Eroziunea ideologica a fost una din principalele cauze ale marelui naufragiu. Putem vorbi intr-adevar despre mizeria utopiei marxiste, despre epuizarea capitalului emotional si simbolic pe care se intemeia sistemul minciunii, fricii, suspiciunii si delatiunii. In iunie 1989 se aniverseaza bicentenarul Revolutiei Franceze. Cu acel prilej, principalul ideolog al gorbaciovismului, Aleksandr Iakovlev, tine un discurs in care condamna sacralizarea violentei in conceptia leninista. La Moscova se publica operele unor Soljenitin, Pasternak, Koestler, Conquest. Se vorbeste oficial despre valori umane universale, despre demnitate, libertate, stat de drept. Andrei Saharov este membru al Congresului Deputatilor Poporului, de la a carui tribuna proclama necesitatea democratizarii reale a sistemului sovietic. Ideea de proprietate privata inceteaza a mai fi diabolizata. Este limpede ca URSS se indreapta rapid catre abandonarea paradigmei intemeiata pe razboiul claselor. In plus, noua viziune in politica externa implica renuntarea la doctrina Brejnev a suveranitatii limitate.
In China, conducerea post-maoista se agata de vechile dogme, mai ales in plan politic. Modernizarile sustinute de Deng nu inseamna si deschidere catre pluralism. Vizita lui Gorbaciov la Beijing ii stimuleaza pe protestarii din Piata Tienanmen. Unii lideri, in frunte su secretarul general al PC Chinez (eliminat in iunie sub acuzatia ca a cedat fortelor contra-revolutionare) cer dialog cu manifestantii. In cele din urma, triumfa linia dura. Sub ochii intregii lumi, are loc masacrul din 4 iunie. Dogmaticii de la Bucuresti, Sofia, Berlin si Praga isi freaca satisfacuti mainile sperand ca Gorbaciov isi va tempera pornirile „revizioniste”. Nu trece o zi fara ca presa din aceste tari sa nu condamne reformele.
In Ungaria: reabilitarea postuma a lui Imre Nagy este marcata de ceremonia reinhumarii fostului premier si a camarazilor sai condmnati la moarte prin spanzuratoare in iunie 1958. Liderul FIDESZ, Viktor Orban, rosteste un discurs istoric, avertizandu-i pe comunisti ca nu au dreptul moral sa se prevaleze de memoria celui pe care l-au asasinat. „Nu ne rapiti martirii” spune Orban, invitandu-l pe premierul Miklos Nemeth sa paraseasca ceremonia la care particpa peste o suta de mii de oameni, o retraire a demonstratiei din 23 octombrie 1956. Se produce in aceste zile o renastere a societatii civile in statele Europei Centrale. Strategia noului evolutionism, a revolutiei auto-limitate, preconizata de Adam Michnik si Jacek Kuron, da roade. Frontul Patriei, organizatie satelit a partidului comunist, se autonomizeaza, iar liderul sau, Imre Pozsgay, trimite semnale clare ca este dispus sa dialogheze cu opozitia. Conducerea PMSU este tot mai derutata, in timp ce Opozitia Democratica isi formuleaza exigentele cu maxima claritate. Intre liderii care se afirma: Janos Kis, Gabor Demszky, Balint Magyar, Miklos Haraszti. In cadrul opozitiei de orientare conservatoare, viitorul premier Jozsef Antall joaca un rol tot mai important.
Peste doar cateva saptamani, incepe exodul turistilor est germani, facilitatat de atitudinea cooperanta a autoritatilor maghiare. „Prietenia vesnica si de nezdruncinat dintre RP Ungara si RDG” se dovedeste astfel un ridicol cliseu propagandistic, un balon de sapun. Pentru observatorii avizati, viitorul RDG devine tot mai indoielnic: hemoragia demografica se combina cu intensificarea miscarilor autonome interne (eco-pacifiste, protejate de Bisericile catolica si luterana). Tot la Budapesta isi gasesc refugiul sute de cetateni romani care izbutesc sa treaca granita ca turisti. Se formeaza comitetul „Romania Libera” spre furia nedisimulata a regimului Ceausescu.
Polonia este din nou in avangarda marilor schimbari: PMUP condus de Mieczyslaw Rakowski intelege ca recursul la violenta a a devenit contrapoductiv, ca exista riscul unei greve nationale care sa paralizeze complet tara. Reinventarea politicului inseamna acum deschiderea catre dialog, acceptarea garantiilor mutuale ale unei tranzitii pasnice. Masa Rotunda devine deci metoda prin care se evita razboiul civil, fractionarea corpului politic, rivalitatie fratricide. Radicalii ambelor grupari sunt frustrati, acuza „tradarea” comisa de moderati (efectele acelor acuzatii vor fi vizibile in 2006-2007). Este insa clar ca Moscova nu va interveni, ca a sosit clipa alegerilor libere si ca, oricare ar fi rezultatul, Gorbaciov nu va utiliza forta. Victoria Solidaritatii a fost un eveniment intr-adevar epocal, cum epocala a fost si decizia comunistilor de a ceda puterea (ori macar unele componente ale acesteia). Tadeuz Mazowiecki, intelectual laic catolic, apropiat ca idei si personal de Papa Ioan Paul al II-lea, devine premier, inaugurand un nou ciclu al istoriei europene si mondiale. Razboiul Rece se apropie vertiginos de sfarsit ( a se vedea in acest sens cartea lui Tony Judt, Postwar).
