Eram într-o zi, pe la ora prînzului, la autogara centrală. Aveam o geantă grea şi m-am gîndit că ar fi bine să iau un taxi. M-am apropiat de nişte taximetrişti băşcălioşi, care vorbeau cu voce tare şi rîdeau nechezat. Le-am zis că vreau să merg la Botanica. Unul dintre taximetriştii băşcălioşi, devenind brusc serios, mi-a spus preţul: 60 de lei!
“Cum adică? O călătorie din centru pînă la Botanica costă 60 de lei?” am îngăimat contariat. “Dacă nu-ţ convini, merji pi jos!” mi-a declarat ritos taximetristul. Geanta grea m-a făcut să accept acest preţ nedrept, exagerat.
Am întîlnit nu o dată asemenea taximetrişti chilipirgii care îmi cereau, ziua-n amiaza mare, cîte 50-60 de lei pentru o călătorie prin oraş de 2-3 kilometri. Dar asta e floare la ureche. Ceea ce mi s-a întîmplat deunăzi la Aeroport mi-a depăşit puterea de imaginaţie. Voiam să ajung repede de la Aeroport la supermarketul Metro 2, care, se ştie, e foarte aproape de clădirea aeroportului. Taximetristul de care m-am apropiat mi-a cerut, fără nici o jenă, 100 de lei! Oferta aceasta mi s-a părut o jecmăneală impardonabilă. Am urcat într-un autobuz şi în trei minute am ajuns la Metro cu numai 3 lei!
Vreau să spun că în oraşul nostru există de multă vreme o tagmă de taximetrişti chilipirgii şi impertinenţi care pescuiesc bine în apele tulburi ale tranziţiei. Deşi taxa fixată de firma lui e de 30-35 de lei, taximetristul chilipirgiu profită de faptul că nu e chemat la telefon, pentru a plimba cetăţenii cu 50, 60 sau chiar 100 de lei! El face astfel din nimic un venit pe care nimeni nu-l impozitează. El îţi cere 50-60-100 de lei chiar dacă are uneori în automobil aparatul pentru înregistrarea distanţei parcurse şi a timpului.
Numai atunci cînd toţi aceşti taximetrişti vor folosi mereu acest aparat şi ne vor fixa suma de plată în acord cu indicaţia aparatului vom intra în normalitate. Pînă atunci înfruntăm cu stoicism bizareriile tranziţiei.
“Cum adică? O călătorie din centru pînă la Botanica costă 60 de lei?” am îngăimat contariat. “Dacă nu-ţ convini, merji pi jos!” mi-a declarat ritos taximetristul. Geanta grea m-a făcut să accept acest preţ nedrept, exagerat.
Am întîlnit nu o dată asemenea taximetrişti chilipirgii care îmi cereau, ziua-n amiaza mare, cîte 50-60 de lei pentru o călătorie prin oraş de 2-3 kilometri. Dar asta e floare la ureche. Ceea ce mi s-a întîmplat deunăzi la Aeroport mi-a depăşit puterea de imaginaţie. Voiam să ajung repede de la Aeroport la supermarketul Metro 2, care, se ştie, e foarte aproape de clădirea aeroportului. Taximetristul de care m-am apropiat mi-a cerut, fără nici o jenă, 100 de lei! Oferta aceasta mi s-a părut o jecmăneală impardonabilă. Am urcat într-un autobuz şi în trei minute am ajuns la Metro cu numai 3 lei!
Vreau să spun că în oraşul nostru există de multă vreme o tagmă de taximetrişti chilipirgii şi impertinenţi care pescuiesc bine în apele tulburi ale tranziţiei. Deşi taxa fixată de firma lui e de 30-35 de lei, taximetristul chilipirgiu profită de faptul că nu e chemat la telefon, pentru a plimba cetăţenii cu 50, 60 sau chiar 100 de lei! El face astfel din nimic un venit pe care nimeni nu-l impozitează. El îţi cere 50-60-100 de lei chiar dacă are uneori în automobil aparatul pentru înregistrarea distanţei parcurse şi a timpului.
Numai atunci cînd toţi aceşti taximetrişti vor folosi mereu acest aparat şi ne vor fixa suma de plată în acord cu indicaţia aparatului vom intra în normalitate. Pînă atunci înfruntăm cu stoicism bizareriile tranziţiei.
