În domeniul Junimii şi al junimismului se pare că nimic nu este spus la modul definitiv”, afirmă cercetătorul Liviu Papuc în Argumentul impunătorului său volum "Societari junimişti în documente", Convorbiri Literare, 2008, şi asta fiindcă „răsar, de prin arhive particulare sau publice, tot soiul de mărturii care să întregească un contur deja stabilit al celebrei societăţi culturale ieşene”.
Cine ca cine, dar arhivarul Bibliotecii Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi ştie să dea greutate afirmaţiilor sale: „O a treia „evanghelie” (după bine cunoscutele mărturii semnate de Gheorghe Panu, Amintiri de la „Junimea” din Iaşi, 1908, şi Iacob Negruzzi, Amintiri din „Junimea”, 1923) a văzut lumina tiparului la Editura Limes [în 2005]: Teohari Antonescu, Jurnal (1893-1908), ediţie îngrijită, studiu introductiv şi note de Lucian Nastasă, din care va şi cita cîteva fragmente inedite avîndu-l în prim-plan pe poetul nostru naţional („Cînd s-a văzut Eminescu în Veneţia, pe lac în gondolă (...) şi cînd a văzut clătinîndu-se barca şi apa neagră a canalului şi zidurile înalte ale caselor (...), a pus braţul pe gîtul lui Chibici: nu mă omorîţi, iertaţi-mă.”).
Totuşi, grosul plutonului îl constituie fie junimiştii consacraţi (Titu Maiorescu, Alexandru Vlahuţă, Vasile Pogor-fiul, fără a-l uita pe controversatul Dimitrie Petrino), fie noii veniţi (de ex., Dumitru Boghean), şi într-un caz şi-n altul reproducîndu-se, în facsimil, documente inedite. Or, anume acesta din urmă aduce noi dezvăluiri despre aflarea lui Eminescu la Dobling, unde s-a „întreţinut cu dînsul o jumătate de oră fără a fi putut descoperi în vorba lui nici o urmă cît de palidă de demenţă”. De reţinut: „Nu-i melancolic, dar psihic deprimat. Grija lui este sărăcia. Nu ştie cine l-a trimis şi în ce condiţii se află în ospiciu şi mai ales cine are să-l scoată”, chit că mai jos citim: „Dl Maiorescu se pare că e conducătorul principal al soartei lui Eminescu acum”.
Un volum cu adevărat pilduitor, instructiv, memorabil.
Cine ca cine, dar arhivarul Bibliotecii Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi ştie să dea greutate afirmaţiilor sale: „O a treia „evanghelie” (după bine cunoscutele mărturii semnate de Gheorghe Panu, Amintiri de la „Junimea” din Iaşi, 1908, şi Iacob Negruzzi, Amintiri din „Junimea”, 1923) a văzut lumina tiparului la Editura Limes [în 2005]: Teohari Antonescu, Jurnal (1893-1908), ediţie îngrijită, studiu introductiv şi note de Lucian Nastasă, din care va şi cita cîteva fragmente inedite avîndu-l în prim-plan pe poetul nostru naţional („Cînd s-a văzut Eminescu în Veneţia, pe lac în gondolă (...) şi cînd a văzut clătinîndu-se barca şi apa neagră a canalului şi zidurile înalte ale caselor (...), a pus braţul pe gîtul lui Chibici: nu mă omorîţi, iertaţi-mă.”).
Totuşi, grosul plutonului îl constituie fie junimiştii consacraţi (Titu Maiorescu, Alexandru Vlahuţă, Vasile Pogor-fiul, fără a-l uita pe controversatul Dimitrie Petrino), fie noii veniţi (de ex., Dumitru Boghean), şi într-un caz şi-n altul reproducîndu-se, în facsimil, documente inedite. Or, anume acesta din urmă aduce noi dezvăluiri despre aflarea lui Eminescu la Dobling, unde s-a „întreţinut cu dînsul o jumătate de oră fără a fi putut descoperi în vorba lui nici o urmă cît de palidă de demenţă”. De reţinut: „Nu-i melancolic, dar psihic deprimat. Grija lui este sărăcia. Nu ştie cine l-a trimis şi în ce condiţii se află în ospiciu şi mai ales cine are să-l scoată”, chit că mai jos citim: „Dl Maiorescu se pare că e conducătorul principal al soartei lui Eminescu acum”.
Un volum cu adevărat pilduitor, instructiv, memorabil.
