Anii lungi ai tranziţiei mi-au întărit convingerea că în acest spaţiu ciudat-miraculos problemele îşi găsesc soluţii doar atunci cînd se cronicizează, cînd iau proporţii apocaliptice, absurde.
Marţi, mirosul pestilenţial degajat de instalaţiile de epurare uzate a învăluit centrul capitalei. Eram pe strada Alexandru cel Bun şi simţeam mirosul fetid ca şi cum aş fi fost la Botanica de jos. Şi am avut brusc o revelaţie: numai dacă acest miros insuportabil ar învălui constant, luni de zile, centrul oraşului, cu instituţiile lui de stat principale, ar putea fi soluţionată această problemă eternă.
Sau să luăm problema cîinilor vagabonzi. A murit deja un om muşcat de nişte cîini hoinari dezlănţuiţi. Şi ce se face? Păi, mai nimic. Se vorbeşte din nou despre sterilizarea cîinilor – un laitmotiv care nu a adus roade. Nu e exclus ca dulăul care a ucis omul să fi fost sterilizat anterior. Şi mă tem că pînă la găsirea soluţiei mulţi oameni vor trebui s-o mai păţească.
Sau să ne amintim de locatarii unul bloc cu subsolul inundat de ape ani de zile. Nimeni nu aude lamentaţiile locatarilor îngrijoraţi. Ţevile roase de rugină picură neîncetat acolo şi, probabil, numai atunci cînd blocul se va surpa se va face ceva.
Acesta e spaţiul în care trăim. Aici existenţa e de neconceput fără probleme. Aici mereu trebuie să lupţi cu morile de vînt. Aici, fără probleme, omul nu ar mai şti ce să facă.
Marţi, mirosul pestilenţial degajat de instalaţiile de epurare uzate a învăluit centrul capitalei. Eram pe strada Alexandru cel Bun şi simţeam mirosul fetid ca şi cum aş fi fost la Botanica de jos. Şi am avut brusc o revelaţie: numai dacă acest miros insuportabil ar învălui constant, luni de zile, centrul oraşului, cu instituţiile lui de stat principale, ar putea fi soluţionată această problemă eternă.
Sau să luăm problema cîinilor vagabonzi. A murit deja un om muşcat de nişte cîini hoinari dezlănţuiţi. Şi ce se face? Păi, mai nimic. Se vorbeşte din nou despre sterilizarea cîinilor – un laitmotiv care nu a adus roade. Nu e exclus ca dulăul care a ucis omul să fi fost sterilizat anterior. Şi mă tem că pînă la găsirea soluţiei mulţi oameni vor trebui s-o mai păţească.
Sau să ne amintim de locatarii unul bloc cu subsolul inundat de ape ani de zile. Nimeni nu aude lamentaţiile locatarilor îngrijoraţi. Ţevile roase de rugină picură neîncetat acolo şi, probabil, numai atunci cînd blocul se va surpa se va face ceva.
Acesta e spaţiul în care trăim. Aici existenţa e de neconceput fără probleme. Aici mereu trebuie să lupţi cu morile de vînt. Aici, fără probleme, omul nu ar mai şti ce să facă.
