Linkuri accesibilitate

"Povestea unei fete şi a unui pian cu coadă" de Elena BOCIORIŞVILI


Un orizont temporar recognoscibil pentru mulţi

Mai întîi se cuvine să spunem chiar povestea autoarei, Elena Bociorişvili, o georgiană stabilită în Canada, care scrie în rusă, fiind considerată printre cele mai importante romanciere din perioada postsovietică, şi a cărei operă încă nu a fost publicată în versiunea originală, ci doar în traducere: franceză, cehă, italiană, portugheză, iar odată cu apariţia volumului Povestea unei fete şi a unui pian cu coadă, Humanitas, 2009, şi în română.

„Nu era vremea stagnării, ci a petrecerilor. Cine a trăit-o îşi aminteşte, cine îşi aminteşte ştie”, astfel ni se deschide un orizont temporar, recognoscibil pentru mulţi, şi un spaţiu pe cît de paradisiac în unele capitolaşe (Kutaisi), pe atît de ostil în altele (Tbilisi). Iar în inima acestuia, Fafocika, fata de 16 ani cu pieptul plat, nerăbdătoare să-i crească sînii. Cînd minunea se întîmplă – „Sînii Fafocikăi au crescut într-o singură vară. Albi, minunaţi, dar turtiţi ca ai mamei. (...) Uite că a apărut şi primul admirator. Acolo unde sunt sîni îşi fac apariţia şi admiratorii” –, se pune şi problema măritişului, şi încă în teremeni cît se poate de concreţi: „Bunico, începe ea în şoaptă şi se înroşeşte, cît sînge curge în prima noapte?” „Doi-trei litri”, răspunde bunica, ceea ce nu o va descuraja pe Fafocika să se tot logodească, fără a afla însă răspunsul la chinuitoarea întrebare.

Între timp fata devine o frumuseţe: „Stătea dreaptă ca o regină, dar toţi ardeau de nerăbdare s-o vadă mergînd. Pentru că mersul unei femei este lucrul cel mai important: pluteşte uşoară ca şi cum ar dansa sau dă din copite ca un cal nărăvaş?” Nici vremea nu stă pe loc: „...femeile din oraşele din provincie o scoteau greu la capăt, chinuindu-se cu acele de cusut ruginite ca nişte cuie. Şi încercau să facă să reziste de mai multe ori prezervativele”. Doar că Fafocika încă „nu băgase nici un bărbat în mormînt, dar nici în pat” – abia în ultima frază a romanului dacă se anunţă dezlegarea: „Şi a văzut-o: Faina se apropia de el plutind graţios, cu paşi mărunţi ca şi cum ar fi dansat”.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG