Linkuri accesibilitate

Germania în vizorul teroriştilor islamişti


Moldova - William Totok. Journalist and RFE correspondent in Germany 2009
Moldova - William Totok. Journalist and RFE correspondent in Germany 2009

Raportul anual al Oficiului Federal pentru Protecţia Constituţiei

Ministrul german de interne, creştin-democratul Wolfgang Schäuble a prezentat marţi la Berlin Raportul pe anul 2008 al Oficiului Federal pentru Protecţia Constituţiei; adică: a serviciului de informaţii interne din Republica Federală Germania. Ministrul a declarat cu această ocazie că există o ameninţare reală a Germaniei de către fundamentalişti islamişti. Aceştia sunt instruiţi în afara ţării, în tabere speciale.

„Terorismul islamist continuă să fie o ameninţare la adresa siguranţei Germaniei. Din fericire, pînă-n prezent nu a avut loc nici un atentat, pentru că, pe de-o parte, am avut noroc iar, pe de altă parte, forţele noastre de securitate iau ameninţările în serios şi îşi fac bine treaba. Dar nu am ieşit din vizorul islamiştilor violenţi", a spus Wolfgang Schäuble în faţa presei.

Cel mai important mjloc de comunicare pentru potenţialii terorişti este internetul. Această reţea de comunicare este folosită pentru organizarea unor acţiuni cît şi pentru lansarea de texte propagandistice.

Ministrul a nominalizat şi cîteva grupări care activează în Germania, de pildă „Milli Görüş“ şi „Frăţiile musulmane“ care ar vrea să creeze spaţii paralele, necontrolabile, în care ar putea să introducă dreptul islamic, aşa numita şaria.

Schäuble s-a referit şi la infracţiunile politice comise anul trecut, afirmînd că s-a înregistrat o creştere simţitoare. În acest context, el a arătat că infracţiunile extremiste de dreapta au crescut cu 15,8 procente faţă de anul precedent. În total au fost înregistrate peste 30 000 de astfel de infracţiuni, dintre care peste 1000 de delicte violente. Drept cei mai violenţi extremişti au fost nominalizaţi aşa numiţii „Naţionalişti autonomi“.

Potrivit Raportului s-a înregistrat şi o creştere a infracţiunilor extremiste de stînga. În această categorie intră 3124 de infracţiuni.

Siguranţa naţională este periclitată şi de spionaj. Cele mai active reţele de spionaj sunt cele din Federaţia Rusă şi din Republica Populară Chineză. Agenţii acestor ţări lucrează sub acoperire ca jurnalişti sau ca diplomaţi. Totodată, spionajul din cele două ţări foloseşte informaticieni care se ocupă de colectarea unor date economice.

Preşedintele Oficiului pentru Protecţia Constituţiei, Heinz Fromm s-a referit şi el la aceste pericole, vorbind despre o nouă calitate a infracţionalităţii. Fromm a confirmat că Germania se află de mai multă vreme în atenţia terorismului islamist.
XS
SM
MD
LG