Linkuri accesibilitate

Necesitatea separării puterilor în stat


Louis O'Neill
Louis O'Neill

Pornind de la eclatantul conflict de interese reprezentat de cumulul de funcţii al lui V. Voronin, fostul şef al misiunii OSCE Louis O'Neill pledează pentru o justiţie independentă

Interesante lucruri se petrec în Republica Moldova, unde un preşedinte comunist ales în mod democratic şi care prin Constituţie nu mai are voie la încă un mandat prezidenţial, deţine nu mai puţin de trei funcţii: preşedinte în exerciţiu, preşedinte al Parlamentului, şi şef al Partidului Comuniştilor, scrie Louis O’Neill de la openDemocracy.net

Experţii, continuă O’Neill, spun că statul acesta al lui Voronin cu picioarele în două luntri, adica şi şef al statului şi preşedintele Parlamentului, e un conflict de interese interzis de Constituţia moldoveană şi de legea de funcţionare a legislativului.

În ciuda obiecţiilor repetate, Vladimir Voronin a refuzat să renunţe la una sau alta din funcţiile sale şi a profitat din plin de lacunele şi contradicţiile legislaţiei moldovene pentru păstra toate pîrghiile puterii pînă la alegerile anticipate şi poate, dincolo de ele, dacă blocajul continuă.

Unul din principalii lideri ai opoziţiei, Vlad Filat de la Liberal Democraţi, a cerut Curţii Constituţionale de la Chişinău să decidă dacă e legal ca Voronin să fie preşedinte al ţării şi parlamentar în acelaşi timp. Curtea Constituţională a refuzat însă să ia o decizie oficială, respingînd cazul.

Pînă la protestele violente de la 7 aprilie, Moldova a fost poate cel mai bun exemplu de transfer paşnic al puterii dintre fostele republici sovietice. Spre deosebire alte ţări din Comunitatea Statelor Independente, care au lideri pe viaţă, din 1991 încoace Moldova, a avut trei preşedinţi diferiţi, o opoziţie puternică şi o presă liberă, chiar dacă hăituită.

Ce a lipsit însă în toţi aceşti ani în Moldova, scrie Louis O’Neill de la openDemocracy.net, a fost o reală separare a puterilor din stat, al cărei vîrf de lance să fie o justiţie independentă, viguroasă şi fără de teamă,

Etapa următoare a dezvoltării democratice are nevoie de judecători îndrăzneţi, care să aibă curajul să spună NU guvernului, atunci cînd e cazul. Făcînd asta, ei vor pune capăt sistemului de justiţie „prin telefon” care erodează grav drepturile fundamentael ale societăţii.

Pentru a se mişca înainte, Moldova trebuie să facă în aşa fel ca justiţia să fie una din puterile egale - şi separate - ale statului, care să merite respectul, admiraţia şi încrederea oamenilor.
Previous Next

XS
SM
MD
LG