Alegătorii din Irlanda sunt aşteptaţi astăzi la urne pentru a decide, la un referendum, dacă ţara lor ratifică sau nu Tratatul de la Lisabona privind reformarea Uniunii Europene. Va fi cea de-a doua încercare a Irlandei să ratifice prin referendum tratatul menit să uşureze luarea deciziilor într-o Uniune Europeană extinsă.
Irlandezii au respins tratatul la un referendum anul trecut, dar au primit între timp asigurări din partea Uniunii Europene că documentul nu va afecta suveranitatea Irlandei în chestiuni ca politica taxelor, neutralitatea sau avorturile. Toată lumea, politicienii şi observatorii europeni, pare de acord că votul de astăzi al irlandezilor fie va înlătura obstacolele din calea reformei, fie va arunca Uniunea Europeană într-o criză instituţională.
Janis Emmanouilidis, analist politic superior la Centrul pentru Politici Europene la Bruxelles crede că un “nu” al irlandezilor va pune cruce pe tratat. Dar Emmanouilidis nu se aşteaptă totuşi că acesta va fi rezultatul votului.
Rezultatele sondajelor de opinie arată că promotorii campaniei pentru ratificare vor avea câştig de cauză, dar scorul va fi strâns. Chiar şi aşa, lupta pentru tratat nu se va încheia, pentru că alte două ţări din cele 27 de membre ale Uniunii Europene, anume Cehia şi Polonia, încă nu l-au ratificat.
Dacă tratatul intră în vigoare în cele din urmă, el va aduce transformări importante. Dreptul de veto al ţărilor din Uniune va fi restrâns, cu excepţia domeniilor importante ale suveranităţii naţionale ca politica externă şi cea bugetară. Va fi creată instituţia de preşedinte al Uniunii Europene iar poziţia şefului de politică externă europeană va fi consolidată. Drepturile de vot ale ţărilor membre vor fi ajustate aşa încât să reflecte mai bine mărimea fiecărei ţări, iar Parlamentul European va primi o putere mai mare.
Dacă ratificarea tratatului eşuează, va fi pusă sub semnul întrebării şi legitimitatea acestor reforme, chiar dacă nu neapărat ele îi deranjează pe alegătorii irlandezi sau Parlamentele celorlalte două ţări care tergiversează ratificarea, lupta reflectînd şi disputele politice interne în fiecare din ţările în cauză.
Şi mai există o opinie general acceptată – aceea că indiferent de rezultatele referendumului irlandez, era proiectelor majore în Uniunea Europeană s-a încheiat. Politicienii şi funcţionarii de la Bruxelles se întorc tot mai mult la ideea lui Jean Monnet, unul din părinţii fondatori ai Uniunii, că integrarea europeană nu trebuie să fie bruscă, ci treptată, pas cu pas. Există deja destule semnale că o asemenea Uniune Europeană s-ar concentra mai mult pe chestiunile din interior. Şi Germania, şi Franţa au exprimat opinia majorităţii ţărilor vechi din Uniune când au sugerat că este nevoie de o „perioadă de reflecţie” înainte de se a decide dacă sunt primiţi noi membri. Croaţia pare a fi singura ţară cu şanse de aderare după care extinderea va fi, pentru viitorul previzibil, îngheţată.
Irlandezii au respins tratatul la un referendum anul trecut, dar au primit între timp asigurări din partea Uniunii Europene că documentul nu va afecta suveranitatea Irlandei în chestiuni ca politica taxelor, neutralitatea sau avorturile. Toată lumea, politicienii şi observatorii europeni, pare de acord că votul de astăzi al irlandezilor fie va înlătura obstacolele din calea reformei, fie va arunca Uniunea Europeană într-o criză instituţională.
Janis Emmanouilidis, analist politic superior la Centrul pentru Politici Europene la Bruxelles crede că un “nu” al irlandezilor va pune cruce pe tratat. Dar Emmanouilidis nu se aşteaptă totuşi că acesta va fi rezultatul votului.
Rezultatele sondajelor de opinie arată că promotorii campaniei pentru ratificare vor avea câştig de cauză, dar scorul va fi strâns. Chiar şi aşa, lupta pentru tratat nu se va încheia, pentru că alte două ţări din cele 27 de membre ale Uniunii Europene, anume Cehia şi Polonia, încă nu l-au ratificat.
Dacă tratatul intră în vigoare în cele din urmă, el va aduce transformări importante. Dreptul de veto al ţărilor din Uniune va fi restrâns, cu excepţia domeniilor importante ale suveranităţii naţionale ca politica externă şi cea bugetară. Va fi creată instituţia de preşedinte al Uniunii Europene iar poziţia şefului de politică externă europeană va fi consolidată. Drepturile de vot ale ţărilor membre vor fi ajustate aşa încât să reflecte mai bine mărimea fiecărei ţări, iar Parlamentul European va primi o putere mai mare.
Dacă ratificarea tratatului eşuează, va fi pusă sub semnul întrebării şi legitimitatea acestor reforme, chiar dacă nu neapărat ele îi deranjează pe alegătorii irlandezi sau Parlamentele celorlalte două ţări care tergiversează ratificarea, lupta reflectînd şi disputele politice interne în fiecare din ţările în cauză.
Şi mai există o opinie general acceptată – aceea că indiferent de rezultatele referendumului irlandez, era proiectelor majore în Uniunea Europeană s-a încheiat. Politicienii şi funcţionarii de la Bruxelles se întorc tot mai mult la ideea lui Jean Monnet, unul din părinţii fondatori ai Uniunii, că integrarea europeană nu trebuie să fie bruscă, ci treptată, pas cu pas. Există deja destule semnale că o asemenea Uniune Europeană s-ar concentra mai mult pe chestiunile din interior. Şi Germania, şi Franţa au exprimat opinia majorităţii ţărilor vechi din Uniune când au sugerat că este nevoie de o „perioadă de reflecţie” înainte de se a decide dacă sunt primiţi noi membri. Croaţia pare a fi singura ţară cu şanse de aderare după care extinderea va fi, pentru viitorul previzibil, îngheţată.
