Copii abandonaţi şi neşcolarizaţi

„Nu-i pe lume mai frumoasă ca mămica mea duioasă
Iscusită gospodină ca o harnică albină
Este ca o floare rară, înfloreşte-n orice ţară,
scumpă ţie, scumpă mie, draga mea copilărie”,

Natalia Răilean are 15 ani şi deşi poate spune pe de rost o poezie, nu ştie să citească şi să scrie. Ea nu a mers la şcoală niciodată, la fel ca şi fratele său de 18 ani şi sora sa mai mică de 13 ani. Natalia şi sora ei se află de 7 luni la centrul de plasament temporar al minorilor din Chişinău, subordonat Ministerului de Interne. „Nu am fost niciodată la şcoală, venea profesoara la noi acasă şi vroia să ne ia la şcoală, dar părinţii nu ne dădeau. Banii am învăţat a număra, când locuiam în sat, culegeam ciuperci din pădure, le vindeam, lucram la oameni cu ziua la prăşit, şi aşa am învăţat a număra bani, părinţii nu ne dădeau la şcoală, ci ne luau la lucru”.

Natalia şi sora ei Tatiana sunt originare din satul Sineşti, raionul Ungheni şi au ajuns la Centrul de Plasament Temporar al Minorilor după ce părinţii lor au plecat în Ucraina, lăsându-le fără supraveghere. Poliţia a găsit fetele la Piaţa Centrală din Chişinău după ce ele „peregrinaseră” şi prin raionul Ialoveni o vreme.

Angajaţii centrului de plasament temporar al minorilor spun că asemenea cazuri nu sunt o raritate pentru ei. Copiii pe care poliţia îi „culege” de regulă de pe străzile Chişinăului provin din familii numite „vulnerabile” în care mai multe drepturi le sunt încălcate – dreptul la educaţie, la un mediu nonviolent, la un trai decent etc.

De 7 luni, angajaţii centrului încearcă să rezolve problema surorilor Răilean, destul de dificilă de altfel pentru că una din fete nu avea nici acte de identitate. Asistentul social al Centrului Ala Juvală: "Am ajuns la concluzia ca să fie şcolarizate la un gimnaziu internat pentru că în baza controlului medical fetiţele sunt absolut sănătoase şi nu pot merge la o şcoală specială. Din luna februarie până în prezent am obţinut decizia primăriei ca să fie întreţinute într-o instituţie rezidenţială de stat". În pofida faptului că fetele au câte 15 şi 13 ani, Ministerul Educaţiei le repartizează în clasa I, de rând cu copii de 7 ani.



Asta pentru că nu au mers niciodată la şcoală. „Este vina nemijlocită a părinţilor, spune psihologul Centrului Diana Meleca, cel puţin din punct de vedere psihosocial pentru că nimeni nu are abilitatea şi puterea de a şcolariza aceşti copii în afară de părinţi şi dacă părinţii nu au făcut acest lucru la timp avem asemenea cazuri când la 15 ani copilul nu este şcolarizat. Normal că copilul o să sufere şi o să-i fie greu să se adapteze social ulterior”.

Asistentul social al Centrului, Ala Juvală, spune că deşi în ultimii ani sistemul de asistenţă socială a început să funcţioneze mai bine, astfel încât asistenţii sociali din raioane au în evidenţă familiile numite „vulnerabile” şi cu copii neşcolarizaţi, totuşi, fără să devină un fenomen de masă, la centru continuă să ajungă din diferite localităţi ale Moldovei, copii de vârstă şcolară dar „fără carte”.

Numărul persoanelor analfabete din Republica Moldova nu este disponibil presei poate şi pentru că ar fi dificilă însăşi numărarea exactă a acestor persoane. Singurele date disponibile in acest sens sunt de la recensamantul din 2004. Atunci in Moldova erau 30 de mii de oameni fara carte, dintre care 1000 - copii mai mici de 14 ani si alti 1000 – tineri pana la 30 de ani.