După Bruxelles, urmează Strasbourg. Nu în ordinea importanţei, pentru că asta i-ar supăra pe francezi. În orice caz, o parte din sesiunile Parlamentului European au loc la Strasbourg.
Lunea viitoare, toată trupa se mută la Strasbourg şi, pînă joi, alege Preşedintele, Vice-Preşedintele şi Chestorii Parlamentului. Însă cele mai importante decizii vor stabili nivelul micro. E vorba de constituirea Comisiilor. Sînt multe: 20 de Comisii şi 2 Subcomisii (Apărare şi Drepturile Omului sînt parte a Comisiei de Afaceri Externe).
Fiecare Parlamentar European trebuie să fie membru plin într-o Comisie şi membru supleant în una sau două Comisii. Aici e, de fapt, motorul intern al Parlamentului. Lucrul în Comisii produce, pînă la ultimul detaliu, materia pe care adunările în plen o aprobă, de cele mai multe ori, fără modificări. Şi tot aici intră în joc formidabila teolologie procedurală a Parlamentului.
Astfel, poziţiile de control în Comisii sînt jucate cu o tenacitate şi cu o subtilitate care îl plasează pe cunoscători între şah, majong şi aikido. În genere, posturile de Preşedinte şi Vice-Preşedinte de Comisie au importanţa obişnuită a oricărei poziţii de conducere. Însă, puterea nu e, în Parlamentul European, acelaşi lucru cu puterea vizibilă şi previzibilă.
Adevărata capacitate de influenţă e dată de un calcul complicat care pune în ecuaţie şi corelaţie funcţii şi poziţii diverse. Grupurile Politice (Populari, Socialişţti, Liberali, etc) şi Delegaţiile Naţionale din cadrul acestor Grupuri (francezi, italieni, români, etc) caută să-şi fortifice poziţia, ţinînd cont de dinamica generală a Parlamentului, nu de cutare sau cutare funcţie disponibilă, tentantă şi mai degrabă onorifică. Un post de Vice-Preşedinte al Parlamentului poate fi, adesea, solicitat şi, apoi, pierdut tactic, tocmai pentru că e un post în mare măsură formal. Mai mult, odată pierdută această poziţie, solicitantul atacă alegerile pentru posturi în Comisii, de pe o poziţie mult mai bună. Iar posturile în Comisii sînt Premiul cel Mare. Din nou, nu vă grăbiţi! Nu e vorba neapărat de posturile de Preşedinte şi Vice-Preşedinte ci de Coordonatorii de Comisii. Ei sînt cenzorii şi tartorii care preiau materia mestecată de Comisii, cu un pas înainte de livrarea în plen. Prin urmare, de la ei porneşte versiunea finală a iniţiativelor şi amendamentelor legislative. O funcţie de Coordoantor dă mai multă influenţă decît toţi Vice-Preşedinţii Parlamentului European la un loc.
Şi cu asta gata! Mineritul prin galeriile procedurale ale Parlamentului European dăunează întrucîtva echilibrului dumneavoastră nervos şi predispune la consumul de stimulente. Sînteţi invitaţi la o cafea şi la o ţigară. Totul e pregătit. Parţial. Cafeaua e excelentă şi se poate bea la una din numeroasele cafenele răspîndite prin Parlamentul European. Însă ţigara se serveşte afară, la intrare, în grupuri largi de domni şi doamne care fac roată în jurul scrumierelor. Există, în teorie cel puţin, şi un spaţiu alocat fumătorilor în interior. Căutările continuă. Exploratorul care-l va găsi va binemerita recunoştinţa minorităţii enorme a Parlamentarilor Fumători (în cadrul căruia se disting, evident esticii, italienii şi grecii). Lipseşte un Coordoantor de Grup Fumători dar ziua în care ne vom găsi liderul nu e departe. Primele negocieri au început, deja, în acele restaurante în care se fumează. Există aşa ceva, la Bruxelles. Belgia e una din puţinele ţări occidentale care au refuzat fanatismul Inchiziţiei anti-fumător.