Spasmul final al comunismului in Europa Centrala are loc fara lupte de strada, fara baricade, fara tancuri, fara gaze lacrimogene si baionete. Presa internationala si guvernele vestice constata ca s-a produs o bresa defintiva in ceea ce fusese Blocul Sovietic. Vara si mai ales toamna anului 1989 vor coincide cu intensificarea protestelor din RDG si din Cehoslovacia. O delegatie de parlamentari polonezi (din care face parte si Adam Michnik) ajunge la Praga unde vor cere sa se intalneasca cu disidentii prigoniti de regimul Husak-Jakes. Ceea ce parea imposibil in urma cu cateva luni, se intampla acum aievea.
In China, conducerea post-maoista se agata de vechile dogme, mai ales in plan politic. Modernizarile sustinute de Deng nu inseamna si deschidere catre pluralism. Vizita lui Gorbaciov la Beijing ii stimuleaza pe protestarii din Piata Tienanmen. Unii lideri, in frunte su secretarul general al PC Chinez (eliminat in iunie sub acuzatia ca a cedat fortelor contra-revolutionare) cer dialog cu manifestantii. In cele din urma, triumfa linia dura. Sub ochii intregii lumi, are loc masacrul din 4 iunie. Dogmaticii de la Bucuresti, Sofia, Berlin si Praga isi freaca satisfacuti mainile sperand ca Gorbaciov isi va tempera pornirile „revizioniste”. Nu trece o zi fara ca presa din aceste tari sa nu condamne reformele.
In Ungaria: reabilitarea postuma a lui Imre Nagy este marcata de ceremonia reinhumarii fostului premier si a camarazilor sai condmnati la moarte prin spanzuratoare in iunie 1958. Liderul FIDESZ, Viktor Orban, rosteste un discurs istoric, avertizandu-i pe comunisti ca nu au dreptul moral sa se prevaleze de memoria celui pe care l-au asasinat. „Nu ne rapiti martirii” spune Orban, invitandu-l pe premierul Miklos Nemeth sa paraseasca ceremonia la care particpa peste o suta de mii de oameni, o retraire a demonstratiei din 23 octombrie 1956. Se produce in aceste zile o renastere a societatii civile in statele Europei Centrale. Strategia noului evolutionism, a revolutiei auto-limitate, preconizata de Adam Michnik si Jacek Kuron, da roade. Frontul Patriei, organizatie satelit a partidului comunist, se autonomizeaza, iar liderul sau, Imre Pozsgay, trimite semnale clare ca este dispus sa dialogheze cu opozitia. Conducerea PMSU este tot mai derutata, in timp ce Opozitia Democratica isi formuleaza exigentele cu maxima claritate. Intre liderii care se afirma: Janos Kis, Gabor Demszky, Balint Magyar, Miklos Haraszti. In cadrul opozitiei de orientare conservatoare, viitorul premier Jozsef Antall joaca un rol tot mai important.
Peste doar cateva saptamani, incepe exodul turistilor est germani, facilitatat de atitudinea cooperanta a autoritatilor maghiare. „Prietenia vesnica si de nezdruncinat dintre RP Ungara si RDG” se dovedeste astfel un ridicol cliseu propagandistic, un balon de sapun. Pentru observatorii avizati, viitorul RDG devine tot mai indoielnic: hemoragia demografica se combina cu intensificarea miscarilor autonome interne (eco-pacifiste, protejate de Bisericile catolica si luterana). Tot la Budapesta isi gasesc refugiul sute de cetateni romani care izbutesc sa treaca granita ca turisti. Se formeaza comitetul „Romania Libera” spre furia nedisimulata a regimului Ceausescu.
Polonia este din nou in avangarda marilor schimbari: PMUP condus de Mieczyslaw Rakowski intelege ca recursul la violenta a a devenit contrapoductiv, ca exista riscul unei greve nationale care sa paralizeze complet tara. Reinventarea politicului inseamna acum deschiderea catre dialog, acceptarea garantiilor mutuale ale unei tranzitii pasnice. Masa Rotunda devine deci metoda prin care se evita razboiul civil, fractionarea corpului politic, rivalitatie fratricide. Radicalii ambelor grupari sunt frustrati, acuza „tradarea” comisa de moderati (efectele acelor acuzatii vor fi vizibile in 2006-2007). Este insa clar ca Moscova nu va interveni, ca a sosit clipa alegerilor libere si ca, oricare ar fi rezultatul, Gorbaciov nu va utiliza forta. Victoria Solidaritatii a fost un eveniment intr-adevar epocal, cum epocala a fost si decizia comunistilor de a ceda puterea (ori macar unele componente ale acesteia). Tadeuz Mazowiecki, intelectual laic catolic, apropiat ca idei si personal de Papa Ioan Paul al II-lea, devine premier, inaugurand un nou ciclu al istoriei europene si mondiale. Razboiul Rece se apropie vertiginos de sfarsit ( a se vedea in acest sens cartea lui Tony Judt, Postwar).
Spasmul final al comunismului in Europa Centrala are loc fara lupte de strada, fara baricade, fara tancuri, fara gaze lacrimogene si baionete. Presa internationala si guvernele vestice constata ca s-a produs o bresa defintiva in ceea ce fusese Blocul Sovietic. Vara si mai ales toamna anului 1989 vor coincide cu intensificarea protestelor din RDG si din Cehoslovacia. O delegatie de parlamentari polonezi (din care face parte si Adam Michnik) ajunge la Praga unde vor cere sa se intalneasca cu disidentii prigoniti de regimul Husak-Jakes. Ceea ce parea imposibil in urma cu cateva luni, se intampla acum aievea.
