar pentru diferite ţări. Ce spune noul raport despre Republica Moldova?

Raportul spune că autorităţile moldovene au respectat în general libertatea religioasă în practică, iar îmbinarea de cuvinte “a respectat în general” este cea mai bună apreciere pe care o poate primi o ţară în asemenea rapoarte. O notă explicativă subliniază că sintagma trebuie înţeleasă în sensul că guvernul a încercat să apere pe deplin libertatea confesională.

Moldova nu se află aşadar în secţiunea ţărilor unde au fost semnalate în ultimul an violări notabile. Libertatea religioasă, spune raportul, a fost în general respectată şi în regiunea separatistă transnistreană, aflată în afara controlului guvernului recunoscut internaţional.

Toate acestea nu înseamnă că situaţia a fost perfectă în Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană. La Chişinău, deşi ministerul Justiţiei a înregistrat un nou grup religios, Cultul Armean Creştin Apostolic, afiliat unuia existent deja, ministerul a refuzat în continuare înregistrarea altor grupuri religioase, preponderent ale musulmanilor. Poliţia şi alte structuri de securitate au continuat cu razii ocazionale la casele de rugăciune ale musulmanilor, le-au verificat identitatea şi statutul aflării în Moldova, sau chiar i-au filmat în timpul rugăciunii, ceea ce a făcut ca numărul de vizitatori ai acestor locaşe să scadă considerabil din cauza intimidărilor, după cum a spus un purtător de cuvânt al Ligii pentru Predică şi Conduită Islamică.

Cele mai multe abuzuri au fost săvârşite însă asupra Martorilor lui Jehovah. Raportul citează cel puţin 16 cazuri când reprezentanţii acestui cult au fost bruscaţi, înjuraţi sau bătuţi de preoţi ortodocşi, de primari sau simpli locuitori ai unor sate de pe malul drept al Nistrului. În regiunea transnsterană, Martorii lui Jehovah sunt atacaţi la nivelul autorităţilor centrale, fie prin refuzul de a înregistra ca entităţi legale organizaţiile lor religioase, fie prin măsuri punitive împotriva celor care refuză serviciul militar din convingeri religioase. Au fost înregistrate opt asemenea cazuri.

Mitropolia Basarabiei, care a fost mulţi ani în centrul atenţiei unor asemenea rapoarte din cauza abuzurilor guvernamentale şi refuzului îndelungat al autorităţilor de a o recunoaşte, până au înregistrat-o totuşi, nu a semnalat incidente semnificative în ultimul an. Dar a existat totuşi cel puţin un incident, când mitropolitul Petru Păduraru, deţinătorul unui paşaport diplomatic românesc, a fost reţinut timp de două ore la trecerea frontierei moldo-române, percheziţionat şi forţat să semneze o declaraţie cum că nu transportă droguri.

Raportul Departamentului de Stat american mai notează că disputele dintre Mitropolia Basarabiei şi cea a Moldovei privitoare la proprietăţi încă nu s-au încheiat, iar Mitropolia Moldovei a continuat să se bucure de o atenţie specială din partea autorităţilor.
  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

Previous Next

XS
SM
MD
LG