Eşecurile politicii externe ruseşti au un efect de bulgăre de zăpadă atît de pronunţat încît ameninţă să creeze un colaps geopolitic asemănător cu dezintegrarea Uniunii Sovietice acum 20 de ani, scrie în Moscow Times, fostul membru al Dumei de stat de la Moscova Vladimir Rîjkov.
Rîjkov crede că ceea ce face ca această tragedie să fie atît de... comică e faptul că liderii ruşi fug cu spatele către ... viitor, şi numesc asta progres. Şi în tot timpul ăsta arată pumnul şi fac spume la gură declamînd măreţia Rusiei, spun că ea „se ridică din genunchi” şi repetă la nesfîşit poveşti nemuritoare despre „noile succese” şi „iniţiativele istorice” ale Rusiei.
Fugind cu spatele, Rusia se împiedică în mod inevitabil – şi cade, în timp ce stîngacele sale iniţiative de politică externă stîrnesc hohotele de rîs ale lumii.
Kremlinul nu a fost în stare să profite de pe urma uriaşelor rezerve acumulate în cei opt ani de boom petrolier, adică să dea greutate politică în plan global puterii sale economice. Dimpotrivă, poziţia globală a Rusiei s-a fragilizat în toate privinţele.
Podurile surpate ale Rusiei cu Belarus, Armenia şi Turcmenistan
Liderii ruşi au reuşit să şi-i îndepărteze pînă şi pe cei mai apropiaţi aliaţi, continuă Vladimir Rîjkov. Alianţa cu Belarus se sfărîmă din cauză că liderii de la Kremlin încarcă să pedepsească Minskul pentru că întîrzie vînzarea celor mai mari întreprinderi belaruse către monopolurile netransparente şi ineficiente ruseşti, pentru că amînă uniunea monetară dintre cele două ţări, precum şi înfiinţarea instituţiilor politice şi economice care aveau menirea să întărească legăturile dintre cele două state. În replică, Belarus s-a alăturat Parteneriatului Estic lansat de Uniunea Europeană şi şi-a diversificat politica externă.
Armenia, care e „cusută” în toate părţile de graniţe cu Azerbaidjanul şi Turcia, a avut mult de suferit de pe urma războiului dintre Rusia şi Georgia din august 2008. Asta a forţat Erevanul să-şi intensifice dialogul cu Turcia cu privire la redeschiderea graniţei comune – ea a stat închisă decenii la rînd - şi, ca Republica Belarus, să se alăture Parteneriatului Estic.
Rusia a rupt şi puntea cu Turkmenistanul. În anii recenţi de boom economic, această ţară a pompat gaz în Rusia, ajutînd la salvarea reputaţiei de furnizor serios a Gazpromului pentru Europa. Dar disputa legată de gaz a Rusiei cu Ucraina a forţat Uniunea Europeană să reducă drastic achiziţionarea de gaz rusesc, iar asta a dus la o scădere a preţului la gaze. Drept pentru care Moscova a renunţat într-un mod cu totul neceremonios să-şi mai onoreze obligaţiile contractuale cu Turkmenistanul. În aprilie, Moscova a închis robinetul la conducta care aducea gaz din această ţară, oficial din cauza unei explozii puternice în Turkmenistan. Drept pentru care Turkmenistanul caută acum pieţe mai de încredere, s-a oferit să facă parte din proiectul Nabucco ca furnizor de gaz, e gata să ia parte la discuţiile despre proiectata conductă trans-caspiană, şi şi-a deschis rezervele de gaze către China.
Moscova a fost singură în decizia sa de a recunoaşte independnţa Osetiei de Sud şi Abhaziei. În afară de Nicaragua, nici o altă ţară nu a urmat Rusia în acest demers. Rusia a reuşit să-şi taie cu totul relaţiile cu Georgia – o ţară cu o minoritate rusă ortodoxă ce s-a bucurat întotdeauna de o relaţie caldă cu Moscova – doar din dorinţa, cu totul dubioasă, de a avea două minuscule state marionetă într-una din cele mai explozive regiuni ale lumii. Dacă obiectivele Kremlinului au fost să dobîndească izolare şi dispreţ pe plan internaţional şi să mărească ameninţarea cu un conflict militar în Caucaz, atunci a a avut foarte mult succes, scrie în Moscow Times fostul deputat în Duma de Stat Vladimir Rîjkov.
Acţiunile agresive şi total inutile ale Rusiei faţă de Ucraina au transformat o relaţie altfel „frăţească” într-una ostilă. În anii 90, cînd Ucraina avea, ca acum, probleme cu plata facturii la gazul rusesc, factura era pur şi simplu adăugată al datoria externă şi plătită mai tîrziu. Astăzi, acţiunile Moscovei au coagulat societatea ucraineană în jurul unei platforme antiruseşti, iar Ucraian a cerut să fie primită în Uniunea Euroepană şi NATO.
Ce a învăţat Uniunea Europeană din disputa ruso-ucraineană asupra gazului
După ce 20 de ţări europene au fost lăsate în frig în luna ianuarie pentru că Rusia a închis robinetul pentru gazul care fusese deja cumpărat, Uniunea Europeană a redus achiziţia de gaz rusesc, a început să dezvolte mai apăsat proiectul Nabucco, a pornit altele pentru a aduce gaz din Africa şi Orientul Mijlociu, şi a invitat Ucraina să se alăture unei alianţe care să cumpere gaz din alte ţări. Pe scurt este nivelul cel mai de jos din relaţia Rusiei cu Uniunea Europeană.
Relaţia dintre Rusia şi America nu a fost resetată deloc
Azerabidjanul se distanţează de Rusia şi se apropie de Occident. Moscova a ajutat financiar Kîrgîstanul pentru a convinge Bişkek-ul să închidă baza militară americană de la Manas. În cele din urmă, americanii au fost lăsaţi să stea acolo după ce au acceptat să plătească o chirie mai mare şi să redenumească baza „centru de tranzit”. În ciuda vizitei preşedintelui Barack Obama la Moscova luna trecută, relaţia dintre Rusia şi America nu a fost resetată deloc, scrie Vladimir Rîjkov în Moscow Times. De fapt, a rămas neschimbată ,aşa cum a demonstrat recenta recenta vizită la Kiev şi Tbilisi a vicepreşedintelui american Joseph Biden, şi comentariile caustice la adresa ruşilor făcute de acesta în interviul din „Wall Street Journal” acum o săptămînă.
Concluzii
Încercările premierului rus Vladimir Putin de a reinstaura influenţa Rusiei asupra fostelor republici sovietice au eşuat în mod mizerabil. Poziţia Moscovei în regiune e mai fragilă decît acum 8 ani, cînd Putin a preluat conducerea Rusiei de la Boris Elţîn. Acesta e rezultatul direct al politicii lui Putin în timpul celor două mandate de preşedinte, marcate de incapacitatea de a moderniza economia, de distrugerea sistematică a democraţiei în Rusia, de creşterea masivă a corupţiei şi a controlului monopolist al capitalismului de stat asupra industriilor cheie. Dacă la toate astea se adaugă nenumăratele dezastre din domeniul politicii externe ruseşti, e lesne de înţeles de ce vecinii Rusiei întorc spatele Moscovei şi se uită spre Occident pentru sprijin şi cooperare militară, economică şi politică, scrie în Moscow Times, fostul membru al Dumei de stat de la Moscova Vladimir Rîjkov.
Rîjkov crede că ceea ce face ca această tragedie să fie atît de... comică e faptul că liderii ruşi fug cu spatele către ... viitor, şi numesc asta progres. Şi în tot timpul ăsta arată pumnul şi fac spume la gură declamînd măreţia Rusiei, spun că ea „se ridică din genunchi” şi repetă la nesfîşit poveşti nemuritoare despre „noile succese” şi „iniţiativele istorice” ale Rusiei.
Fugind cu spatele, Rusia se împiedică în mod inevitabil – şi cade, în timp ce stîngacele sale iniţiative de politică externă stîrnesc hohotele de rîs ale lumii.
Kremlinul nu a fost în stare să profite de pe urma uriaşelor rezerve acumulate în cei opt ani de boom petrolier, adică să dea greutate politică în plan global puterii sale economice. Dimpotrivă, poziţia globală a Rusiei s-a fragilizat în toate privinţele.
Podurile surpate ale Rusiei cu Belarus, Armenia şi Turcmenistan
Liderii ruşi au reuşit să şi-i îndepărteze pînă şi pe cei mai apropiaţi aliaţi, continuă Vladimir Rîjkov. Alianţa cu Belarus se sfărîmă din cauză că liderii de la Kremlin încarcă să pedepsească Minskul pentru că întîrzie vînzarea celor mai mari întreprinderi belaruse către monopolurile netransparente şi ineficiente ruseşti, pentru că amînă uniunea monetară dintre cele două ţări, precum şi înfiinţarea instituţiilor politice şi economice care aveau menirea să întărească legăturile dintre cele două state. În replică, Belarus s-a alăturat Parteneriatului Estic lansat de Uniunea Europeană şi şi-a diversificat politica externă.
Armenia, care e „cusută” în toate părţile de graniţe cu Azerbaidjanul şi Turcia, a avut mult de suferit de pe urma războiului dintre Rusia şi Georgia din august 2008. Asta a forţat Erevanul să-şi intensifice dialogul cu Turcia cu privire la redeschiderea graniţei comune – ea a stat închisă decenii la rînd - şi, ca Republica Belarus, să se alăture Parteneriatului Estic.
