Linkuri accesibilitate

Violon d’Ingres (2). Poetaştrii şi p(o)etardele


Hotărît lucru, cuvintele atrag realitate – uneori, altfel decît mi-aş fi dorit. Abia dacă am închis telefonul (& tema: ut pictura poesis) precedentului personaj (vezi: Violon d’Ingres. 1), că iată-mă din nou asaltat, după acelaşi scenariu bine cunoscut, a cărui singură modificare stă în... uvertură: de data asta vocea care mă caută la telefon este cea a unui foarte îndrăgit cîntăreţ ce mi-o prezintă pe o cunoştinţă de-a sa din Canada dornică să-şi scoată (fie şi pe spezele ei) un volum de versuri la editura Cartier. Schimbăm cîteva cuvinte, după care o rog să-mi trimită textele pe adresa mea electronică. Ceea ce nu a întîrziat să facă, şi încă – vorba vine – cu asupra de măsură!

Bănuiam că e o amatoare – după felul de a intra direc în subiect („Cît mă va costa?...”) –, iar ceea ce descopeream în cele 151 KB de versuri la grămadă (aşezate pe „policioare” tematice: Publicare Amore, Publicare Floare, Publicare Inspiratie, Publicare Univers etc.) tocmai venea să-mi confirme acest lucru: aveam de a face cu o veleitară, de genul „premianta clasei” recitîndu-şi producţia poetică pe la serate, cu tot felul de ocazii festive. Citez mai jos două mostre, întocmai cum mi le-a trimis (adică, fără semne diacritice), spre a vă convinge.

Nu eu...

Ti-as da un strugure de poama
Chiar da-i ofelit. E iarna.
Dar fata ti-ai intors si, iata,
Ca inima ti-e inghetata.

Ma iarta, dragul meu, ma iarta,
Poate nu sint eu acea fata
Care sa-ti dea in miez de iarna
Bobite proaspete de poama.

Doar noi

Hai sa zburam acolo unde
Nici linistea nu se aude
Doar noi. De miini. Cu ochii-n cer
Unde nicicind stele nu pier;

Unde sfioasa ta suflare
Naste ecou-n-a mea mirare;
Cu-adinc suspin de fericire
Lasam vrajiti sa se desfire

In mici culori frunza tirzie,
In soapte – apa stravezie,
In patimi – gindul, si-n taceri,
In zile multe – zi de ieri.

Alte cîteva sute de versificaţii nu-s nici mai bune, nici mai rele. Într-un cuvînt, poezia nici nu a trecut pe-alături, darămite să fi rămas peste noapte în vreun vers!

Totul s-ar fi putut încheia înainte de a începe, dacă la e-mail-ul meu (îl copii aici, drept probă: „Sincer sa fiu, ma aflu in ipostaza chirurgului care - spre binele pacientului - trebuie sa taie in carne vie. bref, versurile pe care mi le-ati trimis, cu nemiluita, sunt in cel mai bun caz "de album" (si inca unul tinut ascuns in cufarul cu zestre!), si nu au nimic in comun cu poezia. sigur, se va gasi vreo tipografie care - pentru a anumita suma de bani - sa le imprime, ceea ce v-ar aduce un mare prejudiciu. nu afisate, ci tainuite ca niste (cum ar zice Negruzzi) "pacate ale tineretii" se cer aceste productii. in nici un caz nu as vrea sa va fac MARELE DESERVICIU acceptind sa publicam manuscrisul. cordialEMent”) nu primeam acest mesaj de-a dreptul furios: „Ati fi putut sa imi spuneti simplu: Nu le putem publica deoarece nu sint potrivite standardelor "Cartier", bla bla. Atit. Nu cred ca este etic si nu cred ca aveti dreptul moral sa le categorizati ca "de album" si sa afirmati ca "nu au nimic in comun cu poezia". Eu doar nu v-am cerut opinia dv. care ati exprimat-o intr-un limbaj neprofesional, taios, plin de sarcasm si ofensa...! Sunt POEZIILE MELE si eu sunt cea care am dreptul sa le judec si criticii literari carora le voi permite sa faca acest lucru. Si din contra, dv. mi-ati facut un mare serviciu, demonstrind ca sunteti, in opinia mea, lipsit de profesionalism, etica si respect, fiind o persoana care reprezinta o editura de o talie inalta si ca ... nu ati scris niciodata o poezie poate!

Carevasăzică, atunci cînd sunt chemat să citesc & public tot felul de producţii versificate (în dauna cărţilor mele, se-nţelege), sunt omul potrivit la locul potrivit; deîndată însă ce mă dau cu părerea (şi mă văd silit s-o fac, argumentîndu-mi deciziile), sunt „lipsit de profesionalism”, şi nici „n-am scris niciodată o poezie”. Şi atunci la ce bun se mai apelează la mine (repet, primesc cîteva manuscrise pe săptămînă, unele de sute de pagini)?! Şi cum vine asta – autorul urmează să „le permită” criticilor literari a-şi face datoria?!

Cît despre „talia înaltă” a editurii Cartier, ei bine în aprilie 2009 tocmai am scos în seria „Rotonda”, pe care am onoarea s-o îngrijesc, o colecţie haute couture, primăvara-vara, de poezie română contemporană (Dan Coman, Claudiu Komartin, Radu Vancu); urmează, în noiembrie, colecţia de toamnă-iarnă, cu magul Şerban Foarţă în frunte. Prezentarea colecţiei – în toate libăriile bune din România şi Republica Moldova.

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG