Linkuri accesibilitate

Statele Unite: o dezbatere în jurul majorării impozitelor


Președintele Barack Obama adresîndu-se presei
Președintele Barack Obama adresîndu-se presei

Barack Obama repetă că nu vor crește impozitele pentru clasa de mijloc

In Statele Unite, politica de impozitare are un impact politic major. Ea a facut si a desfacut presedintii, iar Barack Obama stie asta foarte bine. Ce are de gind sa faca administratia sa, in conditiile cresterii accentuate a deficitului bugetar?

La o zi dupa ce consilierii sai economici lasasera deschisa portita care poate duce la majorarea de impozite, presedintele Statelor Unite, Barack Obama a repetat promisiunea din campanie ca nu va creste taxele pentru clasa de mijloc. La o reuniune la Casa Alba, Obama a spus ca nu va majora impozitele familiilor care cistiga sub 250,000 de dolari pe an. Acelasi lucru a fost repetat apoi, in fata camerelor de luat vederi si de purtatorul de cuvint al Casei Albe.
Nu acelasi lucruri spusesera cu o zi inainte, ministrul de finante, Timothy Geithner si seful consilierilor economici ai presedintiei, Lawrence Summers. Ei au refuzat sa excluda eventualitatea majorarilor de taxe, spunind ca este riscant sa faci astfel de promisiuni. Geithner a declarat ca este imposibil de spus acum ce va trebui facut pentru a readuce deficitul bugetar sub control.

Imediat, analisti si politicieni conservatori au interpretat ca administratia pregateste terenul pentru a mari taxele, ceea ce ar incalca o promisiune facuta de Barack Obama in campanie. “Obama ar trebui sa-i concedieze pe Geithner si Summers” – a spus Grover Norquist, presedintele organizatiei Americani pentru Reforma Fiscala. El a continuat, “Cei doi au spus la televiziuni ca presedintele a mintit in campanie si ca de fapt va mari taxele”. Acest afirmatii survin pe fondul incercarilor conducerii democrate a Congresului de a plati reformarea sistemului de ingrijire a sanatatii cu bani din impozite suplimentare aplicate celor instariti.

Anumiti critici de la stinga spectrului politic sustin ca povara impozitarii trebuie sa fie simtita de categorii mai largi de populatie, pentru ca reformarea sistemului de ingrijire a sanatatii e o cauza nationala, la care au datoria sa contribuie categorii mari de populatie. Purtatorul de cuvint al Casei Albe a spus ca presedintele Obama a stat de vorba cu cei doi consilieri, dar nu pentru a-i certa “ca la scoala” ci pentru a-si reitera pozitia exprimata in campanie, ca nu doreste sa mareasca taxele clasei de mijloc. Intrebat de ce Geithner si Summers nu au exprimat pozitia presedintelui, purtatorul de cuvint a spus, “M-au lasat pe mine sa o fac”.
XS
SM
MD
LG