Linkuri accesibilitate

Primele fapte clare


Cred că pot spune ceva concret despre zilele şi, mai cu seamă, serile tîrzii pe care le petrec la Parlamentul European. Veteranii Parlamentului susţin, de cîte ori au ocazia, că noii veniţi trebuie să aibă răbdare şi fixează termene variabile dar severe pentru apariţia competenţei. După unii, Parlamentarul European nu se va dumiri asupra maşinii procedurale decît după 6 luni sau 1 an. După alţii, iniţierea e şi mai lungă iar competenţa apare abia după primul mandat.

Mă grăbesc să le dau dreptate, în privinţa duratei excepţionale a perioadei de iniţiere şi orientare. Asta nu înseamnă, însă, că primele rezultate concrete apar doar la intervale geologice. Am reuşit, de pildă, mult mai rapid decît credeam, să obţin cîteva modificări în alcătuirea Proiectului de Buget UE şi asta e cu atît mai interesant cu cît e vorba de lucruri care privesc zona Mării Negre şi Republica Moldova. E vorba de amendamente care prevăd, în mod precis, suplimentarea finanţării Programelor europene care susţin Politica de Vecinătate şi cooperarea transfrontalieră.
Frontiera de est a României e şi frontiera de est a UE iar asta înseamnă, mai departe, că Programele care se ocupă de Politica de Vecinătate vor avea un efect direct asupra Republicii Moldova.

A doua categorie de amendamente pe care le-am iniţiat priveşte sporirea finanţării aşa numitului Instrument pentru Democraţie, în zona Mării Negre. Instrumentul pentru Democraţie e un mecanism care asigură sprijin şi autonomie pentru organizaţiile civile. Mai clar, e vorba de programe de finanţare directă a organizaţiilor civile. Acest mod de a stabili o modalitate nemijlocită de finanţare fereşte organizaţiile civile de interferenţa administraţiei de stat, oricare ar fi culoarea politică a regimului aflat la putere.

Experienţa trecută a României e instructivă. În anii faimoasei guvernări Năstase-PSD, într-un moment de expansiune abuzivă a puterii guvernamentale, multe organizaţii civile au fost „încurajate” să coopereze, tocmai prin controlul mijloacelor de finanţare. Destule organizaţii s-au conformat. Altele, sugrumate de blocarea sau întîrzierea finanţării, au dispărut, pur şi simplu.

Lecţia a fost bine înţeleasă la Bruxelles. Instrumentul pentru Democraţie va proteja de abuzuri administrative organizaţiile civile, din Moldova şi din ale state ale zonei Mării Negre.

Traian Ungureanu

Fost parlamentar european (2009 – 2019), din partea PD-L (Partidul Democrat Liberal, apropiat președintelui Traina Băsescu) și ulterior a PNL (Partidul Național Liberal).

Jurnalist în România, între 1983-1988, Traian Ungureanu a lucrat la BBC, redacția pentru România, între 1989 – 2003. După care a devenit colaboratorul extern al Europei Libere, unde a scris despre politica din România și Europa, a ținut o cronică sportivă iar după ce a devenit europarlamentar, o cronică europeană. Semnează un blog politic și în fiecare vineri, un Jurnal de corespondent de la Londra.

Opiniile autorului nu reprezintă, neapărat, punctul de vedere al radio Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG