Linkuri accesibilitate

"Timpul" despre ultimul bastion totalitar: Tele-radio Moldova


Acelaşi ziar publică o dezbatere între deputaţii Iurie Leancă (PLDM) şi Oleg Serebrian (PD)

După o pauză de o zi când toată lumea a sărbătorit Limba noastră cea română, iar ziarele nu au apărut în chioşcuri, iată că astăzi, pe unele dintre ele le putem regăsi în căsuţele noastre poştale. Ziarul Timpul în prima pagină înserează un reportaj semnat de Nicolae Roibu. Autorul trece în revistă evenimentele care s-au perindat pe parcursul zilei de ieri, de la depunerea de flori la monumentul domnitorului Ştefan cel Mare, până la serviciul divin oficiat la Cimitirul din strada Armenească din Chişinău, în memoria înaintaşilor care au luptat pentru Limba Română, printre ei – Ion Vatamanu, Grigore Vieru, Ion şi Doina Aldea-Teodorovici.

Tot ziarul Timpul invită cititorii la o dezbatere între deputaţii Iurie Leancă din partea PLDM şi Oleg Serebrian, deputat PD, care au discutat despre semnificaţia aspiraţiei de independenţă a moldovenilor şi despre vectorii ce ar conduce la reabilitarea acestei valori.

Timpul mai scrie că televiziunea şi radioul publice au declarat război noii majorităţi parlamentare, refuzând să ofere timp de antenă pentru şedinţele în plen ale legislativului. Timpul notează că instituţia aflată în serviciul public, nu numai că s-ar eschiva de la obligaţiile ce-i revin prin lege de a informa corect publicul, ci s-ar prezenta ca un ultim bastion al totalitarismului.

În lipsa altor ziare, aş adăuga o ştire de pe agenţia rusească REGNUM, care publică declaraţiile liderului de la Tiraspol Igor Smirnov făcute ieri, în cadrul unei conferinţe de presă. Acesta a anunţat că este gata să poarte tratative cu conducerea R. Moldova, indiferent de orientarea politică a acestia, notînd însă că se va conduce de „alegerea făcută de locuitorii din stânga al Nistrului”, lăsând a se înţelege că e vorba de referendumul pentru recunoaşterea independenţa Transnistriei şi apropierea de Federaţia Rusă.

Ziarul de la Bucureşti Gardianul publică declaraţiile ambasadorului Rusiei la Bucureşti, Alexandr Ciurilin. Cu referinţă la R. Moldova ambasadorul spune că actuala Republică Moldovă este un stat de sine stătător, care are relatii destul de strânse cu UE. Totodata, este si membru al CSI, ceea ce este o alegere libera a Moldovei, spune ambasadorul. Înaltul oficial nu crede însă că a fi membru al CSI ar însemna neapărat să te afli în sfera de interes a Moscovei.
XS
SM
MD
LG