Parlamentul European e raiul lobbyștilor. În fiecare dimineaaţă zeci de invitaţii, felcitări şi urări de bine aterizează pe absolut fiecare birou de parlamentar, după ce au decolat din inepuizabilul aparat de reprezentare ale firmelor, industriilor, asociaţiilor şi centralelor naţionale, europene şi mondiale. Jocul e, în orice caz, afişat, adică se desfăşoară la vedere şi nu ascunde nimic dubios.
Există, însă, un al doilea lobby, la început insesizabil, dar cu atît mai insidios şi eficient. E vorba de marele lobby politic. Presiunea vine, de cele mai multe ori, din afara Uniunii Europene şi promovează cauze pierdute, dezonorante sau dubioase. În orice caz, niciodată, cauze care pot fi promovate la lumină.
Campioanele lobby-ului politic sînt, de departe, Rusia şi China. Nu există dezbatere relevantă, fără intervenţia a cel puţin un parlamentar care se raliază punctului de vedere pro-rusesc sau pro-chinez. Aşa ceva nu e nici interzis nici neapărat greşit. Problema e că, aproape de fiecare dată, intervenţiile pro-chineze sau pro-ruseşti sînt articulate cu argumente care aşază logica democrată cu capul în jos.
Cel mai recent exemplu e o interpelare orală în plenul Parlamentului care ridică problema „minorităţii ruse” din ţările baltice. Autorul protestează şi cere măsuri urgente, la nivel european, pentru încetarea discriminării la care ar fi supusă numita „minoritate”. Mai mult, interpelarea descrie aplecarea pro-fascistă a guverneleor baltice, vinovate de celebrarea mişcării de rezitenţă anti-sovietice în timpul celui de-al doilea război mondial.
Ce funcţie are o asemenea intervenţie? Simplu: o parte consistentă a parlamentarilor şi a corespondenţilor acreditaţi la Parlamentul European nu au informaţia relevantă pentru a înţelege realitatea istorică a Estului fost sovietic, în general, şi a ţărilor baltice, în particular. În lipsa acestui nivel de competenţă special, intervenţiile exaltate şi urgente în sprijinul „minorităţii ruse” par verosimile. În definitiv - îşi pot imagina destui parlamentari - vorba de un caz clasic de oprimare a unei minorităţi. Aceiaşi parlamentari pot trece uşor peste detaliul care pune în interpelare formula „al doilea război mondial”, tocmai pentru a evita formula „ocupaţie sovietică”.
Ce nu ştiu sau nu reuşeşesc să afle unii parlamentari e că „minorittatea rusă” e fosta minoritate imperială sovietică, adică un grup care a fost implantat prin forţă şi înmulţit printr-o politică de colonizare sistematică. Evident, actuala minoritate rusă nu trebuie pedepsită pentru violenţa trecută a opresorului sovietic. Însă, retorica extremă ale lobby-ului rusesc sînt, practic, o continuare a aroganţei de tip sovietic. Minorităţile au întotdeauna pretenţii, de cele mai multe ori radicale, însă adevărata politică a minorităţilor ştie să fie realistă şi să nu se bazeze pe falsificarea totală a istoriei.
Există, însă, un al doilea lobby, la început insesizabil, dar cu atît mai insidios şi eficient. E vorba de marele lobby politic. Presiunea vine, de cele mai multe ori, din afara Uniunii Europene şi promovează cauze pierdute, dezonorante sau dubioase. În orice caz, niciodată, cauze care pot fi promovate la lumină.
Campioanele lobby-ului politic sînt, de departe, Rusia şi China. Nu există dezbatere relevantă, fără intervenţia a cel puţin un parlamentar care se raliază punctului de vedere pro-rusesc sau pro-chinez. Aşa ceva nu e nici interzis nici neapărat greşit. Problema e că, aproape de fiecare dată, intervenţiile pro-chineze sau pro-ruseşti sînt articulate cu argumente care aşază logica democrată cu capul în jos.
Cel mai recent exemplu e o interpelare orală în plenul Parlamentului care ridică problema „minorităţii ruse” din ţările baltice. Autorul protestează şi cere măsuri urgente, la nivel european, pentru încetarea discriminării la care ar fi supusă numita „minoritate”. Mai mult, interpelarea descrie aplecarea pro-fascistă a guverneleor baltice, vinovate de celebrarea mişcării de rezitenţă anti-sovietice în timpul celui de-al doilea război mondial.
Ce funcţie are o asemenea intervenţie? Simplu: o parte consistentă a parlamentarilor şi a corespondenţilor acreditaţi la Parlamentul European nu au informaţia relevantă pentru a înţelege realitatea istorică a Estului fost sovietic, în general, şi a ţărilor baltice, în particular. În lipsa acestui nivel de competenţă special, intervenţiile exaltate şi urgente în sprijinul „minorităţii ruse” par verosimile. În definitiv - îşi pot imagina destui parlamentari - vorba de un caz clasic de oprimare a unei minorităţi. Aceiaşi parlamentari pot trece uşor peste detaliul care pune în interpelare formula „al doilea război mondial”, tocmai pentru a evita formula „ocupaţie sovietică”.
Ce nu ştiu sau nu reuşeşesc să afle unii parlamentari e că „minorittatea rusă” e fosta minoritate imperială sovietică, adică un grup care a fost implantat prin forţă şi înmulţit printr-o politică de colonizare sistematică. Evident, actuala minoritate rusă nu trebuie pedepsită pentru violenţa trecută a opresorului sovietic. Însă, retorica extremă ale lobby-ului rusesc sînt, practic, o continuare a aroganţei de tip sovietic. Minorităţile au întotdeauna pretenţii, de cele mai multe ori radicale, însă adevărata politică a minorităţilor ştie să fie realistă şi să nu se bazeze pe falsificarea totală a istoriei.