Rusia a rupt şi puntea cu Turkmenistanul. În anii recenţi de boom economic, această ţară a pompat gaz în Rusia, ajutînd la salvarea reputaţiei de furnizor serios a Gazpromului pentru Europa. Dar disputa legată de gaz a Rusiei cu Ucraina a forţat Uniunea Europeană să reducă drastic achiziţionarea de gaz rusesc, iar asta a dus la o scădere a preţului la gaze. Drept pentru care Moscova a renunţat într-un mod cu totul neceremonios să-şi mai onoreze obligaţiile contractuale cu Turkmenistanul. În aprilie, Moscova a închis robinetul la conducta care aducea gaz din această ţară, oficial din cauza unei explozii puternice în Turkmenistan. Drept pentru care Turkmenistanul caută acum pieţe mai de încredere, s-a oferit să facă parte din proiectul Nabucco ca furnizor de gaz, e gata să ia parte la discuţiile despre proiectata conductă trans-caspiană, şi şi-a deschis rezervele de gaze către China.
Moscova a fost singură în decizia sa de a recunoaşte independnţa Osetiei de Sud şi Abhaziei. În afară de Nicaragua, nici o altă ţară nu a urmat Rusia în acest demers. Rusia a reuşit să-şi taie cu totul relaţiile cu Georgia – o ţară cu o minoritate rusă ortodoxă ce s-a bucurat întotdeauna de o relaţie caldă cu Moscova – doar din dorinţa, cu totul dubioasă, de a avea două minuscule state marionetă într-una din cele mai explozive regiuni ale lumii. Dacă obiectivele Kremlinului au fost să dobîndească izolare şi dispreţ pe plan internaţional şi să mărească ameninţarea cu un conflict militar în Caucaz, atunci a a avut foarte mult succes, scrie în Moscow Times fostul deputat în Duma de Stat Vladimir Rîjkov.
Acţiunile agresive şi total inutile ale Rusiei faţă de Ucraina au transformat o relaţie altfel „frăţească” într-una ostilă. În anii 90, cînd Ucraina avea, ca acum, probleme cu plata facturii la gazul rusesc, factura era pur şi simplu adăugată al datoria externă şi plătită mai tîrziu. Astăzi, acţiunile Moscovei au coagulat societatea ucraineană în jurul unei platforme antiruseşti, iar Ucraian a cerut să fie primită în Uniunea Euroepană şi NATO.
Ce a învăţat Uniunea Europeană din disputa ruso-ucraineană asupra gazului
După ce 20 de ţări europene au fost lăsate în frig în luna ianuarie pentru că Rusia a închis robinetul pentru gazul care fusese deja cumpărat, Uniunea Europeană a redus achiziţia de gaz rusesc, a început să dezvolte mai apăsat proiectul Nabucco, a pornit altele pentru a aduce gaz din Africa şi Orientul Mijlociu, şi a invitat Ucraina să se alăture unei alianţe care să cumpere gaz din alte ţări. Pe scurt este nivelul cel mai de jos din relaţia Rusiei cu Uniunea Europeană.
Relaţia dintre Rusia şi America nu a fost resetată deloc
Azerabidjanul se distanţează de Rusia şi se apropie de Occident. Moscova a ajutat financiar Kîrgîstanul pentru a convinge Bişkek-ul să închidă baza militară americană de la Manas. În cele din urmă, americanii au fost lăsaţi să stea acolo după ce au acceptat să plătească o chirie mai mare şi să redenumească baza „centru de tranzit”. În ciuda vizitei preşedintelui Barack Obama la Moscova luna trecută, relaţia dintre Rusia şi America nu a fost resetată deloc, scrie Vladimir Rîjkov în Moscow Times. De fapt, a rămas neschimbată ,aşa cum a demonstrat recenta recenta vizită la Kiev şi Tbilisi a vicepreşedintelui american Joseph Biden, şi comentariile caustice la adresa ruşilor făcute de acesta în interviul din „Wall Street Journal” acum o săptămînă.
Concluzii
Încercările premierului rus Vladimir Putin de a reinstaura influenţa Rusiei asupra fostelor republici sovietice au eşuat în mod mizerabil. Poziţia Moscovei în regiune e mai fragilă decît acum 8 ani, cînd Putin a preluat conducerea Rusiei de la Boris Elţîn. Acesta e rezultatul direct al politicii lui Putin în timpul celor două mandate de preşedinte, marcate de incapacitatea de a moderniza economia, de distrugerea sistematică a democraţiei în Rusia, de creşterea masivă a corupţiei şi a controlului monopolist al capitalismului de stat asupra industriilor cheie. Dacă la toate astea se adaugă nenumăratele dezastre din domeniul politicii externe ruseşti, e lesne de înţeles de ce vecinii Rusiei întorc spatele Moscovei şi se uită spre Occident pentru sprijin şi cooperare militară, economică şi politică, scrie în Moscow Times, fostul membru al Dumei de stat de la Moscova Vladimir Rîjkov.
