Linkuri accesibilitate

China cît încape. Şi încape cît? (8)


Abia dacă ne-am revenit după periplul de ieri (nu-i vorba de oboseală, ci de uimire – care se cere şi ea digerată), că altă destinaţie turistică ne cheamă la drum – Ta’er Monastery. Situat la cca 30 km de Qinghai, complexul monastic budist, de rit tibetan, este o bijuterie sau mai exact un colier de nestemate. Nu mai puţin de o duzină de temple se înşiră în pantă, mari şi mici, unul mai maiestuos decît altul, toate luate cu asalt de nenumăraţii turişti. Printre aceste hoarde nomade, cu ghid sau fără, călugării îmbrăcaţi în odăjdii vişinii îşi caută de treburile lor, spălînd treptele de la intrare, cărînd saci cu alimente sau prosternîndu-se în faţa altarelor, alături de credincioşi. Pace şi misticism, ca să-l parafrazez pe Mircea Cărtărescu.

(Foto: Radu Andriescu)
Unele temple sunt deosebit de venerate, iar intrarea este cu bilete (nu şi în vazul nostru – ecusonul Festivalului ne deschide toate uşile!): ca şi cum nu au plătit îndeajuns costul excursiei, turiştii lasă bani pretutindeni, în talgere enorme în care nu se văd decît yuani, semn că străinii nu prea ajung pe-aici. Într-una din încăperi descopăr o cadă imensă plină pe trei sferturi cu bancnote de 1, 5, 10, 20, 50 şi chiar 100 de yuani; alături, o curte în plină renovare, mirosind a materiale de construcţie. Şi aşa credinţa maselor cimentează – literalmente – comunitatea budistă, în chip de templu.

Ne mişcăm în pas de gîscă prin cel mai mare templu, tot el şi sală de clasă, iar majoritatea turiştilor mai şi reuşesc să se închine în faţa unor zeităţi cînd pluricefale, cînd cu mai multe braţe – totul într-o atmosferă aproape irespirabilă din cauza beţigaşelor aromatizate, arse din belşug. Nu ştiu cum te poţi ruga din mers, darămite medita. Dar ce plăcere să pui în mişcare mantrele de rugăciune, în chip de butoiaşe cu texte sacre imprimate pe suprafaţa lor, pe care le roteşte toată lumea, indiferent de credinţă. Dau şi eu o mînă de ajutor la menţinerea acestui perpetuum mobile în stare activă; mă întreb, cîţi dintre budişti şi-ar face semnul crucii într-o catedrală (mai tîrziu, aflu de la Jalal că intrarea în moschei este interzisă celor de altă credinţă, excepţie făcînd Marea Moscheie din Istanbul). Şi încă – nu cumva turiştii de astăzi au luat locul pelerinilor de altădată?

Departe de a fi răvăşit (cum mi s-a întîmplat la templul din Qinghai, pe care hotărăsc să-l mai vizitez odată în aceeaşi după-amiază), totuşi plăcut impresionat – clişeul verbal se potriveşte acestei excursii la locurile sacre! –, mă întreb cum arată Ta’er Monastery în absenţa vizitatorilor. Şi dacă marele mister al budismului nu rezidă tocmai în această deschidere către lume, inclusiv din partea călugărilor?! Să te desăvîrşeşti interior, fără să întorci spatele realităţii. Cum o fi oare la Lhasa? Dar numai în chip de turist nu-mi doresc să ajung într-acolo!

Într-un tîrziu, revenim la autocare, şi asta fiindcă în aceeaşi după-amiază ne aşteaptă alte activităţi poeticeşti. La 14.00 suntem – o parte din scriitori, alta se deplasează într-un scuar din oraş – la Qinghai University for Nationalities, pentru un maraton liric în faţa unei săli plină ochi. Fiecare citeşte pre limba lui, iar nişte pliante cu poemele noastre traduse în chineză stau pe mese la îndemăna studenţilor. Dintre toţi, cel mai mult mă impresionează Kiwao Nomura, care recită ca şi cum şi-ar face sapuko, de faţă cu toată lumea. Îi strîng mînă şi mă aleg cu un dar – cartea lui de poeme, bilingvă (niponă-engleză), şi un CD cu 3 poeţi japonezi citindu-şi poemele, pe fundal muzical.

Cînd îmi vine rîndul, mă las purtat de inspiraţie şi spun – aproape pe dinafară, la cîte ori am rostit poemul, cu diverse ocazii! – şi am îmbrăţişat o poetică..., pe nerăsuflate. După, ghida mă roagă să particip şi la recitalul din faţa hotelului, de la 20.00-22.00, doar că eu mi-am pus în gînd altceva, să merg – îmreună cu Radu şi Szabo T. Anna, născută la Cluj, iar de la vîrsta de 16 ani stabilită la Budapesta, (încă) vorbitoare de română – la templul „nostru” din Qinghai, pentru a-mi lua rămas bun. Ceea ce am şi făcut, în lumina unui apus aşternîndu-se ca o alifie peste chipurile noastre arse de (acelaşi) soare, nu mai tîrziu decît ieri, la lac. Cerul este atît de senin, încît se văd crestele înzăpezite ale munţilor, hăt în zare. N-aş mai pleca de-aici, senzaţie pe care am trăit-o sub un cer plin de stele în seara zilei de 15 ianuarie ’91, în curtea mănăstirii Neamţ. Se vede că Dumnezeu nu are religie, ci doar locuri de cult în care – uneori – se revelează.

Cînd am ajuns la hotel, recitalul era în toi, dar m-am prefăcut chinez şi am fost lăsat în pace. „Te-ai schimbat la faţă, îmi spune Anna, ai un aer...” „Cristic”, o ajută Radu. Pace vouă!
(va urma)

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG