Claudio Magris nu este doar un celebru germanist, ci şi un binecunoscut scriitor italian. Anul acesta a fost distins cu Premiul Păcii al Asociaţiei Librarilor Germani. La festivitatea decernării Premiului, care s-a desfăşurat în biserica Sf. Pavel (Paulskirche) din Frankfurt pe Main, au fost prezenţi scriitori, oameni de ştiinţă şi politicieni. În mod tradiţional, decernarea premiului marchează sfîrşitul Tîrgului Internaţional de carte din Frankfurt. În acelaşi timp constituie şi un omagiu adus paşoptiştilor germani care au ales tocmai această biserică pentru a-şi formula programul de revendicări democratice.
Prin lucrările publicate, Magris se înscrie în această tradiţie a istoriei mişcărilor democratice europene. Deja în prima sa lucrare mai amplă - „Mitul habsburgic în literatura austriacă modernă“ (Il mito absburgico nella letteratura austriaca moderna) (1966) - Magris a pledat în favoarea redescoperirii culturale a Europei care parţial era ascunsă în spatele cortinei de fier. Prin tezele enunţate în numeroase lucrări, apărute ulterior, Claudio Magris a devenit unul din principalii teoreticieni ai renaşterii ideii legate de revitalizarea a ceea ce, în mod generic, se numeşte „Europa centrală“. Contribuţia esenţială la redescoperirea Europei centrale (Mitteleuropa) o are, fără îndoială, cartea lui Magris, „Dunărea. Biografia unui fluviu“, apărută în anul 1986, apoi tradusă în numeroase limbi, inclusiv în limba română (de Adrian Niculescu, în 1994, sub titlul „Danubius“).
La 20 de ani după prăbuşirea blocului răsăritean şi integrarea unor foste ţări comuniste în Uniunea Europeană, Magris zugrăveşte o imagine pesimistă a continentului. În cuvîntarea pe care laureatul Premiului Păcii, în vîrstă de 70 de ani, a rostit-o la Frankfurt, el s-a referit la neînţelegerile dintre ţările europene, la existenţa unor frontiere invizibile şi la diversele forme de isterie politică. În acest context, Claudio Magris a avertizat asupra noilor bariere şi unui „nou populism“ în Europa.
Acest populism, a subliniat Magris, ar putea facilita apariţia unor „democraţii fără democraţie“. „Fiecare ameninţare la adresa democraţiei este şi o ameninţare a păcii, indiferent sub ce formă apare ea,“ a concluzionat laureatul Premiului Păcii.
El a pledat pentru o cultură a deschiderii europene şi a deplîns barierele care despart populaţia autohtonă de migranţii sosiţi din alte părţi ale lumii.
Depăşirea situaţiei deplorabile în care se află azi Europa ar putea fi realizată prin crearea unei confederaţii de state descentralizate. În prezent Uniunea Europeană este departe de acest obiectiv, prezentîndu-se, ma degrabă, ca un colos „slab“ şi „sfîşiat“.
Printre laureaţii Premiului Păcii al Asociaţiei Librarilor germani, care din 1951 încoace se decernează anual, se află personalităţi ca Jorge Semprún, Václav Havel, Mario Vargas Llosa, Albert Schweitzer, Hermann Hesse, Astrid Lindgren, Siegfried Lenz, Jürgen Habermas, Władysław Bartoszewski, Orhan Pamuk şi György Konrád.
Prin lucrările publicate, Magris se înscrie în această tradiţie a istoriei mişcărilor democratice europene. Deja în prima sa lucrare mai amplă - „Mitul habsburgic în literatura austriacă modernă“ (Il mito absburgico nella letteratura austriaca moderna) (1966) - Magris a pledat în favoarea redescoperirii culturale a Europei care parţial era ascunsă în spatele cortinei de fier. Prin tezele enunţate în numeroase lucrări, apărute ulterior, Claudio Magris a devenit unul din principalii teoreticieni ai renaşterii ideii legate de revitalizarea a ceea ce, în mod generic, se numeşte „Europa centrală“. Contribuţia esenţială la redescoperirea Europei centrale (Mitteleuropa) o are, fără îndoială, cartea lui Magris, „Dunărea. Biografia unui fluviu“, apărută în anul 1986, apoi tradusă în numeroase limbi, inclusiv în limba română (de Adrian Niculescu, în 1994, sub titlul „Danubius“).
La 20 de ani după prăbuşirea blocului răsăritean şi integrarea unor foste ţări comuniste în Uniunea Europeană, Magris zugrăveşte o imagine pesimistă a continentului. În cuvîntarea pe care laureatul Premiului Păcii, în vîrstă de 70 de ani, a rostit-o la Frankfurt, el s-a referit la neînţelegerile dintre ţările europene, la existenţa unor frontiere invizibile şi la diversele forme de isterie politică. În acest context, Claudio Magris a avertizat asupra noilor bariere şi unui „nou populism“ în Europa.
Acest populism, a subliniat Magris, ar putea facilita apariţia unor „democraţii fără democraţie“. „Fiecare ameninţare la adresa democraţiei este şi o ameninţare a păcii, indiferent sub ce formă apare ea,“ a concluzionat laureatul Premiului Păcii.
El a pledat pentru o cultură a deschiderii europene şi a deplîns barierele care despart populaţia autohtonă de migranţii sosiţi din alte părţi ale lumii.
Depăşirea situaţiei deplorabile în care se află azi Europa ar putea fi realizată prin crearea unei confederaţii de state descentralizate. În prezent Uniunea Europeană este departe de acest obiectiv, prezentîndu-se, ma degrabă, ca un colos „slab“ şi „sfîşiat“.
Printre laureaţii Premiului Păcii al Asociaţiei Librarilor germani, care din 1951 încoace se decernează anual, se află personalităţi ca Jorge Semprún, Václav Havel, Mario Vargas Llosa, Albert Schweitzer, Hermann Hesse, Astrid Lindgren, Siegfried Lenz, Jürgen Habermas, Władysław Bartoszewski, Orhan Pamuk şi György Konrád.
