Industria cinematografica din Rusia a costat, in 2008, jumatate de miliard de dolari, sau mai exact spus 550 de milioane. Prezentele rusesti au fost observate de critica internationala la mari festivaluri internaţionale de film. Dar, în lumea filmului din Rusia apar din ce in ce mai multe temeri ca drumul catre platoul de filmare, trece, mult prea aproape de Kremlin si de „oamenii preşedintelui”. Relatarea corespondentului Europei Libere la Moscova Kevin O Flynn este rezumata de Oana Serafim.
Una dintre cele mai prestigioase reviste de film din lume a fost Iskusstvo Kino, o publicaţie ce s-a născut in 1931, înainte de la fel de faimoasele reviste occidentale de cinema „Sight and Sound” sau „Cahiers de Cinema”. Iskusstvo Kino n-a putut însă să reziste presiunilor noului preşedinte al Uniunii oamenilor de film din Rusia şi a trebuit sa îşi mute sediul. Motivul a fost, spune redactorul său sef, Daniil Dondurei, faptul că revista nu l-a susţinut la cîrma organizaţiei profesionale a cineaştilor pe atotputernicul Nikita Mihalkov. Cu alte cuvinte Daniil Dondurei vorbeşte despre o simpla „răzbunare” ca intre colegi.
Nikita Mihalkov este un nume de mare rezonanta in istoria cinematografiei ruse. Ca şi numele familiei sale in istoria culturala a Rusiei si a Uniunii Sovietice. Aparţinînd unei familii de faimoase de poeţ si pictori, Nikita Mihalkov si fratele sau Andrei Koncealovsky au făcut parte din valul înnoitor al cinematografiei sovietice din anii 80. Familia Mihalkov a fost însă mai întotdeauna aproape de puterea politica si corespondentul nostru aminteşte de faptul că tatăl lui Nikita este autorul cuvintelor actualului imn al Federatiei Ruse, după ce a fost si autorul cuvintelor imnului Uniunii Sovietice. Mama sa, poeta Natalia Konchealovskaya, a aparţinut uneia dintre cele mai nobile familii ruseşti, fiind fiica pictorului Piotr Koncealovsky.
Vorbind despre Nikita Mihalkov si despre rolul său in cinematografia lumii, puţini pot uita „Piesă neterminată pentru pianina mecanica” din 1977, după Cehov, cu un mare premiu la festivalul internaţional de la San Sebastian, „Cîteva zile din viata lui Oblomov”, ecranizare a romanului lui Ivan Gocearov sau „Cinci seri”.
In 1994 Mihalkov aparea la Festivalul International al Filmului de la Cannes cu „Soare înşelător” dar, spre dezamăgirea lui, nu lua marele premiu, juriul votînd atunci în favoare lui Pulp Fiction al lui Tarantino. Supărat, declara la întoarcerea în ţara că nu va mai participa la festivalul de la Cannes niciodată si că „francezii habar n-au sa aprecieze operele de arta”. „Soare înşelător”, care a luat Oscarul pentru cel mai bun film străin, a fost un film ce aborda trecutul stalinist al Rusiei.
Criticii săi nu uită să îi amintească celui ce a fost supra numit „Spielberg” al cinematografiei ruse că făcut şi un film–omagiu pentru Vladimir Putin, cînd acesta a împlinit 50 de ani. Un film amintind de ruşinoasele perioade ale cultului personalităţii. Ultimul său film, „12”, din 2007, abordează conflictul din Caucazul de Nord, evident susţinînd punctul de vedere al Kremlinului. Personajul interpretat de Mihalkov este un fost ofiter KGB care prezidează un proces cu jurați împotriva unui tînăr cecen care i-a omorit tatăl adoptiv. „Mulţi au văzut în acest film cum se redeschide calea filmului de propagandă în Rusia lui Putin si Medvedev.”
In calitatea sa de preşedinte reales după 11 ani in funcţie si maşinaţii de culise, şi contestarea rezultatului scrutinului iniţial în justiţie, din nou în fruntea Uniunii Cineaştilor ruşi, Mihalkov, la recentul congres, a lansat critici la adresa Occidentului și a oponenţilor săi care ar fi „mercenari ai Occidentului”, într-un discurs desprins parcă din filmul sau de acum 15 ani.
Redactorul şef de la Iskusstvo Kino spune că cineaştii au înţeles care este cheia succesului în Rusia de astăzi: „Exista cei care sunt de acord cu concepţia sa şi cei care nu sunt de acord dar care tac gîndindu-se că dacă nu spun nimic o sa poată supravieţui în era culturala Mihaklov. Apoi mai sunt cîţiva care îşi spun cu voce tare părerea. Aceştia vor fi pedepsiti. ... Acum mergem înapoi. Nikita Mihalkov s-a autonumit preşedinte şi mergem înapoi şi vom închide definitiv uşa libertăţii, deschisă de politica de Glasnost.
Chiar şi Yuri Bogomolov, criticul de film al ziarului oficial Rossiskaia gazeta spune că acum controlul in cinematografia rusa s-a întărit: „Pare ca şeful Uniunii şi poate şi cel al ţării, privesc către un sector care sa le fie loial, cu intelectuali pe care sa se poată baza. Nu prin forţa, ci prin intelectul lor.”
