Linkuri accesibilitate

Adrian Videanu: „dezvoltarea relatiilor economice cu Rusia o prioritate pentru Romania”


Forumul energetic Uniunea Europeană-Rusia la București

Declaratiile oficialitatilor romane sugereaza ca pozitiile tarii fata de Rusia se despart pe doua paliere: afacerile energetice si diplomatia. Desi cele doua nu sint niciodata paralele, iar Moscova s-a folosit mereu de principala sa arma care este gazul pentru reglementarea relatiilor bilaterale, Romania pare dispusa sa accepte jocul complicat al Moscovei.

Ministrul Economiei, Adrian Videanu a explicat la Formul Uniunea Europeana-Rusia care are loc la Bucuresti in aceste zile ca Romgaz şi Gazprom vor forma o societate mixtă pentru constructia, in Romania, a mai multor depozite de inmagazinare a gazelor şi a unor termocentrale. Ministrul Videanu a precizat ca citam “dezvoltarea relatiilor economice cu Rusia reprezinta o prioritate pentru Romania” si ca Bucurestiul intentioneaza sa pună la punct un “parteneriat strategic energetic” cu Moscova.

Optimismul ministrului economiei se opune insa discursului presedintelui roman, care chiar ieri constata la acelasi forum ca exista o “anumita neincredere” in Rusia, care ramine netransparenta si impredictibila in raporturile ei cu Uniunea Europeana. In vreme ce Traian Basescu mizeaza pe proiectul Nabucco prin care Uniunea Europeana vrea sa reduca dependenta occidentului de Rusia prin contruirea unei conducte care sa aduc gaz din Caucaz prin ocolirea Rusiei, Adrian Videanu, unul dintre fruntasii partidului prezidential, care detine si ministerul economiei pare sa imbratiseze proiectul concurent South Stream.

Vicepresedintele Gazprom, Aleksandr Medvedev sustine deja ca South Stream, conducta proiectata de Rusia sa aduca gaz in Europa prin ocolirea Ucrainei va tranzita zona economica a Romaniei de la Marea Neagra si ca acest proiect poate deschide noi posibilitati pentru livrari suplimentare in Romania. Oficialul Gazprom nu vorbeste direct despre intrarea Romaniei in proiectul South Stream, dar parteneriatul energetic strategic pe care il pomeneste ministrul roman al economiei sugereaza ca Bucurestiul, la fel ca si celelalte state partenere in Nabucco pare gata sa accepte ofertele Rusiei.

Traian Basescu ar fi vrut sa rezolve personal problemele energetice cu Rusia si asteapta inca o invitatie de la Kremlin in acest scop. Surse demne de incredere ne-au spus insa ca aceasta vizita va avea loc doar atunci cind Romania este gata sa accepte proiecte serioase cu Rusia. E posibil asadar ca ministrul economiei sa fi fost trimis la Mosocova pentru a deschide noi canale de comunicare, in vreme ce presedintele Basescu isi duce mai departe discursul sau de campanie electorala. Seful statului roman spera insa ca ar putea scoate firmele de intermediere din relatia importului de gaze, fiindca acest lucru ar ieftini substantial pretul. Vicepresedintele Gazprom sustine pe de alta parte ca este foarte multumit de firmele de intermediere si socoteste ca pretul mediu de import de 370 de dolari pe mia de metri cubi este destul de bun. Reprezentantii Gazprom sint totusi dispusi sa negocieze si aceasta formula sustinind ca ar putea renunta la intermediari daca Romania va cumpara o cantitate de gaz substantial mai mare.

Asadar discursurile incrucisate ale liderilor romani in probleme energetice ar putea fi doar o tactica. Nu este deocamdata clar daca Romania va cistiga din acest joc pe termen lung sau daca dimpotriva Rusia va primi vint in pinze prin atragerea Bucurestiului in proiectul South Stream.
XS
SM
MD
LG