Aflu că în Rusia a fost creată recent o Comisie de Stat pentru promovarea imaginii ţării în străinătate. Am impresia că n-ar strica să aibă o comisie similară şi Republica Moldova. Dacă o ţară bine cunoscută şi uriaşă ca Rusia e preocupată de imaginea sa, de nu ar trebui să aibă o preocupare asemănătoare şi mai micuţa şi necunoscuta Moldovă?
În ciuda ambiţiilor clasei politice autohtone, adevărul e că nu prea sîntem vizibili, nu prea ne cunoaşte lumea. Un prieten, stabilit peste ocean, mi-a povestit un caz comic şi jenant deopotrivă. Omul a trimis un colet în Moldova care i s-a întors peste o lună pentru că în insulele Maldive, unde ajunsese din greşeală, destinatarul nu fusese găsit. Poştaşii confundaseră Moldova cu insulele Maldive. De aceea, zic că avem şi noi nevoie de o Comisie pentru promovarea imaginii ţării pe alte meridiane.
Din start e limpede că promovarea asta trebui făcută cu surle şi trîmbiţe. Vocile scăzute nu sînt băgate în seamă. E nevoie şi de niscaiva bani care, la rigoare, pot fi găsiţi. Există însă o problemă. Ce promovăm? Cum să-i fascinăm pe străini? Ce să le arătăm? Cum să facem atrăgător chipul patriei?
Mărturisesc că eu unul, dacă m-aş pomeni printr-un miracol într-o asemenea comisie, aş fi în mare dificultate. Dacă stau să mă gîndesc mai bine, nu prea avem cu ce să ne lăudăm. Legumele şi fructele noastre nu mai sînt căutate ca altădată. Mai mult, nu mai avem ce exporta şi chiar importăm roşii din Turcia. Sau poate să încercăm să ademenim turiştii străini, arătîndu-le cît de frumoasă e patria? Dar nu prea avem infrastructură turistică, iar drumurile sînt de-a dreptul lamentabile. E adevărat că o vreme eram consideraţi un bastion al democraţiei în spaţiul post-sovietic. Dar acum, după evenimentele din 7 aprilie, mă tem că au apărut dubii în ceea ce priveşte aparenţa democratică a Moldovei. Unde mai pui că recent nişte onegişti zgomotoşi au declarat că în penitenciarele noastre există tortură. Cu ce, în definitiv, să ne lăudăm? Că doar nu o să începem a promova gastarbeiterii.
Sincer să fiu, nu ştiu. Şi, la urma urmei, de ce ar trebui pe mine să mă preocupe chipul patriei într-o măsură mai mare decît pe guvernanţi?
În ciuda ambiţiilor clasei politice autohtone, adevărul e că nu prea sîntem vizibili, nu prea ne cunoaşte lumea. Un prieten, stabilit peste ocean, mi-a povestit un caz comic şi jenant deopotrivă. Omul a trimis un colet în Moldova care i s-a întors peste o lună pentru că în insulele Maldive, unde ajunsese din greşeală, destinatarul nu fusese găsit. Poştaşii confundaseră Moldova cu insulele Maldive. De aceea, zic că avem şi noi nevoie de o Comisie pentru promovarea imaginii ţării pe alte meridiane.
Din start e limpede că promovarea asta trebui făcută cu surle şi trîmbiţe. Vocile scăzute nu sînt băgate în seamă. E nevoie şi de niscaiva bani care, la rigoare, pot fi găsiţi. Există însă o problemă. Ce promovăm? Cum să-i fascinăm pe străini? Ce să le arătăm? Cum să facem atrăgător chipul patriei?
Mărturisesc că eu unul, dacă m-aş pomeni printr-un miracol într-o asemenea comisie, aş fi în mare dificultate. Dacă stau să mă gîndesc mai bine, nu prea avem cu ce să ne lăudăm. Legumele şi fructele noastre nu mai sînt căutate ca altădată. Mai mult, nu mai avem ce exporta şi chiar importăm roşii din Turcia. Sau poate să încercăm să ademenim turiştii străini, arătîndu-le cît de frumoasă e patria? Dar nu prea avem infrastructură turistică, iar drumurile sînt de-a dreptul lamentabile. E adevărat că o vreme eram consideraţi un bastion al democraţiei în spaţiul post-sovietic. Dar acum, după evenimentele din 7 aprilie, mă tem că au apărut dubii în ceea ce priveşte aparenţa democratică a Moldovei. Unde mai pui că recent nişte onegişti zgomotoşi au declarat că în penitenciarele noastre există tortură. Cu ce, în definitiv, să ne lăudăm? Că doar nu o să începem a promova gastarbeiterii.
Sincer să fiu, nu ştiu. Şi, la urma urmei, de ce ar trebui pe mine să mă preocupe chipul patriei într-o măsură mai mare decît pe guvernanţi?
