Britanicul Tony Judt este autorul mai multor cărţi de referinţă despre istoria Europei post-belice şi una din personalităţile cele mai îndreptăţite să discute despre câteva teme-cheie ale actualităţii politice, de la proiectul european până la rolul Rusiei în viaţa ţărilor din Europa Centrală şi de Răsărit. Tony Judt, care este şi directorul unui institut de pe lângă Universitatea din New York, a acordat reporterei Europei Libere Heather Maher un amplu interviu, din care Mircea Ţicudean a selectat câteva pasaje referitoare la spaţiul post-comunist european. Mai întâi, Tony Judt ne-a vorbit despre perceperea diferită a Rusiei în vestul şi estul Europei.
În opinia istoricului Tony Judt, faptul că europenii reacţionează diferit la sfidările Rusiei se datorează vechii linii de demarcaţie Est-Vest. Umbra unei jumătăţi de secol postbelice atârnă încă deasupra ultimelor două decenii de istorie europeană. Sensibilităţile unor ţări est-europene ca Polonia, Cehia, Ungaria sau România, ca să nu mai vorbim de cele şi mai estice, ca Ucraina, Belarus sau Georgia, sunt diferite de cele ale vest-europenilor. Vestul Europei, în ciuda Războiului Rece, sau poate tocmai din cauza lui, nu vede în Rusia neapărat o ameninţare şi o problemă, cum o văd fostele ei colonii sau foştii ei vecini.
Iar în cazul Germaniei, perceperea Rusiei este încă şi mai specială. Germanii, mai ales cei din vest, văd în Rusia un coleg în efortul de a asigura stabilitatea Europei. Este o moştenire istorică. Rusia şi Germania au fost de secole două mari puteri la marginile Europei, despărţite de o mulţime de teritorii şi popoare pe care ruşii şi germanii le-au perceput uneori ca pe nişte teritorii coloniale.
Revenind în prezent, Judt spune că Uniunea Europeană nu are o politică externă unitară, nici în privinţa relaţiilor cu Moscova. În acest moment, doi lideri central-europeni, preşedinţii Cehiei şi Poloniei, luptă din greu să distrugă Tratatul de la Lisabona, care ar fi putut da Europei o politică exernă unită. Dacă eforturile lui Klaus şi Kaczynski reuşesc, se va bucura în primul rând Rusia.
Istoricul Tony Judt crede că pe termen lung Rusia va încerca să obţină un fel de „avans compensatoriu”, în schimbul umilinţei recentului ei declin. Aceasta este o tradiţie în istoria Rusiei, care-i uneşte pe împărăteasa Ecaterina şi Stalin. Ambii, şi mulţi alţi lideri ruşi, au încercat să extindă influenţa Rusiei spre apus şi spre sud-vest, în căutare de ieşiri la mare, de resurse, dar şi în căutarea unui rol pe care Rusia să-l joace în Europa şi în Asia.
Zona pe despre care unii ruşi spun „eto nashe” acoperă o bună parte din centrul şi estul Europei, de la Marea Baltică în Crimeea, în estul Ucrainei, al Poloniei, Slovaciei, în nordul României. Întrebarea nu este dacă Rusia va încerca să-şi mărească influenţa în aceste regiuni, ci cum anume o va face.
În opinia lui Tony Judt, Europa nu a înţeles întrutotul prin ce declin profund de respect de sine a trecut Rusia după prăbuşirea sistemului comunist. Ruşii au pierdut teritorii, prestigiu şi o istorie pe care o iubeau. Este, spune Judt, ca şi cum americanii ar rămâne fără Texas şi li s-ar spune că aşa-numiţii părinţi ai Americii au fost o bandă de criminali, de teapa lui Hitler. O asemenea umilinţă nu avea cum să nu provoace o contra-reacţie din partea Rusiei, crede istoricul britanic. El anticipează că vom asista la o lungă perioadă de „comeback” imperial în Rusia.
În privinţa politicii noii administraţii americane faţă de noile democraţii central-europene, istoricul Tony Judt anticipează că aşa-numitele „casandre” din Polonia sau Georgia, adică cei care îndeamnă la o politică dură faţă de Rusia, vor fi dezamăgiţi. Mulţi formatori de opinie regionali care erau ascultaţi cu atenţie de administraţia Bush nu vor mai avea acelaşi succes pe lângă noua administraţie, care se comportă ceva mai realist.
Statele Unite au nevoie de Rusia într-o mulţime de alte regiuni importante pentru ele, de exemplu în Afganistan, şi nu-şi vor întemeia politica globală pe amintirile dureroase din epoca sovietică ale vreunui lider polonez sau georgian. Oricât de frumos s-ar purta Statele Unite cu aceste ţări, asta nu înseamnă că sunt dispuse să sară în ajutorul lor cu armata, spune Judt, amintind de Georgia anului trecut, de Ungaria anului 1956 şi de Cehoslovacia anului 1968.
