Pînă şi Parlamentarii Europeni se pot plînge. În capul listei: absurditatea Strasbourg. Pe scurt: Parlamentul European se desface lunar, în două. Lucrările, agenda, Parlamentarii, hîrtiile, asistenţii şi mii de alte detalii adminstraive, se urcă în trenuri, avioane şi camioane şi pleacă de la Bruxelles spre Strasbourg.
Orgoliul statal francez a reuşit să impună desfăşurarea unei treimi din lucrările Parlamentului, la Strasbourg. În acest fel, o proporţie nespecificată a orgoliului francez e satisfăcută, în vreme ce zeci, poate sute, de milioane de euro se pierd pe o transhumanţă fără sens. Parlamentul stă la Strasbourg exact 4 zile pe lună, după care face cale întoarsă spre Bruxelles. Efortul e nu atît obositor cît iritant. Nimeni nu poate înţelege care e rostul acestei schizoidii exorbitante. Efectul e mai clar. În primul rînd, dezorientarea. Nimeni nu-şi mai aduce aminte unde sînt birourile şi sălile de dezbatere la Strasbourg. Palatul Parlamentului din Strasbourg e foarte bine construit dar şi foarte vast. Rătăcirile şi confuziile sînt inevitabile.
Numărul şi complicaţia călătoriilor dus-întors sînt uimitoare. Parlamentarii italieni vin, adesea, după o călătorie de 10 ore, la volan. Slovacii schimbă două avioane. Grecii nu se mai întorc acasă ci se duc spre Bruxelles, unde aşteaptă reîntoarcerea Palamentului. Românii pleacă din Iaşi sau Craiova la 2 dimineaţa spre Bucureşti, iau avionul pînă la Frankfurt, de unde sînt preluaţi de autobuze speciale puse la dispoziţie de Primăria Strasbourg-ului.
Cele patru zile de lucru în Franţa sînt ultraaglomerate, tocmai pentru că trebuie justificate, în termeni de eficienţă. Ziua de lucru începe la 9 şi se încheie cîndva, între 21 şi 23. Sistemul e greoi pînă la absurd dar are susţinere politică beton. Toate încercările de a-i pune capăt au fost înăbuşite în Parlament de votul francez, combinat cu voturi care au nevoie, cu alte prilejuri, de votul francez.
Orgoliul statal francez a reuşit să impună desfăşurarea unei treimi din lucrările Parlamentului, la Strasbourg. În acest fel, o proporţie nespecificată a orgoliului francez e satisfăcută, în vreme ce zeci, poate sute, de milioane de euro se pierd pe o transhumanţă fără sens. Parlamentul stă la Strasbourg exact 4 zile pe lună, după care face cale întoarsă spre Bruxelles. Efortul e nu atît obositor cît iritant. Nimeni nu poate înţelege care e rostul acestei schizoidii exorbitante. Efectul e mai clar. În primul rînd, dezorientarea. Nimeni nu-şi mai aduce aminte unde sînt birourile şi sălile de dezbatere la Strasbourg. Palatul Parlamentului din Strasbourg e foarte bine construit dar şi foarte vast. Rătăcirile şi confuziile sînt inevitabile.
Numărul şi complicaţia călătoriilor dus-întors sînt uimitoare. Parlamentarii italieni vin, adesea, după o călătorie de 10 ore, la volan. Slovacii schimbă două avioane. Grecii nu se mai întorc acasă ci se duc spre Bruxelles, unde aşteaptă reîntoarcerea Palamentului. Românii pleacă din Iaşi sau Craiova la 2 dimineaţa spre Bucureşti, iau avionul pînă la Frankfurt, de unde sînt preluaţi de autobuze speciale puse la dispoziţie de Primăria Strasbourg-ului.
Cele patru zile de lucru în Franţa sînt ultraaglomerate, tocmai pentru că trebuie justificate, în termeni de eficienţă. Ziua de lucru începe la 9 şi se încheie cîndva, între 21 şi 23. Sistemul e greoi pînă la absurd dar are susţinere politică beton. Toate încercările de a-i pune capăt au fost înăbuşite în Parlament de votul francez, combinat cu voturi care au nevoie, cu alte prilejuri, de votul francez.