Lunea viitoare, toată trupa se mută la Strasbourg şi, pînă joi, alege Preşedintele, Vice-Preşedintele şi Chestorii Parlamentului. Însă cele mai importante decizii vor stabili nivelul micro. E vorba de constituirea Comisiilor. Sînt multe: 20 de Comisii şi 2 Subcomisii (Apărare şi Drepturile Omului sînt parte a Comisiei de Afaceri Externe).
Fiecare Parlamentar European trebuie să fie membru plin într-o Comisie şi membru supleant în una sau două Comisii. Aici e, de fapt, motorul intern al Parlamentului. Lucrul în Comisii produce, pînă la ultimul detaliu, materia pe care adunările în plen o aprobă, de cele mai multe ori, fără modificări. Şi tot aici intră în joc formidabila teolologie procedurală a Parlamentului.
Astfel, poziţiile de control în Comisii sînt jucate cu o tenacitate şi cu o subtilitate care îl plasează pe cunoscători între şah, majong şi aikido. În genere, posturile de Preşedinte şi Vice-Preşedinte de Comisie au importanţa obişnuită a oricărei poziţii de conducere. Însă, puterea nu e, în Parlamentul European, acelaşi lucru cu puterea vizibilă şi previzibilă.
Adevărata capacitate de influenţă e dată de un calcul complicat care pune în ecuaţie şi corelaţie funcţii şi poziţii diverse. Grupurile Politice (Populari, Socialişţti, Liberali, etc) şi Delegaţiile Naţionale din cadrul acestor Grupuri (francezi, italieni, români, etc) caută să-şi fortifice poziţia, ţinînd cont de dinamica generală a Parlamentului, nu de cutare sau cutare funcţie disponibilă, tentantă şi mai degrabă onorifică. Un post de Vice-Preşedinte al Parlamentului poate fi, adesea, solicitat şi, apoi, pierdut tactic, tocmai pentru că e un post în mare măsură formal. Mai mult, odată pierdută această poziţie, solicitantul atacă alegerile pentru posturi în Comisii, de pe o poziţie mult mai bună. Iar posturile în Comisii sînt Premiul cel Mare. Din nou, nu vă grăbiţi! Nu e vorba neapărat de posturile de Preşedinte şi Vice-Preşedinte ci de Coordonatorii de Comisii. Ei sînt cenzorii şi tartorii care preiau materia mestecată de Comisii, cu un pas înainte de livrarea în plen. Prin urmare, de la ei porneşte versiunea finală a iniţiativelor şi amendamentelor legislative. O funcţie de Coordoantor dă mai multă influenţă decît toţi Vice-Preşedinţii Parlamentului European la un loc.
Şi cu asta gata! Mineritul prin galeriile procedurale ale Parlamentului European dăunează întrucîtva echilibrului dumneavoastră nervos şi predispune la consumul de stimulente. Sînteţi invitaţi la o cafea şi la o ţigară. Totul e pregătit. Parţial. Cafeaua e excelentă şi se poate bea la una din numeroasele cafenele răspîndite prin Parlamentul European. Însă ţigara se serveşte afară, la intrare, în grupuri largi de domni şi doamne care fac roată în jurul scrumierelor. Există, în teorie cel puţin, şi un spaţiu alocat fumătorilor în interior. Căutările continuă. Exploratorul care-l va găsi va binemerita recunoştinţa minorităţii enorme a Parlamentarilor Fumători (în cadrul căruia se disting, evident esticii, italienii şi grecii). Lipseşte un Coordoantor de Grup Fumători dar ziua în care ne vom găsi liderul nu e departe. Primele negocieri au început, deja, în acele restaurante în care se fumează. Există aşa ceva, la Bruxelles. Belgia e una din puţinele ţări occidentale care au refuzat fanatismul Inchiziţiei anti-fumător.