Linkuri accesibilitate

Moldova a ajuns la vârsta maturităţii şi trebuie să consolidăm independenţa


Cu microfonul Europei Libere la a 18-a aniversare a independenței R. Moldova

Astăzi, in R.Moldova a fost marcată cea de-a 18 aniversare a Zilei Independenţei, numită de autorităţile centrale Ziua Republicii. În timp ce în Piaţa Marii Adunări Naţionale aveau loc concerte şi rally-ul Cupa Independenţei la iniţiativa şefului statului, în faţa monumentului lui Ştefan cel Mare, deputaţii din primul Parlament şi reprezentanţii noii Alianţe pentru Integrare Europeană au organizat un miting.Valeria Viţu a fost prezentă dis-de-dimineaţă la evenimentele din centrul capitalei şi vine cu detalii.

Cu muzică şi flori, astfel a început a fi sărbătorită Ziua Republicii la Chişinău. Primii care au depus două coroane de garoafe la monumentul lui Ştefan cel Mare, au fost preşedintele şi premierul în exerciţiu, Vladimir Voronin şi Zinaida Greceanâi. Nu au zăbovit prea mult. Fără a ţine discursuri, au plecat în doar câteva minute, fiind urmaţi şi de alţi miniştri demisionari. Tot la depuneri de flori au fost prezenţi şi reprezentanţii misiunilor diplomatice dar şi edilul capitalei, care nu a ezitat şi a discutat cu presa. L-am întrebat pe Dorin Chirtoacă, dacă R. Moldova cu adevărat este independentă: „Moldova a ajuns la vârsta maturităţii. Are toate cele necesare pentru a fi independentă şi trebuie să consolidăm independenţa R. Moldova - în fiecare zi, cu fiecare acţiune pe care o întreprindem.”

După ce cortegiul preşedintelui s-a îndreptat spre Complexul Memorial „Eternitatea”, la puţin timp a plecat şi orchestra prezidenţială şi poliţiştii, care împânzisere centrul oraşului. Traficul rutier a fost deja permis, nefiind redirecţionat.

Ceva mai târziu, la monumentul lui Ştefan cel Mare şi-au făcut apariţia şi reprezentanţii Alianţei pentru Integrare Europeană. Când se apropiau de statuia domnitorului, cei patru lideri ai opoziţiei au fost aplaudaţi de trecătorii care au venit să-i admire îndeaproape pe cei cărora le-au dat votul. „În aceste partide am încredere. Nu a fost trădare la 5 aprilie. O să facă ei ceva dacă vin la putere. Să le permită tinerilor să conducă ţara. Deja de vreo 20 de ani tot învaţă tinerii peste hotare, prin toată lumea şi nimeni nu poate să vină să conducă. Trebuie să fie oameni cinstiţi. Să cunoască limba de stat. A vrut Voronin să impună vizele pentru români, le-a impus. Şi tot aşa.”

În timp ce în faţa monumentului lui Ştefan cel Mare, oameni de cultură politicieni şi deputaţi din primul parlament ţineau discursuri, prilejuite de Ziua Independenţei, în Piaţa Marii Adunări Naţionale se desfăşura cu mare fast Rally-ul Cupa Independenţei, o iniţiativă a lui Vladimir Voronin. Boxele erau date la mixmum, astfel încât cu greu puteai desluşi ceea ce mai declarau politicienii despre Ziua Independenţei.

Prezent la mitingul organizat de Asociaţia „Parlamentul 90”, preşedintele primului legislativ, Alexandru Moşanu a declarat că Republica Moldova este un stat suveran, independent, democratic şi liber să-şi hotărască soarta, prezentul şi viitorul. El a dat citire declaraţiei independenţei R. Moldova.

Printre participanţii la minting, l-am întâlnit şi pe ex-preşedintele R. Moldova, Petru Lucinschi. Potrivit lui, calea spre independenţă nu ţine doar de o zi sau două, ci este cu mult mai lungă şi trebuie parcursă: „Este clar că R. Moldova fiind o ţară mică, fiind la o etapă anumită şi având problemele interioare, independenţa nu aduce acea satisfacţie care trebuie să o aducă pentru oameni. Astăzi, când s-au adunat deputaţii primului Parlament, îi văd pe mulţi nu atât cu gândurile şi cu amintirile din trecut, deşi ele predomină astăzi, dar cu gândurile la ziua de azi şi de mâine.”

Astăzi, pe parcursul întregii zile, au avut loc concerte şi expoziţii. Seara va culmina cu un concert de muzică populară şi focuri de artificii.
Previous Next

XS
SM
MD
LG