Linkuri accesibilitate

"Back Dynamite" la Festivalul de la Karlovy Vary


Regizorul Scott Sanders
Regizorul Scott Sanders

Reinventarea cleşeelor deceniului opt al secolului XX

Black Dynamite. Sala e plina pana la refuz. Oamenii stau chiar si pe jos. Desi, trebuie spus ca rezumatul filmului nu e cine stie ce in catalog. Presupun deci ca majoritatea celor din sala au venit atrasi de afis – un negru desprins din anii 70, cu figura neinfricata, tinand amenintator un pistol in mana. Minunata strategie de marketing.

Se stinge lumina. Incepe o muzica alerta care incita imediat sala (aflu mai tarziu ca face parte din coloana sonora a filmului). Traducatorii discursurilor de dinaintea filmului intra pe scena. De data asta nu poarta costume, nici cravate … doua peruci imense si doua camasi colorate, a la anii 70 atrag atentia publicului deja extaziat. Se chiuie, se aplauda. “Proiectia asta va fi extraordinara”, imi spun. Apare si regizorul filmului care anima si mai mult sala (daca asta se poate) rostind live un trailer audio pentru film.

Blaxploitation, kong fu, o excelenta coloana sonora, un decupaj care imita perfect moda anilor `70 (zoom-uri, cadre alerte), costume si scenografie de nota 10. Cam despre asta e vorba. Ma las fascinata de film, inca de la primele cadre.

Povestea e simpla, aproape cliseica. Dar pana la urma, cunoscatorii genului, stiu ca in aceste filme de seria B cliseele se afla la mare cautare, regizorul incercand practic sa le reinventeze. “Black Dynamite” : un negru incredibil de carismatic care face toate femeile sa lacrimeze in urma lui, mare maestru in artele martiale, inconjurat de tot felul de prieteni dubiosi, dar aflat in posesia unui suflet mare. Regizorul recunoaste ca este un tribut adus actorului Jim Brown, unul din cei pe care ii idolatrizeaza. O negresa voluptoasa care lupta fara succes impotriva faradelegilor primarului si care devine in scurt timp iubita lui Black Dynamite. Si bineinteles, cativa baieti rai care il omoara tocmai pe fratele mai mic al acestuia. De aici, plotul perfect pentru a dezvolta o poveste despre razbunare si lupta impotriva raufacatorilor. Black Dynamite, care este in mod convenabil si un fost agent CIA, decide sa ii distruga pe cei care umplu strazile orasului de droguri si lichior prost. Plotul include printre altele si cateva batai savuros decupate, o urmarire spectaculoasa pe autostrada, un geniu malefic chinez care tocmai a inventat o bautura care va micsora penisurile tuturor negrilor din oras (arma secreta) si .. cireasa de pe tort, o lupta la Casa Alba impotriva presedintelui Richard Nixon.

Filmul a fost iubit de toti cei din sala, fie ei cunoscatori ai genului blaxploitation sau nu. S-a ras, s-a aplaudat, iar la genericul de filnal aproape ca s-a fredonat tema muzicala “dynamite, dynamite”. Adevarul este ca filmele blaxploitation in sine sunt atat de libere, incat permit orice. Povestea poate fi dezvoltata in orice directie si cu cat mai excentrica va deveni, cu atat mai multe aprecieri va ridica. Iar in ceea ce priveste Black Dynamite, urmarirea acestei caracteristici este una din cele mai mari realizari - regizorul si povestea “merg” pana la capat in genul pe care il copiaza, refacand situatii specifice acelei lumi.

In acelasi timp, faptul ca filmul este un remake absolut (urmarind cuminte liniile deja trasate de filmele de serie B din acea perioada) poate sa deranjeze la un moment dat. Parca prea e totul blocat in anii `70, parca prea seamana “Black Dynamite” cu orice alt film blaxploitation din acea perioada (Blacula, Black Mamma White Mamma, Three the Hard Way). Nu exista nici o diferenta intre a urmari un film “de atunci” si a urmari Black Dynamite (ba chiar, regizorul marturiseste amuzat ca neavand la dispozitie un buget foarte mare, a taiat scene de urmarire si explozii din filme mai vechi). Tarantino spre exemplu, in seria sa Grindhouse, incearca sa aduca genului din trecut ceva personal si apartinand perioadei in care traim. De aceea filmul “Deah Proof” trece granita unei pelicule tributare, devenind un exemplu a viziunii regizorului asupra acelui gen, dar si a personalitatii sale.

Trecand insa peste aceste ganduri “de dupa film”, trebuie recunoscut si apreciat meritul regizorului care a ales sa faca un astfel de film, in locul unui film standard Hollywoodian. Si mai trebuie si recunoscut faptul ca in ceea ce isi propune – refacerea acelei lumi, fara mari pretentii de inovare – “Black Dynamite” ajunge sa se miste si sa paseasca sigur si fara efort. Si sa distreze o sala intreaga, care la sfarsit aplauda frenetic si fredoneaza melodia ce i-a ramas intiparita in minte “dynamite, dynamite”.
XS
SM
MD
LG