Frumoase sînt cîmpiile şi dealurile patriei! Mulţi scriitori au compus poezii despre ele, mulţi pictori le-au reprodus pe pînze. Indiscutabil, cîmpiile şi dealurile Moldovei sînt într-atît de pitoreşti, încît pot fascina şi însufleţi chiar şi străinii umblaţi prin lume.
Totuşi, de la o vreme, ori de cîte ori călătoresc în provincie, remarc un amănunt supărător în peisajele patriei. Cîmpiile şi dealurile care se întind de o parte şi alta a şoselelor sînt sluţite de tot felul de lucruri părăsite, uitate, aruncate. Ba ici, ba colo, printre ierburi şi tufari, răsar cisterne ruginite, schelete ale unor maşini vechi, uzate, anvelope rablagite. Uneori, în mijlocul şesului plin de verdeaţă se înalţă cîte o construcţie nefinisată sau cîte un şopron dubios. Alteori poţi zări moviliţe de fier vechi.
Farmecul peisajului are de suferit din cauza acestor obiecte aruncate sau părăsite pe cîmpii. Ele ies în evidenţă mai ales iarna, pe fundalul zăpezii. “Ce caută o cisternă putredă-ruginită în mijlocul cîmpului?” te întrebi şi nu poţi găsi un răspuns.
Cred că ar trebui încet-încet să adunăm mormanele de gunoaie şi de fier vechi de pe cîmpii şi dealuri. Să aibă măcar ochiul cu ce se bucura. Să existe măcar nişte peisaje nesluţite de urmele omului.
Zic asta pentru că oaspetele german cu care am călătorit în provinica moldovenească mi-a vorbit mereu despre frumuseţea naturii moldoveneşti pînă în momentul în care ne-a apărut în faţă, pe neaşteptate, o cisternă sovietică, mîncată de rugină, năpădită de buruieni…
Totuşi, de la o vreme, ori de cîte ori călătoresc în provincie, remarc un amănunt supărător în peisajele patriei. Cîmpiile şi dealurile care se întind de o parte şi alta a şoselelor sînt sluţite de tot felul de lucruri părăsite, uitate, aruncate. Ba ici, ba colo, printre ierburi şi tufari, răsar cisterne ruginite, schelete ale unor maşini vechi, uzate, anvelope rablagite. Uneori, în mijlocul şesului plin de verdeaţă se înalţă cîte o construcţie nefinisată sau cîte un şopron dubios. Alteori poţi zări moviliţe de fier vechi.
Farmecul peisajului are de suferit din cauza acestor obiecte aruncate sau părăsite pe cîmpii. Ele ies în evidenţă mai ales iarna, pe fundalul zăpezii. “Ce caută o cisternă putredă-ruginită în mijlocul cîmpului?” te întrebi şi nu poţi găsi un răspuns.
Cred că ar trebui încet-încet să adunăm mormanele de gunoaie şi de fier vechi de pe cîmpii şi dealuri. Să aibă măcar ochiul cu ce se bucura. Să existe măcar nişte peisaje nesluţite de urmele omului.
Zic asta pentru că oaspetele german cu care am călătorit în provinica moldovenească mi-a vorbit mereu despre frumuseţea naturii moldoveneşti pînă în momentul în care ne-a apărut în faţă, pe neaşteptate, o cisternă sovietică, mîncată de rugină, năpădită de buruieni…
