Linkuri accesibilitate

Regimul de vize impus de Moldova criticat la reuniunea PCESE


Critici de la Cezare de Montis (UE) la Petr Kipr (Cehia)

La Chişinău s-a încheiat asăzi reuniunea a 12-a a Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est, structură regională, formată în 1996 şi la care Republica Moldova a aderat în 2006. În discursurile rostite în cadrul sesiunilor summitului, oficiali din statele membre ale Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est s-au referit la necesitatea păstrării unor bune relaţii cu vecinii, iar unii au calificat ca „un pas înapoi” stabilirea de către Republica Moldova a regimului de vize pentru cetăţenii României.

Secretarul de Stat în Ministerul de Externe al României, Bogdan Aurescu, a declarat că România va continua să sprijine Republica Moldova în demersul de apropiere de Uniunea Europeană şi că Bucureştiul sprijină intenţia Comisiei Europene de a începe procesul de liberalizare a regimului de vize pentru statele din Balcanii de Vest. „A existat un regres în ce priveşte regimul de vize, într-un context care nu poate justifica o decizie de interzicere a liberei circulaţii. Sperăm că înţelepciunea va prevala şi lucrurile vor reveni la normal”, a spus Bogdan Aurescu.

Tot „regres” a numit instituirea regimului de vize pentru România şi reprezentantul preşedinţiei Cehiei a Uniunii Europene, Petr Kipr, care este în prezent ambasador al Cehiei în Moldova, accentuând că este vorba de un regim de vize stablit unui stat membru al UE.

Tot despre necesitatea relaţiilor de bună vecinătate a vorbit şi secretarul general al Consiliului regional de cooperare, Hido Biscevic. „Relaţiile de bună vecinătate sunt esenţiale pentru dezvoltarea Sud-Estului Europei într-un timp în care agenda regională se modifică permenent şi se fac simţite efectele crizei economice globale”, a spus Hido Biscevic.

Şeful delegaţiei Comisiei Europene la Chişinău, Cezare de Montis, a declarat că, pe lângă progrese, „unele ţări din regiunea Europei de Sud-Est înregistrează o stabilitate fragilă, iar unele reforme rămân în urmă, între care combaterea crimei organizate şi dezvoltarea unor relaţii de bună vecinătate”.

În discursul său, însă, preşedintele în exerciţiu, Vladimir Voronin nu a răspuns acestor observaţii, ci s-a referit din nou la doleanţa de integrare europeană a Republicii Moldova, de liberalizare a regimului de vize cu UE pentru moldoveni şi a contabilizat evenimentele organizate de Chişinău în anul 2008, când a deţinut preşedinţia procesului de Cooperare în Europade Sud Est. Preşedinţia Republicii Moldovei s-a concentrat asupra domeniilor de cooperare prioritare pentru întreaga regiune, organizînd la Chişinău 15 evenimente politice şi sectoriale, care s-au soldat cu adoptarea unui şir de documente.

La summitul al 12-lea al şefilor de stat şi de guvern al Procesului de cooperare în Europa deSud-Est – din care fac parte 11 ţări - au participat trei şefi de stat – ai Moldovei, Bulgariei şi Serbiei şi un prim ministru – al Turciei. Restul ţărilor au fost reprezentate de viceprim-miniştri şi miniştri adjuncţi. Participanţii au aprobat la final două declaraţii în care îşi reafirmă sprijinul pentru o bună cooperare în vederea dezvoltării regionale şi realizării reformelor democratice în regiune.

Preşedinţia Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est a fost preluată de la Republica Moldova de Turcia, prim-ministrul căreia, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că, în 2009, cât va deţine preşedinţia, "Turcia va acorda prioritate proiectelor de depăşire a crizei economice globale şi de impulsionare a proceselor integraţioniste".
Previous Next

XS
SM
MD
LG