Masuri preconizate de trimisul special american pentru Pakistan si Afganistan, Richard Holbrooke sint puse sub semnul intrebarii din chiar interiorul administratiei americane. Corespondentul Europei Libere la Washington, Valeriu Sela.
Este vorba despre un memoriu, adresat superiorilor din Departamentul de Stat de catre doctorul in economie, Stuart Callison, care lucreaza pentru Agentia Americana de Ajutor International. Economistul arata ca agentia este impinsa in directii contrare de recente dispozitii. Unele vizeaza contracarea insurgentei si proiecte de dezvoltare economica ample, in Pakistan.
Pe de alta parte insa, alte voci insista ca agentia sa actioneze prin intermediul unor entitati locale, guvernamentale si neguvernamentale, in detrimental firmelor americane, considerate prea scumpe. Callison arata in memoriu ca orice finantare trebuie acum supusa aprobarii ambasadorului Holbrooke, iar maniera in care acest proces e gestionat este – crede expertul – contraproductiva pentru obiectivele americane in regiune.
Memoriul survine dupa ce o serie de contractori ai statului american, care lucreaza in Pakistan de multi ani, au fost anuntati ca proiectele lor vor fi prelungite pe durate limitate si ca ar putea fi intrerupte. Se pare ca Holbrooke prefera sa angajeze firme locale care au un procent mai redus de cheltuieli indirecte.
Surse de la Departamentul de Stat sustin ca ceea ce se doreste e punerea in revers a unui sistem care se bazeaza in prea mare masura pe firme americane, din regiunea Washington, angajate sa adminstreze programe in Pakistan. Or – spun ei— daca companii locale si agentii ale guvernului pakistanez ar fi finantate pentru aceleasi proiecte, banii ar fi folositi mai eficace si in plus capacitatea institutiilor pakistaneze ar fi intarita. Dar aceasta intentie nu poate fi materializata rapid pentru ca administratia nu are la dispozitie formule locale de administrare a fondurilor si – in consecinta – se vede nevoita sa prelungeasca contractele firmelor americane, pe durate reduse.
Callison sustine ca a oferi fonduri unor entitati locale da rezultate, in anumite parti ale lumii, dar ca nici Pakistanul si nici Afganistanul nu au structurile necesare pentru a administra eficace ajutorul american, care se ridica la 7,5 miliarde de dolari. Pe de alta parte, legea adoptata de Congresul American care prevede triplarea ajutorului a stirnit un neasteptat scandal in Pakistan, unde armata sustine ca prevederile legii incalca suveranitatea tarii. Experti in politica pakistaneza cred ca legea este un fiasco si ca ea contribuie la intarirea fortelor anti-americane, care spun ca liderii civili ai tarii depind intr-o prea mare masura de Statele Unite.
Este vorba despre un memoriu, adresat superiorilor din Departamentul de Stat de catre doctorul in economie, Stuart Callison, care lucreaza pentru Agentia Americana de Ajutor International. Economistul arata ca agentia este impinsa in directii contrare de recente dispozitii. Unele vizeaza contracarea insurgentei si proiecte de dezvoltare economica ample, in Pakistan.
Pe de alta parte insa, alte voci insista ca agentia sa actioneze prin intermediul unor entitati locale, guvernamentale si neguvernamentale, in detrimental firmelor americane, considerate prea scumpe. Callison arata in memoriu ca orice finantare trebuie acum supusa aprobarii ambasadorului Holbrooke, iar maniera in care acest proces e gestionat este – crede expertul – contraproductiva pentru obiectivele americane in regiune.
Memoriul survine dupa ce o serie de contractori ai statului american, care lucreaza in Pakistan de multi ani, au fost anuntati ca proiectele lor vor fi prelungite pe durate limitate si ca ar putea fi intrerupte. Se pare ca Holbrooke prefera sa angajeze firme locale care au un procent mai redus de cheltuieli indirecte.
Surse de la Departamentul de Stat sustin ca ceea ce se doreste e punerea in revers a unui sistem care se bazeaza in prea mare masura pe firme americane, din regiunea Washington, angajate sa adminstreze programe in Pakistan. Or – spun ei— daca companii locale si agentii ale guvernului pakistanez ar fi finantate pentru aceleasi proiecte, banii ar fi folositi mai eficace si in plus capacitatea institutiilor pakistaneze ar fi intarita. Dar aceasta intentie nu poate fi materializata rapid pentru ca administratia nu are la dispozitie formule locale de administrare a fondurilor si – in consecinta – se vede nevoita sa prelungeasca contractele firmelor americane, pe durate reduse.
Callison sustine ca a oferi fonduri unor entitati locale da rezultate, in anumite parti ale lumii, dar ca nici Pakistanul si nici Afganistanul nu au structurile necesare pentru a administra eficace ajutorul american, care se ridica la 7,5 miliarde de dolari. Pe de alta parte, legea adoptata de Congresul American care prevede triplarea ajutorului a stirnit un neasteptat scandal in Pakistan, unde armata sustine ca prevederile legii incalca suveranitatea tarii. Experti in politica pakistaneza cred ca legea este un fiasco si ca ea contribuie la intarirea fortelor anti-americane, care spun ca liderii civili ai tarii depind intr-o prea mare masura de Statele Unite.
