La orice redacţie se adună, cu timpul, mormane de ziare vechi. Deunăzi, am scos şi noi din birou cîteva teancuri de gazete îngălbenite pentru a le arunca la tomberon. Însă femeia de serviciu din clădirea noastră ne-a rugat să i le dăm. A adus nişte saci şi a început să ticsească în ei ziarele vechi.
“Ce vreţi să faceţi cu ziarele astea?” am întrebat-o.
“Le duc la maculatură…” mi-a explicat femeia de serviciu în etate, cu privire tristă.
“Şi cît cîştigaţi?”
“Păi, îmi dau 20 de bani pentru un kilogram de hîrtie… Dacă aduc 100 de kilograme, fac 20 de lei…”
Apoi femeia de serviciu mi-a spus că firma la care lucrează nu-i mai plăteşte salariul din ianuarie. Şi alţi angajaţi n-au primit bani de cîteva luni. E criză. De aceea, doamna în etate adună hîrtii pe care le cară la punctul de colectare a maculaturii. Are o pensie de 570 de lei şi un adaos de 20 de lei obţinut din căratul hîrtiilor contează enorm pentru ea. Deşi nu îi schimbă prea mult existenţa dificilă.
Mai e însă o problemă. Firma cu pricina are două femei de serviciu şi, pe timp de criză, ar putea să renunţe la una. Prin urmare, femeia de serviciu în etate riscă să-şi piardă locul de muncă pentru că are pensie, spre deosebire de colega ei mai tînără.
Cum e oare să lucrezi o viaţă şi apoi pensia ridicolă să te oblige să deretici şi să aduni maculatură? Şi ce fel de ţară e aceea în care bătrînii trebuie să muncească din răsputeri după pensionare? Şi e sau nu e criză dacă salariile nu sînt plătite la timp?
“Ce vreţi să faceţi cu ziarele astea?” am întrebat-o.
“Le duc la maculatură…” mi-a explicat femeia de serviciu în etate, cu privire tristă.
“Şi cît cîştigaţi?”
“Păi, îmi dau 20 de bani pentru un kilogram de hîrtie… Dacă aduc 100 de kilograme, fac 20 de lei…”
Apoi femeia de serviciu mi-a spus că firma la care lucrează nu-i mai plăteşte salariul din ianuarie. Şi alţi angajaţi n-au primit bani de cîteva luni. E criză. De aceea, doamna în etate adună hîrtii pe care le cară la punctul de colectare a maculaturii. Are o pensie de 570 de lei şi un adaos de 20 de lei obţinut din căratul hîrtiilor contează enorm pentru ea. Deşi nu îi schimbă prea mult existenţa dificilă.
Mai e însă o problemă. Firma cu pricina are două femei de serviciu şi, pe timp de criză, ar putea să renunţe la una. Prin urmare, femeia de serviciu în etate riscă să-şi piardă locul de muncă pentru că are pensie, spre deosebire de colega ei mai tînără.
Cum e oare să lucrezi o viaţă şi apoi pensia ridicolă să te oblige să deretici şi să aduni maculatură? Şi ce fel de ţară e aceea în care bătrînii trebuie să muncească din răsputeri după pensionare? Şi e sau nu e criză dacă salariile nu sînt plătite la timp?