La 63 de ani, Nikita Mihalkov pare departe de spiritul lui Cehov al primelor sale filme...
Una dintre cele mai prestigioase reviste de film din lume a fost Iskusstvo Kino, o publicaţie ce s-a născut in 1931, înainte de la fel de faimoasele reviste occidentale de cinema „Sight and Sound” sau „Cahiers de Cinema”. Iskusstvo Kino n-a putut însă să reziste presiunilor noului preşedinte al Uniunii oamenilor de film din Rusia şi a trebuit sa îşi mute sediul. Motivul a fost, spune redactorul său sef, Daniil Dondurei, faptul că revista nu l-a susţinut la cîrma organizaţiei profesionale a cineaştilor pe atotputernicul Nikita Mihalkov. Cu alte cuvinte Daniil Dondurei vorbeşte despre o simpla „răzbunare” ca intre colegi.
Nikita Mihalkov este un nume de mare rezonanta in istoria cinematografiei ruse. Ca şi numele familiei sale in istoria culturala a Rusiei si a Uniunii Sovietice. Aparţinînd unei familii de faimoase de poeţ si pictori, Nikita Mihalkov si fratele sau Andrei Koncealovsky au făcut parte din valul înnoitor al cinematografiei sovietice din anii 80. Familia Mihalkov a fost însă mai întotdeauna aproape de puterea politica si corespondentul nostru aminteşte de faptul că tatăl lui Nikita este autorul cuvintelor actualului imn al Federatiei Ruse, după ce a fost si autorul cuvintelor imnului Uniunii Sovietice. Mama sa, poeta Natalia Konchealovskaya, a aparţinut uneia dintre cele mai nobile familii ruseşti, fiind fiica pictorului Piotr Koncealovsky.
Vorbind despre Nikita Mihalkov si despre rolul său in cinematografia lumii, puţini pot uita „Piesă neterminată pentru pianina mecanica” din 1977, după Cehov, cu un mare premiu la festivalul internaţional de la San Sebastian, „Cîteva zile din viata lui Oblomov”, ecranizare a romanului lui Ivan Gocearov sau „Cinci seri”.
In 1994 Mihalkov aparea la Festivalul International al Filmului de la Cannes cu „Soare înşelător” dar, spre dezamăgirea lui, nu lua marele premiu, juriul votînd atunci în favoare lui Pulp Fiction al lui Tarantino. Supărat, declara la întoarcerea în ţara că nu va mai participa la festivalul de la Cannes niciodată si că „francezii habar n-au sa aprecieze operele de arta”. „Soare înşelător”, care a luat Oscarul pentru cel mai bun film străin, a fost un film ce aborda trecutul stalinist al Rusiei.
Criticii săi nu uită să îi amintească celui ce a fost supra numit „Spielberg” al cinematografiei ruse că făcut şi un film–omagiu pentru Vladimir Putin, cînd acesta a împlinit 50 de ani. Un film amintind de ruşinoasele perioade ale cultului personalităţii. Ultimul său film, „12”, din 2007, abordează conflictul din Caucazul de Nord, evident susţinînd punctul de vedere al Kremlinului. Personajul interpretat de Mihalkov este un fost ofiter KGB care prezidează un proces cu jurați împotriva unui tînăr cecen care i-a omorit tatăl adoptiv. „Mulţi au văzut în acest film cum se redeschide calea filmului de propagandă în Rusia lui Putin si Medvedev.”
In calitatea sa de preşedinte reales după 11 ani in funcţie si maşinaţii de culise, şi contestarea rezultatului scrutinului iniţial în justiţie, din nou în fruntea Uniunii Cineaştilor ruşi, Mihalkov, la recentul congres, a lansat critici la adresa Occidentului și a oponenţilor săi care ar fi „mercenari ai Occidentului”, într-un discurs desprins parcă din filmul sau de acum 15 ani.
Redactorul şef de la Iskusstvo Kino spune că cineaştii au înţeles care este cheia succesului în Rusia de astăzi: „Exista cei care sunt de acord cu concepţia sa şi cei care nu sunt de acord dar care tac gîndindu-se că dacă nu spun nimic o sa poată supravieţui în era culturala Mihaklov. Apoi mai sunt cîţiva care îşi spun cu voce tare părerea. Aceştia vor fi pedepsiti. ... Acum mergem înapoi. Nikita Mihalkov s-a autonumit preşedinte şi mergem înapoi şi vom închide definitiv uşa libertăţii, deschisă de politica de Glasnost.
Chiar şi Yuri Bogomolov, criticul de film al ziarului oficial Rossiskaia gazeta spune că acum controlul in cinematografia rusa s-a întărit: „Pare ca şeful Uniunii şi poate şi cel al ţării, privesc către un sector care sa le fie loial, cu intelectuali pe care sa se poată baza. Nu prin forţa, ci prin intelectul lor.”
La 63 de ani, Nikita Mihalkov pare departe de spiritul lui Cehov al primelor sale filme...
