Campania electorală în Republica Moldova are feţe diferite. Una legală, reglementată de norme şi monitorizări, şi alta umbroasă, abuzivă, revoltătoare. Dezbaterile care au început la televiziunile cu acoperire naţională sunt vârful vizibil al aisbergului.
Merită să observăm că spre deosebire de alte alegeri, PCRM a hotărât să participe la dezbaterile TV şi această decizie aduce mai multă normalitate democratică. Partidul de guvernământ nu se mai consideră din start abonat la victorie şi e nevoit să evolueze în faţa publicului, alături de ceilalţi concurenţi electorali. Numai că problema comuniştilor este că nu prea au pe cine scoate în faţă. Exponenţii PCRM, prezenţi la dezbateri, sunt în general insipizi şi neconvingători, au o stilistică previzibilă şi lemnoasă. Îşi pierd cumpătul. Se înfurie. Nu pricep că nu e obligatoriu ca orice răspuns să înceapă cu invariabila conjuncţie „deci”. Dificultăţile de comunicare ale comuniştilor explică de ce s-au ferit ei să „lase” pluralismul politic să intre la televiziunea de stat. Şi invers.
Apariţia liderilor Opoziţiei la emisiunile de dezbateri pare de-a dreptul incredibilă şi frapantă. Spectatorii postului „Moldova 1” îi privesc stupefiaţi, nevenindu-le să-şi creadă ochilor că mai există şi alte opinii, un alt discurs, o altă abordare, că există o altă Moldovă, care îşi face auzită vocea, din păcate, doar o dată la patru ani.
Cealaltă faţă, tenebroasă, a campaniei electorale se consumă departe de ochii presei şi ai organismelor europene. Acum două zile reprezentantul unui partid de opoziţie a fost rănit, la Chişinău, cu un cuţit de un haidamac care a vrut să sfâşie afişul electoral pe care îl păzea acesta. În teritoriu, indivizi agresivi, aflaţi în stare de ebrietate, încearcă să saboteze întâlnirile Opoziţiei cu alegătorii. Raşi în cap, zgomotoşi, impertinenţi, ipochimenii respectivi au aspectul unor recidivişti abia scăpaţi la libertate. Unii dintre ei sunt dotaţi cu megafoane la care strigă infamii la adresa politicienilor democraţi. Ciudat este că poliţia apare cu întârziere la faţa locului sau asistă pasivă la aceste scandaluri, iar când i se cere explicaţii pentru inacţiunea sau partizanatul său, Ministerul de Interne se derobează de orice răspundere, deşi are datoria să asigure o campanie electorală civilizată şi siguranţa cetăţenilor.
Trebuie spus foarte clar că în Moldova nu a existat tradiţia unor ciocniri politice violente înaintea venirii comuniştilor la putere. Referindu-ne doar la evenimente recente, izbucniri de agresivitate stradală am consemnat chiar înaintea scrutinului din 5 aprilie. Ne aducem bine aminte, de exemplu, un episod parcă tras la indigo, când nişte tineri mascaţi, îmbrăcaţi în treninguri, au atacat cu pulverizatoare de vopsea un grup de ONG-işti, reuniţi în cadrul unui protest autorizat pe treptele Procuraturii Generale din Chişinău. Nici până azi nu ştim cine au fost huliganii şi cine i-a năimit, după cum nu este cunoscută nici identitatea provocatorilor din 7 aprilie.
Dacă adăugăm la cele relatate mai sus furibunda campanie a mediilor pro-comuniste, chemările la răfuială cu Opoziţia „trădătoare”, chemări care transformă o competiţie electorală într-un război pe viaţă şi pe moarte şi aţâţă, în replică, înverşunarea celor atacaţi, căpătăm un tablou sumbru al acestor alegeri. Constituţia Moldovei condamnă propagarea urii, xenofobiei şi discriminărilor de orice fel. Dar se pare că nimănui nu-i mai pasă de Constituţie!
