Linkuri accesibilitate

Supărările unui gastarbeiter


Asfalt găurit
Asfalt găurit

„Nici măcar niște drumuri ca lumea nu faceți!”

Am avut ocazia să discut recent cu un gastarbeiter care, după opt ani de muncă în străinătate, s-a întors în Moldova pentru a-şi lua familia şi a pleca definitiv din ţara noastră. Omul era foarte supărat, iar discursul îi era plin de reproşuri la adresa politicienilor moldoveni.

“Moldova e cea mai săracă ţară din Europa. Anii trec, iar voi nu puteţi face nimic aici. Voi nici măcar nişte drumuri ca lumea nu puteţi face! Plec şi nu mă mai întorc niciodată!” mi-a declarat tranşant gastarbeiterul supărat. De remarcat faptul că gastarbeiterul cu pricina vorbea despre cei rămaşi în Moldova ca despre nişte oameni cu care nu mai are nimic comun. Voi, cei care staţi în Moldova, nu sînteţi în stare să faceţi drumuri, reieşea din vorbele lui.

Aici mă simt obligat să fac o precizare. Ştim cu toţii că gastarbeiterii şi cei care au plecat definitiv din ţară au suficiente motive să fie supăraţi. Nemulţumirea lor e explicabilă pînă la un punct. Moldova nu e un paradis, iar pe vreme de tranziţie viaţa multor cetăţeni a devenit aici insuportabilă. De aceea, au şi plecat pe alte meridiane. Însă drumurile sînt proaste la noi nu numai pentru că cei rămaşi sînt nişte ageamii, ci şi pentru că o sumedenie de moldoveni au părăsit ţara şi nu mai plătesc nici un impozit statului moldovenesc, nu mai transferă nici un leu în Fondul Social. Drumurile sînt proaste şi pentru că cei mai întreprinzători nu activează în patria lor. E un fel de cerc vicios.

Un învăţător dintr-un sat moldovenesc mi-a povestit că un alt gastarbeiter era foarte nemulţumit de faptul că băiatul său rămas în Moldova nu era deloc ajutat de stat. Într-adevăr, statul nu-l prea ajuta pe fiul omului plecat în Italia. Însă noi, la şcoală, eram mereu atenţi cu copilul gastarbeiterului şi chiar îl ajutam cu ce puteam, mi-a mărturisit învăţătorul. Peste cîţiva ani, gastarbeiterul a venit să-şi ia copilul în Italia, dar nu a schimbat o vorbă cu învăţătorii, nu s-a interesat cum învăţa băiatul. Elevul a plecat apoi cu tatăl în Italia, fără să-şi ia rămas bun, uitînd să returneze manualele şcolare. O despărţire ciudată de nişte învăţători care nu o duceau mai bine decît gastarbeiterul.

Ce vreau să spun? Supărarea celor plecaţi poate fi înţeleasă, dar numai pînă la un punct. Şi mulţi dintre cei rămaşi nu au o soartă aurită. Şi e posibil ca - fără contribuţia celor supăraţi - lucrurile să mai stagneze aici multă vreme.
XS
SM
MD
LG