Linkuri accesibilitate

Criză politică - criză constituţională


Opoziţia in corpore
Opoziţia in corpore

Ciondăneala permanentă a preşedintelui cu opoziţia ştirbeşte credibilitatea României în faţa creditorilor externi

Criza politica din Romania ia tot mai mult aspectele unei crize constitutionale, iar principalii actori politici folosesc textul legii supreme pentru a justifica blocajul general care se consolideaza de la o zi la alta, dupa ce guvernul democrat liberal a cazut marti in urma unei motiuni de cenzura. Astazi presedintele Traian Basescu a vorbit pentru prima data despre posibilitatea declansarii alegerilor anticipate, amenintind in acest fel majoritatea parlamentara care i se opune, cu pierderea mandatelor.

Socialistii, liberalii si formatiunea maghiara s-au asociat ad-hoc formind o majoritate de 65 la suta, care s-a declarat gata sa-l respinga pe Lucian Croitoru desemnat de presedintele roman sa ocupe fotoliul de premier. Daca parlamentul respinge de doua ori premierul desemnat, presedintele poate dizolva legislativul, insa nu in ultimele sase luni de mandat ale presedintelui. In cazul de fata cind Traian Basescu mai are doar o luna pina finele mandatului sau, seful statului roman trebuie sa astepte alegerile prezidentiale care se desfasoara in doua tururi de scrutin: primul pe 22 noiembrie si al doilea pe 6 decembrie.

Practic Traian Basescu spune ca poate dizolva legislativul chiar inainte de aflarea rezultatelor finale, dupa desfasurarea celui de-al doilea tur de scrutin. Opozitia sustine insa ca presedintele interpreteaza constitutia dupa bunul sau plac si ca nu vrea sa tina cont de majoritatea parlamentara existenta, care are un candidat comun pentru functia de premier in persoana primarului de Sibiu Klaus Johannis. Potrivit Constitutiei presedintele desemneaza primul ministru dupa consultarea partidului care detine majoritatea parlamentara, sau daca nu exista o astfel de majoritate absoluta, dupa consultarea partidelor parlamentare. Textul Constitutiei lasa astfel la indemina presedintelui numirea oarecum arbitrara a premierului, daca asa cum este situatia actuala, nu exista un partid majoritar.

Opozitia sustine insa ca seful statului roman aplica litera, nu spiritul constitutiei prelungind inutil criza politica. In viziunea opozitiei presedintele ar trebui sa accepte candidatul comun al liberalilor, maghiarilor si socialistilor pentru a forma un guvern care sa gestioneze tara cel putin pina la alegerile prezidentiale. In schimb presedintele are nevoie de un guvern pe care sa-l controleze pentru a putea organiza referendumul privind desfiintarea senatului chiar in ziua alegerilor si pentru a-si continua programul de reforme in cazul in care va fi ales din nou. Confruntarea dintre presedintele roman si opozitiei devine din ce in ce mai dura si nici una dintre parti nu este dispusa sa cedeze, fiindca miza este imensa: nu doar cistigarea prezidentialelor ci ulterior si preluarea puterii executive.

Pentru a-si demonstra bunele intentii Traian Basescu a anuntat ca a cerut Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa, OSCE, sa monitorizeze prezidentialele din Romania. Mai mult presedintele roman se pregateste pentru respingerea finantistului Lucian Croitoru, care intimpina serioase greutati in formarea noului cabinet si are pregatita o alta nominalizare din Partidul Democrat-Liberal.

In schimb socialistii cer Curtii Constitutionale sa se pronunte asupra actiunilor presdedintelui, iar Marko Bela liderul minoritatii maghiare care detine 7 la suta din fotoliile parlamentarilor crede ca Romaniei i-ar merge foarte bine cu un premier neamt si cu un presedinte ungur.

Intre timp scandalul politic si instabilitatea institutionala erodeaza imaginea si credibilitatea Romaniei intr-un moment in care are nevoie urgenta de finantari externe pentru a face fata platilor de sfirsit de an, dar si pentru a putea da la timp pensile si salariile.
XS
SM
MD
LG