Împinsă către modelul rusesc, al intimidării şi asupririi cetăţeanului, Moldova aşteaptă, absurd, semne bune de la Bruxelles.
Merită să observăm că spre deosebire de alte alegeri, PCRM a hotărât să participe la dezbaterile TV şi această decizie aduce mai multă normalitate democratică. Partidul de guvernământ nu se mai consideră din start abonat la victorie şi e nevoit să evolueze în faţa publicului, alături de ceilalţi concurenţi electorali. Numai că problema comuniştilor este că nu prea au pe cine scoate în faţă. Exponenţii PCRM, prezenţi la dezbateri, sunt în general insipizi şi neconvingători, au o stilistică previzibilă şi lemnoasă. Îşi pierd cumpătul. Se înfurie. Nu pricep că nu e obligatoriu ca orice răspuns să înceapă cu invariabila conjuncţie „deci”. Dificultăţile de comunicare ale comuniştilor explică de ce s-au ferit ei să „lase” pluralismul politic să intre la televiziunea de stat. Şi invers.
Apariţia liderilor Opoziţiei la emisiunile de dezbateri pare de-a dreptul incredibilă şi frapantă. Spectatorii postului „Moldova 1” îi privesc stupefiaţi, nevenindu-le să-şi creadă ochilor că mai există şi alte opinii, un alt discurs, o altă abordare, că există o altă Moldovă, care îşi face auzită vocea, din păcate, doar o dată la patru ani.
Cealaltă faţă, tenebroasă, a campaniei electorale se consumă departe de ochii presei şi ai organismelor europene. Acum două zile reprezentantul unui partid de opoziţie a fost rănit, la Chişinău, cu un cuţit de un haidamac care a vrut să sfâşie afişul electoral pe care îl păzea acesta. În teritoriu, indivizi agresivi, aflaţi în stare de ebrietate, încearcă să saboteze întâlnirile Opoziţiei cu alegătorii. Raşi în cap, zgomotoşi, impertinenţi, ipochimenii respectivi au aspectul unor recidivişti abia scăpaţi la libertate. Unii dintre ei sunt dotaţi cu megafoane la care strigă infamii la adresa politicienilor democraţi. Ciudat este că poliţia apare cu întârziere la faţa locului sau asistă pasivă la aceste scandaluri, iar când i se cere explicaţii pentru inacţiunea sau partizanatul său, Ministerul de Interne se derobează de orice răspundere, deşi are datoria să asigure o campanie electorală civilizată şi siguranţa cetăţenilor.
Trebuie spus foarte clar că în Moldova nu a existat tradiţia unor ciocniri politice violente înaintea venirii comuniştilor la putere. Referindu-ne doar la evenimente recente, izbucniri de agresivitate stradală am consemnat chiar înaintea scrutinului din 5 aprilie. Ne aducem bine aminte, de exemplu, un episod parcă tras la indigo, când nişte tineri mascaţi, îmbrăcaţi în treninguri, au atacat cu pulverizatoare de vopsea un grup de ONG-işti, reuniţi în cadrul unui protest autorizat pe treptele Procuraturii Generale din Chişinău. Nici până azi nu ştim cine au fost huliganii şi cine i-a năimit, după cum nu este cunoscută nici identitatea provocatorilor din 7 aprilie.
Dacă adăugăm la cele relatate mai sus furibunda campanie a mediilor pro-comuniste, chemările la răfuială cu Opoziţia „trădătoare”, chemări care transformă o competiţie electorală într-un război pe viaţă şi pe moarte şi aţâţă, în replică, înverşunarea celor atacaţi, căpătăm un tablou sumbru al acestor alegeri. Constituţia Moldovei condamnă propagarea urii, xenofobiei şi discriminărilor de orice fel. Dar se pare că nimănui nu-i mai pasă de Constituţie!
Împinsă către modelul rusesc, al intimidării şi asupririi cetăţeanului, Moldova aşteaptă, absurd, semne bune de la Bruxelles.
