Linkuri accesibilitate

Un brevet bulgăresc de bancrută


Serghei Stanishev
Serghei Stanishev

În ciuda înfrîngerii suferite la legislative, liderul PS din Bulgaria nu îşi dă demisia

După cum se ştie, foştii comunişti bulgari au pierdut într-un mod catastrofal alegerile parlamentare. În astfel de situaţii demisia conducerii este un lucru de la sine înţeles. Aceasta regula de bază a democraţiei, se pare, nu este valabilă în cazul foştilor comunişti.

La ultima plenara a Consiliului naţional al partidului, în ciuda criticilor, Serghei Dmitrievici Stanişev a primit votul de încredere şi a lăsat problema demisiei pentru congres, ce va fi convocat şi organizat de actuala conducere. În acest mod el a căştigat o primă rundă, însă aceasta victorie va putea avea ca rezultat dispariţia partidului de pe scena politică.

Lupta între liderii loiali ex-premierului şi opoziţia interna a căpătat elemente dramatice. Pentru primă dată după 1989 o plenară a foştilor comunişti a durat mai mult de şapte ore. Stanişev şi-a pierdut surîsul caracteristic după prima alocuţiune critică. Niciunul din membri biroului executiv nu a luat cuvăntul.

În cuvîntarea sa ex-premierul a recunoscut numai 2 greşeli: că a acceptat propunerea preşedintelui Gheorghi Părvanov privind alegerea majoritară a 31 de locuri - din care candidaţii partidului nu au căştigat niciunul, şi că a încercat fără succes să impună dublarea la 8 procente a pragului de intrare în parlament.

Catastrofa electorală, a mai spus Stanişev, se datorează şi declaraţiilor nechibzuite ale liderilor partidului turc - partener la guvernare în ultimii 4 ani al socialiştilor.

Stanişev şi-a asigurat încă 3 luni în postul de lider al partidului aplicînd o procedură ce nu este prevăzută în statut - a cerut vot de încredere. El însă nu a supus votului plenarii demisiile depuse ale membrilor biroului executiv. Stanişev a declarat că nu se teme de alegeri la congresul ce va avea loc pe data de 18 octombrie. Mai tărziu însă a devenit cunoscut că în ordinea de zi a forumului nici nu este prevăzută alegerea unei noi conduceri.

Răspunsul ex-premierului la numeroasele cereri de a a-şi da demisia a fost: în situaţie de criză o astfel de decizie ar fi privită drept dezertare şi fugă de responsabilitate.

Fostul lider al partidului Alexandar Lilov a declarat că refuzul unui lider de a demisiona în urma unui eşec electoral reprezintă un brevet bulgăresc care de regulă a dus la fund formaţiunea respectivă.

Tatiana Donceva, unul din candidaţii la postul de preşedinte al partidului, a declarat că Stanişev se află în situaţia unui jucător de fotbal grav accidentat ce trebuie scos cît mai repede din teren.

Altă tema a plenarei a fost apărarea cadrelor partidului ce se află în posturi cheie în serviciile secrete şi în administraţia de stat. Plenara însă nu a analizat principalele cauze care au dus la pierderea alegerilor - corupţia şi eşecul politicii europene a guvernului
XS
SM
MD
LG