Iluzia că Statele Unite ar fi în primul rând interesate să protejeze o ţară ca Moldova rămâne numai atât, o iluzie – conchide istoricul britanic Tony Judt în interviul acordat în exclusivitate Europei Libere.
În opinia istoricului Tony Judt, faptul că europenii reacţionează diferit la sfidările Rusiei se datorează vechii linii de demarcaţie Est-Vest. Umbra unei jumătăţi de secol postbelice atârnă încă deasupra ultimelor două decenii de istorie europeană. Sensibilităţile unor ţări est-europene ca Polonia, Cehia, Ungaria sau România, ca să nu mai vorbim de cele şi mai estice, ca Ucraina, Belarus sau Georgia, sunt diferite de cele ale vest-europenilor. Vestul Europei, în ciuda Războiului Rece, sau poate tocmai din cauza lui, nu vede în Rusia neapărat o ameninţare şi o problemă, cum o văd fostele ei colonii sau foştii ei vecini.
Iar în cazul Germaniei, perceperea Rusiei este încă şi mai specială. Germanii, mai ales cei din vest, văd în Rusia un coleg în efortul de a asigura stabilitatea Europei. Este o moştenire istorică. Rusia şi Germania au fost de secole două mari puteri la marginile Europei, despărţite de o mulţime de teritorii şi popoare pe care ruşii şi germanii le-au perceput uneori ca pe nişte teritorii coloniale.
Revenind în prezent, Judt spune că Uniunea Europeană nu are o politică externă unitară, nici în privinţa relaţiilor cu Moscova. În acest moment, doi lideri central-europeni, preşedinţii Cehiei şi Poloniei, luptă din greu să distrugă Tratatul de la Lisabona, care ar fi putut da Europei o politică exernă unită. Dacă eforturile lui Klaus şi Kaczynski reuşesc, se va bucura în primul rând Rusia.
Istoricul Tony Judt crede că pe termen lung Rusia va încerca să obţină un fel de „avans compensatoriu”, în schimbul umilinţei recentului ei declin. Aceasta este o tradiţie în istoria Rusiei, care-i uneşte pe împărăteasa Ecaterina şi Stalin. Ambii, şi mulţi alţi lideri ruşi, au încercat să extindă influenţa Rusiei spre apus şi spre sud-vest, în căutare de ieşiri la mare, de resurse, dar şi în căutarea unui rol pe care Rusia să-l joace în Europa şi în Asia.
Zona pe despre care unii ruşi spun „eto nashe” acoperă o bună parte din centrul şi estul Europei, de la Marea Baltică în Crimeea, în estul Ucrainei, al Poloniei, Slovaciei, în nordul României. Întrebarea nu este dacă Rusia va încerca să-şi mărească influenţa în aceste regiuni, ci cum anume o va face.
În opinia lui Tony Judt, Europa nu a înţeles întrutotul prin ce declin profund de respect de sine a trecut Rusia după prăbuşirea sistemului comunist. Ruşii au pierdut teritorii, prestigiu şi o istorie pe care o iubeau. Este, spune Judt, ca şi cum americanii ar rămâne fără Texas şi li s-ar spune că aşa-numiţii părinţi ai Americii au fost o bandă de criminali, de teapa lui Hitler. O asemenea umilinţă nu avea cum să nu provoace o contra-reacţie din partea Rusiei, crede istoricul britanic. El anticipează că vom asista la o lungă perioadă de „comeback” imperial în Rusia.
În privinţa politicii noii administraţii americane faţă de noile democraţii central-europene, istoricul Tony Judt anticipează că aşa-numitele „casandre” din Polonia sau Georgia, adică cei care îndeamnă la o politică dură faţă de Rusia, vor fi dezamăgiţi. Mulţi formatori de opinie regionali care erau ascultaţi cu atenţie de administraţia Bush nu vor mai avea acelaşi succes pe lângă noua administraţie, care se comportă ceva mai realist.
Statele Unite au nevoie de Rusia într-o mulţime de alte regiuni importante pentru ele, de exemplu în Afganistan, şi nu-şi vor întemeia politica globală pe amintirile dureroase din epoca sovietică ale vreunui lider polonez sau georgian. Oricât de frumos s-ar purta Statele Unite cu aceste ţări, asta nu înseamnă că sunt dispuse să sară în ajutorul lor cu armata, spune Judt, amintind de Georgia anului trecut, de Ungaria anului 1956 şi de Cehoslovacia anului 1968.
Iluzia că Statele Unite ar fi în primul rând interesate să protejeze o ţară ca Moldova rămâne numai atât, o iluzie – conchide istoricul britanic Tony Judt în interviul acordat în exclusivitate Europei Libere.
