Suedia a preluat la 1 iulie preşedinţia rotativă a UE, pe care o va deţine până la sfârşitul anului. În opinia unor cercetători suedezi specializaţi în problemele securităţii, Stockholmul are o şansă ca în următoarele şase luni să „împingă” ceva mai departe dialogul Uniunii Europene cu Federaţia Rusă, dar misiunea suedezilor nu va fi uşoară- Autorii studiului „Vecinătate rece”, publicat de un institut francez, sunt Eva Hagstroem Frisell şi Ingmar Oldberg. Ei constată mai întâi că la momentul actual relaţiile UE cu Moscova nu sunt cele mai bune, fiind marcate de „neîncredere şi neînţelegeri”. De aceea, perspectiva încheierii unui nou acord de parteneriat europeano-rus pare greu de materializat.
Suedia, însă, ca membră a Uniunii şi ca stat apropiat geografic de Rusia, are un interes vital să reducă distanţa dintre Bruxelles şi Moscova, cred autorii studiului. Ei atrag atenţia asupra atu-ului suedezilor într-o problemă crucială, anume securitatea energetică. Deşi importă petrol şi gaze din Rusia, ca aproape toate ţările europene, Suedia nu este foarte dependentă de sursa de energie rusă – şi tocmai de aceea ar putea negocia mai „liberă de constrângeri” problema europeană a dependenţei energetice de Rusia, fără să-şi pună în pericol prea mult propriile interese, naţionale.
În această privinţă, Suedia ar fi într-o poziţie mai bună decât precursoarea ei la preşedinţia europeană, Cehia, care este mult mai dependentă de energia rusă şi are relaţii mai problematice cu fostul ei stăpân de la răsărit, din vremea nu prea îndepărtată a comunismului.
Autorii studiului reamintesc că unul din proiectele europene lansate recent, Parteneriatul Estic, este o iniţiativă a Suediei şi Poloniei, transpusă în practică în luna mai, în timpul preşedinţiei cehe, la summitul de la Praga. Deşi cred că strângerea legăturilor cu vecinii estici este binevenită şi trebuie să continue, autorii suedezi ai studiului „Vecinătate rece” au îndoieli în privinţa viabilităţii Parteneriatului Estic.
Principalele obstacole ar fi în opinia lor problemele politice interne ale unora din cele şase ţări cooptate în Parteneriat, care sunt Armenia, Azerbaidjanul, Belarus, Georgia, Moldova şi Ucraina. În plus, scriu autorii studiului, două din aceste ţări, Armenia şi Azerbaidjanul sunt angajate chiar într-un conflict.
Marea întrebare a Parteneriatului ar fi dacă Uniunea Europeană va fi în stare să ofere ţărilor vizate un sprijin considerat de acestea suficient în caz de criză economică sau politică.
Rolul unor terţe ţări, ca Rusia, în primul rând, nu trebuie nici el neglijat. Chiar dacă Rusia va fi invitată să participe la unele discuţii şi proiecte în cadrul Parteneriatului, de la caz la caz, ea va respinge în continuare proiectul dacă acesta va duce la marginalizarea intereselor ruseşti în regiune. În martie, anul acesta, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a numit Parteneriatul o încercare a Uniunii Europene de a-şi extinde „sfera de influenţă”.
O astfel de poziţie a Rusiei, atrag atenţia autorii studiului, ar putea obliga ţările din Parteneriat să ia partea Rusiei sau a Occidentului. Să aleagă, adică, între relaţii bune cu Moscova sau relaţii bune cu Uniunea Europeană.
În viziunea autorilor studiului, o astfel de problemă a şi apărut deja în cazul Belarusului. Îndemnat insistent de Rusia să recunoască independenţa regiunilor separatiste din Georgia, Minskul ar putea ceda, atrăgîndu-şi astfel criticile europenilor, care au anunţat că nu vor recunoaşte niciodată ca state Abhazia şi Osetia de Sud. Iar dacă nu cedează Kremlinului şi face voia Bruxelles-ului, Belarus ar putea deveni victima unor noi şicane ruseşti, de natură mai ales economică.
Suedia, însă, ca membră a Uniunii şi ca stat apropiat geografic de Rusia, are un interes vital să reducă distanţa dintre Bruxelles şi Moscova, cred autorii studiului. Ei atrag atenţia asupra atu-ului suedezilor într-o problemă crucială, anume securitatea energetică. Deşi importă petrol şi gaze din Rusia, ca aproape toate ţările europene, Suedia nu este foarte dependentă de sursa de energie rusă – şi tocmai de aceea ar putea negocia mai „liberă de constrângeri” problema europeană a dependenţei energetice de Rusia, fără să-şi pună în pericol prea mult propriile interese, naţionale.
În această privinţă, Suedia ar fi într-o poziţie mai bună decât precursoarea ei la preşedinţia europeană, Cehia, care este mult mai dependentă de energia rusă şi are relaţii mai problematice cu fostul ei stăpân de la răsărit, din vremea nu prea îndepărtată a comunismului.
Autorii studiului reamintesc că unul din proiectele europene lansate recent, Parteneriatul Estic, este o iniţiativă a Suediei şi Poloniei, transpusă în practică în luna mai, în timpul preşedinţiei cehe, la summitul de la Praga. Deşi cred că strângerea legăturilor cu vecinii estici este binevenită şi trebuie să continue, autorii suedezi ai studiului „Vecinătate rece” au îndoieli în privinţa viabilităţii Parteneriatului Estic.
Principalele obstacole ar fi în opinia lor problemele politice interne ale unora din cele şase ţări cooptate în Parteneriat, care sunt Armenia, Azerbaidjanul, Belarus, Georgia, Moldova şi Ucraina. În plus, scriu autorii studiului, două din aceste ţări, Armenia şi Azerbaidjanul sunt angajate chiar într-un conflict.
Marea întrebare a Parteneriatului ar fi dacă Uniunea Europeană va fi în stare să ofere ţărilor vizate un sprijin considerat de acestea suficient în caz de criză economică sau politică.
Rolul unor terţe ţări, ca Rusia, în primul rând, nu trebuie nici el neglijat. Chiar dacă Rusia va fi invitată să participe la unele discuţii şi proiecte în cadrul Parteneriatului, de la caz la caz, ea va respinge în continuare proiectul dacă acesta va duce la marginalizarea intereselor ruseşti în regiune. În martie, anul acesta, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a numit Parteneriatul o încercare a Uniunii Europene de a-şi extinde „sfera de influenţă”.
O astfel de poziţie a Rusiei, atrag atenţia autorii studiului, ar putea obliga ţările din Parteneriat să ia partea Rusiei sau a Occidentului. Să aleagă, adică, între relaţii bune cu Moscova sau relaţii bune cu Uniunea Europeană.
În viziunea autorilor studiului, o astfel de problemă a şi apărut deja în cazul Belarusului. Îndemnat insistent de Rusia să recunoască independenţa regiunilor separatiste din Georgia, Minskul ar putea ceda, atrăgîndu-şi astfel criticile europenilor, care au anunţat că nu vor recunoaşte niciodată ca state Abhazia şi Osetia de Sud. Iar dacă nu cedează Kremlinului şi face voia Bruxelles-ului, Belarus ar putea deveni victima unor noi şicane ruseşti, de natură mai ales economică.
