Linkuri accesibilitate

30.09.99 - Guvernatorul Băncii Naționale a României la reuniunea anuală a Băncii Mondiale și FMI


Murgur Isărescu
Murgur Isărescu
30 septembrie 1999

„Actualitatea românească” (moderator R.C. Cristea; reporter: Constantin Alexandroaie).

Mugur Isărescu la reuniunea anuală a Băncii Mondiale.

Ministrul de finanţe Decebal Traian Remeş şi guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu au participat, la Washington, la reuniunea anuală a Fondulului Monetar Internaţional şi a Băncii Mondiale.

Banca Mondială şi FMI, declară Mugur Isărescu în interviul cu Europa liberă, au înteles că România nu a reuşit încă, în pofida eforturilor, de a face un împrumut de peste 400 de milioane de dolari de pe piaţa bancara privată. Pe de altă parte, BNR a cumpărat peste 700 de milioane de dolari de pe piaţa internă, aproape dublu faţă de creditul extern pe care trebuia să-l obţină România.

În aceste condiţii, încă din noiembrie, Banca Mondială şi FMI ar putea elibera următoarele tranşe din creditele negociate cu Romănia – a precizat Mugur Isărescu. Împreună, cele două tranşe, depăşesc 300 de milioane de dolari.
XS
SM
MD
LG