Marţi dimineaţa din gara centrală a Pragăi a pornit spre Londra un tren istoric, care va ajunge în capitala britanică abia vineri. Este tras de o locomotivă cu aburi şi a parcurs ultima dată lungul traseu la sfârşitul verii anului 1939, ducînd în Anglia sute de copii cehi şi slovaci pe care i-a salvat de la exterminare un englez pe nume Winton.
Nicholas Winton, căruia regina Angliei i-a conferit nu de mult titlul de „sir”, este unul din eroii cei mai deosebiţi ai celui de-al doilea război mondial. Faptele sale au devenit cunoscute abia la patruzeci de ani de la sfârşitul conflagraţiei, şi încă împotriva voinţei sale.
În anul 1939, în opt transporturi cu trenul, Winton a reuşit să scoată din Cehoslovacia dezmembrată de nazişti 669 de copii, marea majoritate din familii evreieşti, pe care i-a dat în grijă unor familii din Marea Britanie. Primul tren a plecat spre Londra în martie, iar ultimul, al optulea, a părăsit gara centrală de la Praga la 2 august 1939. Al nouălea transport urma să plece de la Praga la începutul lunii septembrie. Dar la 1 septembrie 1939 a izbucnit războiul, iar cei 250 de copii pe care Winton urma să-i trimită în Anglia au aşteptat în zadar pe peronul gării pragheze. Toţi au murit în lagărele de concentrare naziste.
Nicholas Winton a ajuns salvatorul micilor evrei cehoslovaci din întâmplare. Un prieten de-al lui care lucra într-o comisie britanică pentru refugiaţi l-a chemat la Praga în decembrie 1938, să-l ajute într-o problemă. Problema, predată integral lui Winton, a fost să scoată din ţară în timp cât mai scurt câţi mai mulţi copii. A trebuit mai întâi să convingă părinţii copiilor să-i lase să plece. Apoi, să obţină permisiunea autorităţilor germane să-i scoată din Protectoratul ceh. Apoi, să obţină pentru fiecare copil viză de intrare în Marea Britanie şi să găsească o familie britanică dornică să-l găzduiască. Nicholas Winton a reuşit toate astea, în 669 de cazuri.
După război, Winton s-a întors la viaţa lui obişnuită, de finanţist şi nu a mai vorbit cu nimeni despre trenurile cu copii. Nici măcar cu soţia sa, care a găsit însă în pod, în anul 1988, un teanc de documente despre transporturile lui Winton. În ciuda protestelor soţului, le-a predat unei doamne pe nume Elizabeth Maxwell, de profesie istoric. Iar doamna Maxwell a organizat în studioul BBC o întâlnire supriză a copiilor salvaţi de Winton, cu salvatorul lor.
Organizatoarea întâlnirii din studio, ţinînd în mână listele lui Winton, a anunţat-o mai întâi pe Vera Diamant, măritată Gissing, că stă tocmai alături de salvatorul ei. Apoi, moderatoarea a întrebat dacă în studio se află şi alţii care îi datorează viaţa lui Winton, iar vreo douăzeci de persoane, aflate în jurul salvatorului, s-au ridicat în picioare.
De când a fost salvat de propria sa modestie, Nicholas Winton, care a împlinit în mai anul acesta o sută de ani, a devenit o celebritate. A fost înnobilat de regină, a primit decoraţii din mai multe ţări, dar ezită să dea interviuri şi rămâne ce a fost mereu, un om modest care a făcut foarte mult bine.
Nicholas Winton, căruia regina Angliei i-a conferit nu de mult titlul de „sir”, este unul din eroii cei mai deosebiţi ai celui de-al doilea război mondial. Faptele sale au devenit cunoscute abia la patruzeci de ani de la sfârşitul conflagraţiei, şi încă împotriva voinţei sale.
În anul 1939, în opt transporturi cu trenul, Winton a reuşit să scoată din Cehoslovacia dezmembrată de nazişti 669 de copii, marea majoritate din familii evreieşti, pe care i-a dat în grijă unor familii din Marea Britanie. Primul tren a plecat spre Londra în martie, iar ultimul, al optulea, a părăsit gara centrală de la Praga la 2 august 1939. Al nouălea transport urma să plece de la Praga la începutul lunii septembrie. Dar la 1 septembrie 1939 a izbucnit războiul, iar cei 250 de copii pe care Winton urma să-i trimită în Anglia au aşteptat în zadar pe peronul gării pragheze. Toţi au murit în lagărele de concentrare naziste.
Nicholas Winton a ajuns salvatorul micilor evrei cehoslovaci din întâmplare. Un prieten de-al lui care lucra într-o comisie britanică pentru refugiaţi l-a chemat la Praga în decembrie 1938, să-l ajute într-o problemă. Problema, predată integral lui Winton, a fost să scoată din ţară în timp cât mai scurt câţi mai mulţi copii. A trebuit mai întâi să convingă părinţii copiilor să-i lase să plece. Apoi, să obţină permisiunea autorităţilor germane să-i scoată din Protectoratul ceh. Apoi, să obţină pentru fiecare copil viză de intrare în Marea Britanie şi să găsească o familie britanică dornică să-l găzduiască. Nicholas Winton a reuşit toate astea, în 669 de cazuri.
După război, Winton s-a întors la viaţa lui obişnuită, de finanţist şi nu a mai vorbit cu nimeni despre trenurile cu copii. Nici măcar cu soţia sa, care a găsit însă în pod, în anul 1988, un teanc de documente despre transporturile lui Winton. În ciuda protestelor soţului, le-a predat unei doamne pe nume Elizabeth Maxwell, de profesie istoric. Iar doamna Maxwell a organizat în studioul BBC o întâlnire supriză a copiilor salvaţi de Winton, cu salvatorul lor.
Organizatoarea întâlnirii din studio, ţinînd în mână listele lui Winton, a anunţat-o mai întâi pe Vera Diamant, măritată Gissing, că stă tocmai alături de salvatorul ei. Apoi, moderatoarea a întrebat dacă în studio se află şi alţii care îi datorează viaţa lui Winton, iar vreo douăzeci de persoane, aflate în jurul salvatorului, s-au ridicat în picioare.
De când a fost salvat de propria sa modestie, Nicholas Winton, care a împlinit în mai anul acesta o sută de ani, a devenit o celebritate. A fost înnobilat de regină, a primit decoraţii din mai multe ţări, dar ezită să dea interviuri şi rămâne ce a fost mereu, un om modest care a făcut foarte mult bine.
